Ai treizeci de ani, ești tot singură, vine Crăciunul și nici măcar părinții nu te mai întreabă cu cine-l faci, ci îți urează, aproape rușinați, „Un Crăciun liniștit!”. Te-ar invita la masă, dar ar suna ostentativ, așteaptă să apari ca o surpriză. Și atunci toți ochii se pot da peste cap, mătușile se pot năpusti cu pupături de parcă nu te-ar fi văzut de trei ani și nu de joi.
Nu aveam nici frigider, nici televizor, abia de aveam serviciu. Mâncarea, că eram gospodină, o pusesem pe balcon, sub o copertină de zăpadă. Geruia cu miros de conifere.
După ce au plecat pe la casele lor și ultimii colindători, mi-am pregătit o farfurie cu prăjituri și mi-am ales o carte. Lui Moș Crăciun îi scrisesem din luna lui noiembrie, interesată mai mult de ceva electrocasnice. Alesesem unul din romanele lui Zola și mă simțeam deja ca o revoluție. Am adormit cu gândul să scap lumea de sărăcie, și nu numai artistic, dickensian.
M-am trezit cu el în dormitor. Elegant, cu pantalon de mătase și redingotă, cu pantofi de lac și cărare pe-o parte. Stătea cu mâinile în buzunarele pantalonilor și aștepta să spun ceva. Arăta ca unul din rebelii filmelor americane care se pregătea să intre în cazinou, după ce aruncase cheile mașinii scumpe studentului la medicină, care pentru bani de taxe școlare parca, spre seară, mașini. În spatele lui, niște minione acoperite cu pene de struț dansau energetic. Nu era genul meu. Moș Crăciun încercase vinul fiert al ospețiilor, uitând că era alergic la nucșoară. Frumosul a dispărut tot așa după cum a și apărut, în nimic, profund dezgustat.
M-am uitat la ceas ca să descopăr că era una din orele acelea simetrice despre care tot internetul vorbește că ar fi coduri de îngeri. Pentru că în orice vis cu ștaif aș fi putut să mă ciupesc și să consider că eram trează, mi-am aprins o țigară. Am fumat, am cugetat, am mâncat și o prăjitură, ca să-mi ia gustul amar, după care mi-am văzut de somn.
M-am trezit dis de dimineață și am alergat să deschid geamul, ca să scot fumul și mirosul de tutun din cameră. Mucul de țigară l-am pus într-un plic pe care l-am sigilat, păstrându-l ca evidență până la scrierea memoriilor. Nici urmă de pene de struț, doar o pană de guguștiuc adusă de o adiere de viscol, prin geamul deschis. Am aruncat în copacii din jur cu niște pietre decorative din ghiveciul de ficus, în caz că se mai găsea vreo înaripată care să croncăne.
Mama a venit înspre după-amiază, încărcată cu cadouri și alte bunătăți. Vizitatorul nocturn îmi lăsase în urmă o gripă, așa că mama m-a găsit în pat, înconjurată de batiste, strănutând ca după o mare nemulțumire. Deși ar fi vrut să rămână, să mă îngrijească ca în copilărie, am trimis-o acasă, ca să nu se molipsească.
Cuvintele se jucau pe pagină, iar de câte ori strănutam aveam impresia că mai săriseră câteva dintre rânduri. De atunci citesc povești de Crăciun numai în luna martie.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Momentul băieților în fața oglinzii din baie
Spiridușul din bradul de Crăciun
Femeia modernă și magia Sărbătorilor: echilibru între tradiții și grija de sine
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
