La 5 ani, mi s-a spus că voi avea ciclu, va fi rușinos și mă va durea. Și bărbații ce vor avea? Nimic. M-am ascuns în baie și mi-am băgat în chiloți o pungă întreagă de vată, să văd cum e, pe atunci nu existau absorbante. Am băgat pachetul cu tot cu ambalaj și aveam o umflătură care nu putea fi mascată prin pantalonași, așa că partea rușinoasă am înțeles-o pe loc foarte bine.
La 6 ani, mi se spunea că trebuie să spăl vasele pentru că sunt fată și să mai dau și eu cu mătura prin bucătărie, că ”e casă de fete și e rușine”. Și mi s-a mai spus că, dacă n-o să fiu gospodină, n-o să mă ia nimeni de nevastă. Dacă mă loveam, îmi ziceau că ”până te măriți, îți trece”. Dacă mă auzeau fluierând un cântec, ziceau ”o să ai bărbat bețiv”. Gândul ăsta că sunt crescută numai ca să fac menajul unui bărbat bețiv și insensibil m-a făcut să visez ani în șir că fug cu circul care poposea verile pe malul pârâului de lângă blocul meu. O să călăresc zebre de-a-mpicioarelea și o să merg pe sârmă!… Dar n-am avut curaj.
La 8 ani, mi s-a explicat cum se fac copiii: femeile se chinuie 9 luni, se umflă, au grețuri, iar când iese copilul, urli pentru că te taie de la un orificiu la celălalt cu bisturiul și-o să te usture al naibii pe urmă când faci pipi. Sau îți face cezariană, adică îți taie toată burta de-a lungul – așa, ca pe o lubeniță coaptă. Asta cică doare mai puțin, dar rămâi toată viața cu cicatrice, nu mai poți să te dezbraci la ștrand.
La 10 ani, ne-au ținut o lecție la școală despre cum fetele virgine se mărită, iar celelalte sunt curve. Sexul nu e bun pentru femei, numai pentru bărbați. Bărbații sar din floare în floare ca purecii, așa sunt bărbații, își petrec tinerețea cu curvele, dar până la urmă tot cu noi, cele cuminți, se însoară, a concluzionat asistenta zâmbind ușor emoționată, iar eu mi-am jurat că n-o să sărut niciodată niciun bărbat. Cum adică, el se freacă de toate curvele alea jegoase, iar eu, pe urmă, să-l ating? Nț, nici măcar pe obraz. Ptiu!
La 14 ani, am primit buletin cu numărul 2 la CNP și am realizat că numărul 1 e rezervat bărbaților, femeile vor fi întotdeauna cetățeni secunzi. Tot atunci am observat că pe ușa de la apartament scrie întotdeauna numele (și prenumele) bărbatului, că acolo, cum ar veni, locuiește bărbatul cu anexele lui (femei, copii, creaturi cu coadă). Și că femeia, când se mărită, își schimbă și identitatea: i se retrage numele de familie al tatălui-proprietar și i se transferă numele soțului-proprietar. Femeile nu au identitate proprie, asta e. Sexul slab.
La 16 ani, mi-am dat seama că toți scriitorii sunt bărbați. Cum, domnule profesor, nu există nicio scriitoare? (Începuseră luptele feministe cu băieții de la filo și aveam nevoie de muniție.) Ba există, Hortensia Papadat Bengescu și Ana Blandiana. Grozav, una pesimistă, care scrie doar despre boală, celaltă plutind diafan pe deasupra lucrurilor, ca o floare. Pe pereții liceului mă vegheau (și tot acolo sunt și acum!) numai portrete cu mustăți: Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici. (De fapt, cel mai popular portret al lui Eminescu era cel fără mustăți. De asta m-am și îndrăgostit de el.)
La 18 ani, am vrut să dau la regie de teatru. Stupoare maximă: de ce voiam să fac o meserie de bărbați? Uite, a zis psihologul, mama ta zice că îți place să citești. De ce nu faci tu o meserie frumoasă, în care ești înconjurată de copii și îi înveți lucruri frumoase și utile? De ce nu te faci profesoară? M-am făcut. Mi-a trecut.
La 20 de ani, eram, totuși, studentă la teatru și profesorii mei îmi spuneau că regia nu e meserie de femei. Păi, și Cătălina Buzoianu? ”Aia e numai una. UNA!” mi se spunea. Și chiar de-ar fi fost două, ce legătură avea asta cu viața mea?
La 21 de ani, mi-a spus un băiat care mă plăcea, asistent universitar (burlac, cu multe dioptrii, virgin), că femeile care înșală sunt mult mai rele decât bărbații care înșală. Asta pentru că femeile nu au nicio scuză, ele nu simt plăcere sexuală. Știa el sigur de la mama lui.
La 30 de, ani m-am dus să mă angajez ca regizor tehnic la un teatru mare din București, iar directorul s-a străduit vreme de 30 de minute să mă convingă să mă angajez mai bine la protocol, chiar avea un post. Că eram drăguță, vorbeam și limbi străine, ce să caut eu lângă scenă, în praf, cu toți mașiniștii ăia bețivi?
La 32 de ani, am câștigat un mare premiu literar, cel mai mare premiu pentru poezie, l-am luat ex aequo cu un bărbat. Imediat sub știrea care anunța premiul am citit: ”Nu vezi cum arăți?”. Și: ”învață să te îmbraci, învață să vorbești și după aia scrie poezii” și așa mai departe. Celui cu care am împărțit premiul nu i s-a urat decât ”bravo, bro!”. Pe urmă am primit, vreme de o săptămână, telefoane de amenințare de la unul care mă făcea curvă, că știa el cum am luat io premiul ăla.
La 35 de ani, un bărbat care îmi plăcea mi-a citit poeziile și mi-a spus că prea sunt independentă și agresivă, că sunt im-pre-vi-zi-bi-lă, iar dacă nu mă ”îmblânzesc”, voi rămâne singură și e păcat de mine. Cred că nici acum nu înțelege de ce am repetiții ori de câte ori îmi mai dă mesaje.
Și așa mai departe.
Și așa mai departe.
Așa că bring in all those flowers!
(PS: Voi ce alte motive aveți să vă bucurați că sunteți femei? Mă gândesc foarte serios să scriu o piesă de teatru…)
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Omul fără libertate e deja mort
Fenomenul trad wife – întoarcerea la cratiță
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
