Pe 29 mai 2001, Reata Strickland a postat Interviul cu Dumnezeu pe site-ul web al unei biserici locale din Alabama, fără anunțuri sau publicitate. Într-o săptămână, 500.000 de oameni auziseră despre el și l-au citit. În timp, el a ajuns la milioane de oameni și nu mereu cu autorul real. Pe samizdat-ul internautic, interviul circulă fie anonim, fie atribuit altor autori.
Interviu cu Dumnezeu
– Ai vrea să-mi iei un interviu, deci… zise Dumnezeu.
– Dacă ai timp… i-am raspuns. Dumnezeu a zâmbit.
– Timpul meu este eternitatea… Ce întrebări ai vrea să-mi pui?
– Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu mi-a răspuns:
– Faptul că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească…., iar apoi tânjesc iar să fie copii; că îşi pierd sănătatea pentru a face bani, iar apoi îşi pierd banii pentru a-şi recăpăta sănătatea. Faptul că se gândesc cu timp la viitor şi uită prezentul, iar astfel nu trăiesc nici prezentul nici viitorul; că trăiesc ca şi cum nu ar muri niciodată şi mor ca şi cum nu ar fi trăit.
Dumnezeu mi-a luat mâna şi am stat tăcuţi un timp.
Apoi am întrebat:
– Ca părinte, care ar fi câteva dintre lecţiile de viaţă pe care ai dori să le înveţe copiii tăi?
– Să înveţe că durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc şi că durează mai mulţi ani pentru ca acestea să se vindece;
– să înveţe că un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai puţin;
– să înveţe că există oameni care îi iubesc, dar pur şi simplu încă nu ştiu să-şi exprime sentimentele;
– să înveţe că doi oameni se pot uita la acelaşi lucru şi ca pot să-l vadă în mod diferit; să înveţe că nu este suficient să-i ierte pe ceilalţi şi că, de asemenea, trebuie să se ierte pe ei înşişi.
– Mulţumesc pentru timpul acordat, am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii să ştie?
Dumnezeu m-a privit zâmbind şi a spus:
– Doar faptul că sunt aici, întotdeauna.

©Lynn Lemyre
Update 14 mai 2023: Rareș Prisăcariu, 7 ani, a câștigat marele premiul al ediției 2023 a concursului “Românii au talent” recitând interviul.
***
Acest text a fost atribuit lui Octavian Paler. Așa a circulat pe internetul românesc vreme îndelungată, deși Paler a negat că i-ar aparține.
“Aţi remarcat, sper, că discut ”familiar” cu Dumnezeu. Dar văd că şi dumneavoastră mă credeţi capabil să intentez un ”proces” Creatorului. Mă bănuiţi, chiar, de impretinența de a putea adună ”probe”, fie că apărător, fie că procuror, aşa cum am procedat cu Galilei sau cu Robespierre în cărţile mele. Fireşte, înţeleg că e o ironie. Vă răspund, totuşi, serios. Dacă aş avea o asemenea impertinenţă, ar însemna că dispun de un punct de vedere, fie în privinţa existenţei lui Dumnezeu, fie în privinţa inexistenţei Lui. Or, eu n-am un asemenea punct de vedere. Mai mult: mi-ar fi frică să am! Maxima ‘obrăznicie’ pe care mi-am permis-o a fost să tresar când am aflat că Van Gogh concepea Judecata de Apoi că pe un moment în care Dumnezeu se va justifica pentru suferinţele pe care le-a tolerat.” Octavian Paler în “Convorbiri cu Octavian Paler / Daniel Cristea Enache – Bucureşti: Corint 2007; p. 85-89
Citiţi şi
„Stai liniștită. Ai să vezi că, în timp, cancerul e cel mai bun lucru care ți s-a întâmplat.”
De la agitație la prezență: ghid interior pentru începutul de toamnă
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
















