– continuare de aici –
În primul rând, am fost convins că nu există viață după ce pleacă Zelda. Că totul se stinge ca lămpile de la buticul din colț, pe care scrie cu litere lăbărțate și roșii Madam Tutzi. Dar așa cum a existat dimineață după noaptea în care m-a anunțat că pleacă definitiv, așa am constatat că și viața merge mai departe, așa cum poate.
Mi-a fost teamă că voi păți ca Sipi, un coleg de la liceu, un vlăjgan de vreo doi metri, înalt și ciolănos, cu osatura pomeților mereu accentuată de o barbă tunsă într-o formă ciudată, niște perciuni prelungiți pe bărbie. Sipi a fost îndrăgostit lulea de Codruța, o fată dolofană, cu sânii mari ca două mingi de oină, cu obrajii roșii și bulănoasă ca o cadână din picturile lui Rubens. Au fost împreună doi ani, dragoste mare, până când, într-o zi de vară, mai pe înserat, aceasta l-a anunțat că se mută cu părinții în Kuweit. Sipi, de supărare, a albit. Dimineața avea părul și barba albe de parcă a îmbătrânit subit. Toată lumea s-a speriat, l-au dus părinții pe la doctori, i-au dat vitamine, cure cu ape minerale, ceaiuri, dar degeaba. Sipi avea părul și barba albe. S-a tuns chel, și-a tăiat barba și așa a rămas. Ultima dată l-am văzut acum vreo zece ani la nunta unui coleg. Era chel. De teama asta să nu albesc, a doua zi, după ce m-am plimbat eu aiurea prin oraș, m-am dus la frizerița mea și am rugat-o să mă tundă scurt, periuță. Ea a insistat să-mi las măcar în față părul mai lung și să-mi facă o „suvisă” dar nu am fost de acord. Dacă albeam și eu ca Sipi?
Tuns, obosit, cu ochii adânciți în orbite, cu cearcăne ca două pliuri de gușă de rândunică, cu sufletul făcut țăndări ca o bucată de cretă peste care trece cu roata o roabă, m-am dus acasă. Speram să nu fie nimeni, să pot face o baie fierbinte și să dorm, un somn lung în care să mă uit eu pe mine și să mă trezesc altul.
Când dau să bag cheia în broască, mi se pare că aud un sunet ciudat, ca un mieunat, apoi o voce mai groasă. Mă uit spre ușa vecinilor și mă gândesc că poate au o pauză de bătăi și se iubesc, sonor, animalic. Dar nu, sunetul era de la noi din apartament. Înlemnesc. Nu, asta chiar nu are cum să se întâmple, pentru că eu nu sunt în apartament, și dacă eu nu sunt în apartament, cum de vocea mea de bărbat gâfâie peste sunetele mieunate ale Sofiei? În secunda doi m-am felicitat că am luat hotărârea să mă tund pentru că deja simțeam cum albesc. Puteam să jur că, dacă acuma vreo femeie îmi dă jos pantalonii, va rămâne uimită de flocii mei albi ca de moș de optzeci de ani. Totuși, îmi revin repede, spunându-mi că nu e cazul să aberez acuma, când se întâmplă ceva foarte grav la mine în apartament, poate chiar la mine în pat. Ciulesc urechile și sunetele devin și mai clare, uau, miauu, mai vreau, auuu, peste care un fel de grohăit, hâââ, îhhh, hâââ, prelung și lent. Simțeam că sângele meu dintr-odată greșește sensul și îmi curge invers, de jos în sus, oricând gata să-mi țâșnească prin vârful capului tuns, ca o fântână arteziană cu sirop roșu. Nu prea eram convins că vreau să deschid ușa și să văd imaginea aceea pe care doar în filme am văzut-o și tot mi s-a părut dizgrațioasă. Un c*r păros de bărbat care o încalecă pe soția mea, ducând-o pe culmile extazului. Apoi, să le văd privire inocente în timp ce rostesc: nu, nu e ce pare a fi! Dar ce e? Vă faceți analizele sau vă căutați de căpușe, ce mama naibii??? E chiar, fix, exact ce se vede. Un urangutan o f*te pe nevastă-mea și ei îi place. Apoi, va trebui să-l înjunghii pe mascul, să-i tai eventual și s*la, va curge mult sânge și pe urmă tot eu trebuie să curăț. Nici nu mai știu dacă mai avem Domestos, și nici soluție de scos pete. Oare sângele de om iese cu soluție? Sau va trebui să arunc totul? Iar eu sunt scurs, terminat, sufăr, m-am tuns, nu am energie de așa ceva. Așa că stau nemișcat pe hol. Mă gândesc chiar să mă întorc și să plec. Când aud de dincolo de ușă:
– Aveți sternocleidomastoidianul deosebit de încordat. Va trebui să vă fac și un pressing ușor cu ventuze.
