Interviu cu Dumnezeu (în interpretarea copilului Rareș Prisăcariu, câștigătorul “Românii au talent”)

28 September 2017

Pe 29 mai 2001, Reata Strickland a postat Interviul cu Dumnezeu pe site-ul web al unei biserici locale din Alabama, fără anunțuri sau publicitate. Într-o săptămână, 500.000 de oameni auziseră despre el și l-au citit. În timp, el a ajuns la milioane de oameni și nu mereu cu autorul real. Pe samizdat-ul internautic, interviul circulă fie anonim, fie atribuit altor autori.

Interviu cu Dumnezeu

– Ai vrea să-mi iei un interviu, deci… zise Dumnezeu.

– Dacă ai timp… i-am raspuns. Dumnezeu a zâmbit.

– Timpul meu este eternitatea… Ce întrebări ai vrea să-mi pui?

– Ce te surprinde cel mai mult la oameni?

Dumnezeu mi-a răspuns:

– Faptul că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească…., iar apoi tânjesc iar să fie copii; că îşi pierd sănătatea pentru a face bani, iar apoi îşi pierd banii pentru a-şi recăpăta sănătatea. Faptul că se gândesc cu timp la viitor şi uită prezentul, iar astfel nu trăiesc nici prezentul nici viitorul; că trăiesc ca şi cum nu ar muri niciodată şi mor ca şi cum nu ar fi trăit.

Dumnezeu mi-a luat mâna şi am stat tăcuţi un timp.

Apoi am întrebat:

– Ca părinte, care ar fi câteva dintre lecţiile de viaţă pe care ai dori să le înveţe copiii tăi?

– Să înveţe că durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc şi că durează mai mulţi ani pentru ca acestea să se vindece;

– să înveţe că un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai puţin;

– să înveţe că există oameni care îi iubesc, dar pur şi simplu încă nu ştiu să-şi exprime sentimentele;

– să înveţe că doi oameni se pot uita la acelaşi lucru şi ca pot să-l vadă în mod diferit; să înveţe că nu este suficient să-i ierte pe ceilalţi şi că, de asemenea, trebuie să se ierte pe ei înşişi.

– Mulţumesc pentru timpul acordat, am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii să ştie?

Dumnezeu m-a privit zâmbind şi a spus:

– Doar faptul că sunt aici, întotdeauna.

Lynn Lemyre

©Lynn Lemyre

Update 14 mai 2023: Rareș Prisăcariu, 7 ani, a câștigat marele premiul al ediției 2023 a concursului “Românii au talent” recitând interviul.

***

Acest text a fost atribuit lui Octavian Paler. Așa a circulat pe internetul românesc vreme îndelungată, deși Paler a negat că i-ar aparține.

“Aţi remarcat, sper, că discut ”familiar” cu Dumnezeu. Dar văd că şi dumneavoastră mă credeţi capabil să intentez un ”proces” Creatorului. Mă bănuiţi, chiar, de impretinența de a putea adună ”probe”, fie că apărător, fie că procuror, aşa cum am procedat cu Galilei sau cu Robespierre în cărţile mele. Fireşte, înţeleg că e o ironie. Vă răspund, totuşi, serios. Dacă aş avea o asemenea impertinenţă, ar însemna că dispun de un punct de vedere, fie în privinţa existenţei lui Dumnezeu, fie în privinţa inexistenţei Lui. Or, eu n-am un asemenea punct de vedere. Mai mult: mi-ar fi frică să am! Maxima ‘obrăznicie’ pe care mi-am permis-o a fost să tresar când am aflat că Van Gogh concepea Judecata de Apoi că pe un moment în care Dumnezeu se va justifica pentru suferinţele pe care le-a tolerat.” Octavian Paler în “Convorbiri cu Octavian Paler / Daniel Cristea Enache – Bucureşti: Corint 2007; p. 85-89



Citiţi şi

„Ce veți spune când vă vor întreba cum ați putut permite genocidul din Gaza?”

De unde au apărut extremiștii

Trimisul special al lui Dumnezeu la Băicoi

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro