În octombrie 2017, parcul cu animale sălbatice din Dundee, Scoția, a adus de la Grădina Zoologică din Belfast 11 macaci cu coadă de leu – patru masculi și șapte femele. Din această specie mai există 3500 de exemplare în sălbăticie, fiind pe cale de dispariție în zona lor de origine din sudul Indiei, unde obișnuiesc să trăiască în grupuri ierarhice cu vârste între 10 și 20 de ani foarte închegate.
Marți, 2 ianuarie, pe pagina de Facebook a parcului Wildlife Camperdown a apărut acest anunț:
“În dimineața zilei de vineri, familia noastră de macaci cu coadă de leu a pierdut pe unul dintre membrii lor tineri care au murit din cauza tristeții. Macacii cu coadă de leu sunt o specie foarte sociala și din procesul lor natural de doliu fac parte priveghiul și toaletarea celui mort, obiceiuri care va ajuta întregul grup să se împace cu această pierdere. Sperăm că veți înțelege că închiderea parcului pentru a le da timp să treacă prin acest proces este decizia corectă pentru animalele noastre. Parcul va rămâne închis timp de șapte zile.”
De ce ne-a atras atenți această știre? Pentru că, iată, ca și oamenii, animalele pot muri de tristețe… Pentru că în alte părți până și lor li se lasă timpul și liniștea șă-și plângă morții. Fără curioși care să le facă poze, fără reporteri care ar fi în stare să le întrebe și pe ele cum se simt în aceste momente.
Veți zice poate că e o altă exagerare umană. Nu, pe lângă toate atrocitățile față de animale de-a lungul istoriei omului pe pământ, mergând până la a le determina extincția, acest minim de atenție pentru nevoile lor este o dovadă de evoluție…
Citiţi şi
Trei mame despre doliul în urma sinuciderii unui copil
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