– Îhhh, mdaa, biiine, faceți, auuu, da, fix acolo.
Mi se înmoaie genunchii, ce fitilul mă-tii să-i faci, mă? Pressing cu ventuze? Dar ce crezi, mă, că e aspirator de spermă??? Dintr-odată am devenit foarte nervos, adică, un urangutan păros îi face nevesti-mii pressing cu ventuze??? Deja îi vedeam buzele mari și cărnoase îndreptându-se umede spre pielea albă a Sofiei, fix pe sternocleidomastoidian!!! Ce? adică tu, c*r păros, faci asemenea manevre de kamasutra la mine-n casă??? Mai tare m-am enervat că eu nu știam de asemenea țoțâci pe mușchi, că, oarecum, eu nu eram așa de evoluat în arta iubirii, că Sofia mieuna caldă și umedă, indicându-i și locul precis Godzilei, unde să-și lipească ventuzele, cu care, vorba aia, cine știe pe ce alți sternocleidomastoidieni a mai făcut pressing? Nu, că m-am enervat de-a binelea, când aud gorila întrebând între două gâfâieli: să mai pun ulei, alunecă destul de bine? Nu, nu alunecă, tu-ți praștia ta de molfăitor de banană, stai numai că-ți alunec eu două lopeți peste botul tău umed, de o să răcnești ca Tarzan când s-a rupt craca. Intru, înfuriat și roșu ca o lampă de la buticul din colț, trântesc ușa de perete și urlu ca un măgar în călduri: Afarăăăăă, gorilă, ieși afarăăăă!!!
Ușa se trântește de vitrină, din care cad vreo cinci pahare de porțelan și vreo șapte farfurii, plus vaza în care mai erau trei garoafe, ce-i drept cam veștede. Gorila avea un metru jumate, era urcat pe un scăunel, îmbrăcat într-o helancă albă, cu pantaloni albi și niște papuci cu un toc dubios, în mână avea o sticluță de ulei, care jumătate i-a curs pe helancă, de la sperietură și cealaltă jumătate curgea așa în voie, pe Sofia, întinsă pe un pat de masaj, acoperită cu un prosop alb și la ora asta macerată destul de bine în ulei. Culmea, privind cum îi curge uleiul acela pe piele, mi-am amintit de Zelda cum linge lingurița după ce își pune miere în cafea, și totul dintr-o dată devenise foarte erotic, chiar simțindu-mi organul trezit din somn, încercând să-și ridice curios capul să vadă ce-i cu zarva asta.
Sofia încerca să zică ceva, mirată, cu obrajii albi, cu ochii mari, cu uleiul ăla curgându-i pe spate, pe gât, pe brațe, când o văd că se transformă și pufnește în râs.
– Tu ai văzut cum arăți? Ce-i cu freza asta? Dar nu mai poate continua că o pufnește iarăși râsul și râde de se zguduie patul.
