Şi acum, cu copilul în braţe, încă o dată abandonată, simţea că efectele secundare ale iubirii sunt cât se poate de importante. Ce să facă ea, singură, la 25 de ani, cu un copil de 11 luni care nici măcar nu e al ei? El îi spusese că ar fi al lui, că i-ar fi murit mama şi că singur nu poate să-l crească şi că, dacă îl iubeşte pe el, îi iubeşte şi fiul şi îi primeşte pe amândoi în viaţa şi în casa ei.
Trecuseră numai câteva luni de când stăteau împreună, când, în dimineaţa aceea cât se poate de normală, s-a trezit cu jumătate din dulapuri goale… şi el… nicăieri. Îşi luase totul şi plecase. De fapt, fugise ca un laş, lăsându-i copilul şi nicio explicaţie. Ce să facă ea? El avea telefonul închis. Căutase prin toată casa actele copilului, dar nu găsise nimic. Aşa că, speriată, se gândi că trebuie să anunţe poliţia. Deşi îndrăgise copilul, îşi dădea seama cu groază că nu poate să-l păstreze.
Tot frământându-se și învârtindu-se prin casă, ochii îi căzură pe noptieră, unde văzu un bilet îndoit. Spera din tot sufletul ca bucăţica aia de hârtie să fie salvarea ei. Să-i ofere dezlegarea misterului, să-i dea viaţa înapoi.
O luă cu grijă, o deschise şi ochii parcurseră lacomi cele câteva rânduri aşternute în grabă acolo:
„Te rog, du copilul la adresa de mai jos. Sunt căutat, nu am avut altă soluţie. Îmi pare rău, începusem să te iubesc. Am făcut o prostie. Orbit de furie şi de gelozie pe fosta mea nevastă, i-am luat copilul făcut cu bărbatul cu care s-a combinat după mine. Însă undeva am greşit şi poliţia e pe urmele mele. Fă cum îţi spun şi nu o să ai probleme. Uită-mă.”
Rămase paralizată, cu hârtia în mână, în timp ce gândurile îi vuiau în cap, se ciocneau între ele şi scoteau scântei care o împiedicau să înţeleagă ce se întâmplă. Mai citi încă o dată biletul. Şi încă o dată. Adresa de pe bilet era din alt oraş. Dar dacă era o nouă minciună? Să sune la Poliție… Şi totuşi… dacă o vor acuza şi pe ea de complicitate la răpire? Asta este o faptă gravă, ar putea ajunge la închisoare şi… pentru ce? Pentru cine? Pentru că iubise şi crezuse orbeşte cuvintele – mai bine zis, minciunile – unui bărbat. Pentru că avusese încredere în viaţă, pentru că refuzase să vadă realitatea doar de dragul speranţei că, în sfârşit, îşi găsise şi ea rostul şi sensul. Și poate că doar puțin avea și ea dreptate, în fond, îi scrisese și că începuse să o iubească… ce amăgire cumplită…
Privi cu lacrimi în ochi copilul ce dormea liniştit în pătuţ, un înger străin de mizeriile adulţilor din viaţa lui. Apoi se hotărî…
De afară se auzeau deja strident, apropiindu-se de casa ei, sirenele mai multor maşini de poliţie. În acel moment, ştiu cu siguranţă că totul avea să se schimbe radical. Deschise fereastra şi puse un picior de pervaz. Se mai uită încă o dată în cameră, vrând să-şi ia la revedere, pe muteşte, de la ceea ce fusese până atunci viaţa ei.
Însă… plânsul strident al copilului, speriat de zgomotul sinistru care năvălea brutal prin fereastra larg deschisă, izbucni pe neaşteptate, cu o forţă greu de bănuit într-un trup atât de fraged… şi o trezi din transă… Se îndepărtă de fereastră şi se duse la pătuţ, luă cu grijă bebeluşul în braţe şi, cu biletul lui mototolit în pumnul drept, se aşeză să aştepte – brusc calmă – să sune soneria.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Gelozia – Anatomia unei emoții care ne tulbură relațiile
“Femeile pot simula orgasmul. Bărbații pot simula o întreagă relație”
Ce înseamnă iubirea? Răspunsuri de la copii între 4 și 8 ani
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
