Sfântul Apostol Petru
Atât Biserica Estului, cât şi cea din Vest îi sărbătoresc, pe data de 29 iunie, în fiecare an, pe cei consideraţi corifeii apostolilor, Sfinţii Petru şi Pavel. Amândoi şi-au sfârşit viaţa pământească în Roma, amândurora le-a fost ridicată acolo câte o bazilică grandioasă, San Pietro (Sfântul Petru), respectiv San Paulo fuori le mura (Sfântul Pavel din afara zidurilor).
Sfântul Apostol Petru, cel mai vârstnic dintre cei doisprezece aleşi de către Mântuitorul Hristos, era, conform tradiţiei iudaice, „purtătorul de cuvânt” al celorlalţi, avea prioritate în „luările de poziţie”. Din acest considerent, Biserica Vestului, unde teoria sau dogma primatului care a separat, practic, Vestul de Est, este una de căpătâi, şi l-a asumat cu obstinaţie pe Sfântul Petru.
Importanţa Sfântului Apostol Petru pentru Biserica Romei şi dogmele ei diferite de cele ale Estului este subliniată nu numai prin numeroasele teorii teologice care argumentează primatul, ci deopotrivă prin grandoarea vizibilă a bazilicii Sfântul Petru din Roma şi printr-o rânduială liturgică mai puţin sesizabilă, dar esenţială pentru înţelegerea diferenţelor dintre Vest şi Est, în Biserică. Anume, a treia duminică după Învierea Domnului – evenimentul central al Creştinismului – este dedicată de către Biserica Catolică Sfântului Apostol Petru. În Ortodoxie, ea este dedicată Sfintelor Femei Mironosiţe. Lecturile evanghelice ale liturghiei acestei duminici sunt cu referire clară la Apostolul Petru, respectiv la Femeile Mironosițe.
Vestul şi l-a asumat intens, obsesiv, pe Sfântul Apostol Petru, ideea de primat şi putere. Estul a rămas profund ataşat de Maica Domnului, de feminitatea prin excelenţă, cinstind după cuviinţă femeia. De aceea, cred, tot Vestul este cel care a dat feminismul, cu teorii uneori stranii – de exemplu, propaganda acerbă pentru hirotonia femeii. Estul a instituit şi păstrează atât postul dedicat Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, cât şi pe cel al Maicii Domnului. Echilibrul, înţelepciunea de a evita extremele, acestea definesc Biserica autentică a Estului. Căci bazilica Aghia Sofia (a Sfintei Înţelepciuni) a fost şi va rămâne simbolul definitoriu al Bizanţului, al Bisericii Estului. San Pietro este simbolul definitoriu al Romei.
Sfântul Apostol Petru, mozaic din biserica Chora/Kariye Camii, Constantinopol/Istanbul, sec. al XIV-lea.
Sfântul Apostol Pavel
Originar din Tarsul Ciliciei, fruntaş între evreii foarte zeloşi ai timpului său, de o inteligenţă şi erudiţie sclipitoare, Saul, cel care va deveni Sfântul Apostol Pavel, a fost convertit şi chemat la apostolat de către Mântuitorul Hristos după Înviere, printr-o modalitate pe măsura zelului său: o „întrevedere” personală, pe drumul Damascului, în care Domnul înviat i S-a arătat şi l-a mustrat pentru faptul că L-a prigonit.
Autor dovedit sau presupus a nu mai puţin de paisprezece dintre scrierile receptate în canonul biblic al Noului Testament, Pavel este, practic, părintele spiritual al Europei creştine, el făcând trei călătorii misionare din Asia înspre Europa, întemeind comunităţi creştine pe care le-a îndrumat apoi inclusiv prin scrieri/scrisori, adecvate problemelor specifice fiecărei comunităţi.
Botezul Sfântului Apostol Pavel, oficiat de către Anania, mozaic din Cappella Palatina, Palermo, cca. 1140-70.
Răsfoindu-i epistolele, este imposibil să nu rămâi cu ceva lipit de suflet, dintre elocventele sale spuse. Însă, evident, emblema paulină rămâne celebrul, dar totuşi prea puţin aprofundatul imn dedicat iubirii, din prima sa epistolă către Corinteni, capitolul al XIII-lea: „De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată.”
Poate că reflecţia serioasă la acest text paulin, de o frumuseţe şi profunzime fără egal, este cel mai frumos mod de a-l cinsti cum se cade pe marele apostol al neamurilor, al Europei, Sfântul Pavel.
Pe Mihaela o găsiți și aici.
Citiţi şi
Despre dragoste și bărbați, fără crize de emancipare
Avem prea mulți arici și prea puține vulpi
Ultima șoaptă de zăpadă, întâiul gând de ghiocel
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