Urangutanul pitic, coboară de pe scăunel și îl privesc cum se transformă dintr-odată într-un fel de puiuț de moimă subnutrită, de-abia dacă îmi ajunge până la umăr și începe să pipăie în jur, patul, vitrina, pune mâna pe mine, apoi se întoarce, pune mâna pe Sofia, care între timp s-a ridicat și e în pielea goală. Eu mă înfuriu iar și urlu să se îmbrace, de ce stă goală în fața unui bărbat??? Nu ți-e rușine, de față cu mine, așa fără nici un pic de jenă??? Ea îmi spune, încă râzând, să stau liniștit că domnul Virgil e orb. Că e un maseur deosebit, că cei orbi sunt cei mai buni maseuri și că dacă vreau îmi face și mie un masaj, că are mâini de aur că etc.etc.
Dar eu nu vreau, cum să vreau? După ce mi-am imaginat ce c*r păros are și ce ventuze cu ulei, acuma să stau să pună mâna pe sternocleidomastoidianul meu? Nici povești! Mi s-a părut ceva atât de pervers, cel puțin la fel de pervers ca și cum aș epila-o pe soacră-mea la subțiori, ceea ce, ipotetic vorbind, n-ar fi rău, dar să nu execut eu manevra. Poate domnul Virgil? Aproape că îmi vine să râd la imaginea aceasta, când mă trăsnește așa, în moalele capului, gândul că Sofia râde de mine. Iar mă înfurii și mă răstesc la ea:
– Și tu ce p*zda mă-tii râzi? M-am tuns, na, e vară și mi-e cald. Că doar nu era să-i zic că m-am tuns că sufăr din amor și mi-e frică să nu albesc ca Sipi. Dar ea râde și mai tare, și printre sughițuri îmi zice: mă, tu ai văzut ce ai în cap?
Ce să am în cap? Adevărul e că nici nu m-am uitat în oglindă, că m-a sunat Jorj și vorbeam cu el, am plătit și am plecat. Dar ce doamne iartă-mă, pot să am în cap? pun mâna să verific, și dau peste o „suvisă”. Ce praștia mă-sii??? Fug în baie și mă uit în oglinda mare, o „suvisă” albastru turcoaz la mine în cap. Semănam cu un papagal care merge la un concert punk. În gândul meu pervers, i-am făcut ceva și mai pervers frizeriței, că și așa își freca bucile prin fața mea de mă lua cu amețeli, apoi am luat forfecuța de unghii și mi-am tăiat penajul de papagal, cu gândul că data viitoare când mai merg la tuns să fiu foarte atent ce-mi face nebuna aia, să nu ies în stradă ca un fazan la bal.
Pe când m-am întors în cameră, piticul orb a dispărut, și-a adunat catrafusele și a plecat. Sofia s-a îmbrăcat și s-a pus la televizor, soacră-mea dormea dusă că a luat medicamente de somn, iar eu mă căutam pe mine, cel pierdut de mine. După episodul cu maseur-ul, mai bine zis după spaima pe care am tras-o crezând că Sofia mă înșală, am început să mă gândesc să-mi fac ordine în viață, în căsnicie, în dulap, în suflet. M-am hotărât să-i spun Sofiei ce simt, prin ce-am trecut și să încercăm împreună să depășim momentul. Apoi, m-am înfiorat. Tot. Din cap până în picioare. Stăteam așa, înfiorat, în mijlocul camerei, fără să pot face niciun pas, privindu-mi chipul reflectat în geam, gândindu-mă că niciodată acest chip nu va mai fi mângâiat de Zelda, că a plecat, de tot, ca un fum, de parcă nici nu a fost, și am simțit cum lacrimile îmi curg calde pe obraz și îngheață așa, fierbinți, sfâșiind-mi pielea, și ochii, și toată lumina ce se scurge prin amintirea ultimului ei zâmbet.
…și noaptea se lasă din nou, adâncă și rece…
Pe Erika o găsiți întreagă aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Să nu tragi de o femeie, să nu-i cerșești iubirea, să nu-i cazi la picioare…
Dragostea, compasiunea și blândețea
Despre bărbați, cu luciditate: ce a mai rămas din promisiunea unei relații
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
