Copila mea,
Nu știu cum ți se va părea în viitor viața la țară, dar acum văd că îți place, și mă bucur mult pentru asta. Mă bucur că și tu cunoști bucuriile copilăriei mele. Măcar o parte din ele.
Alergi cu tălpile mici, goale, pe pământul reavăn și roditor, și parcă abia îl atingi în graba asta a ta să fii peste tot, să faci orice, totul. Iei „pobumb” (porumb) într-un castron și mergi cu el la „boboși” (boboci) și la „totoș” (cocoș) pentru a le da să mănânce, apoi, cu pumnii mici, plini cu mâncare, chemi păsările sau fugi după ele ca să le hrănești. Mănânci pere proaspăt culese din pomul din grădină, și spălate bine. Muști din ele cu poftă și un firicel de suc ți se prelinge pe bărbie. Ții în palmele mici puii abia ieșiți din ouă, te uiți cu drag la bobocii mici, rotunzi și pufoși, mergi în cotețul porcului pentru a vedea cum și ce mănâncă, intri aproape cu totul în cuibar pentru a lua ouăle, ciufulești mâța care se întinde leneșă la soare, alergi alături de câinele familiei prin curte sau vă „certați” pe o minge. Asculți greierii noaptea, când cântecul lor devine din ce în ce mai frumos, mai plin de patos pe măsură ce toamna începe să cadă peste sat. Cauți dovleci de plăcintă prin grădină, te uiți curioasă după caii care trec pe lângă noi, pe stradă, cărând după ei o căruță plină cu pepeni, poate. Imiți cocoșii care cântă. Te trezești la scurt timp după ce intră pe geam primele raze ale soarelui, ca să ai timp să te joci și să explorezi cât mai mult. Descoperi insecte, multe, colorate, le lași să meargă pe mâna ta, încerci să repeți după noi denumirile lor, iar unele îți ies pur și simplu delicioase, cum ar fi, de exemplu, omida căreia îi spui „meș”. Te bucuri de orice descoperire făcută și alergi spre noi ca să ne povestești ce ai văzut sau ai auzit. Poftești la morcovii crocanți, proaspăt aduși din grădină, te implici în treburile gospodărești, ceri, insiști să faci și tu una sau alta. Cel mai recent ai ajutat-o pe bunica ta să pună bulionul în sticle, și tare mult și-a plăcut să faci asta. Avem și un video, desigur.
Mă bucur tare când văd că îți place lumea asta în care am crescut și eu, chiar dacă s-a schimbat. Noi mergeam cu tataie pe câmp, cu vaca la păscut, ne jucam cu orele prin pădurea din spatele grădinii, vara mergeam inevitabil la gârlă (și acum, pe seară, se simte mirosul apei care trece prin pădure și instantaneu mă întorc la copilul care abia aștepta să intre în râu), seara, când mamaie mulgea vaca, ne strângeam în jurul ei cu câte o cană în mână, ca să ne pună și nouă niște lapte pe care îl beam cu poftă și ne rămânea o mustață subțire, albă, deasupra buzei. Desenam un șotron pe stradă, săream coarda, ieșeam cu bicicletele, ne jucam seara de-a v-ați ascunselea, legam prietenii cu cei care veneau de la oraș, prietenii care uneori țineau o vară, pentru că apoi se întorceau la viața lor de acolo, în timp ce noi rămâneam în lumea asta a noastră de care mereu o să-mi amintesc cu plăcere și emoție. Iarna ieșeam cu sania pe vale, construiam oameni de zăpadă, ne întorceam acasă uzi până la piele, cu obrajii îmbujorați, cu o foame de lup și cu un zâmbet maaare pe față.
Probabil nu vei avea parte de toate experiențele copilăriei mele, pentru că lucrurile s-au mai schimbat între timp, dar mă bucur mult să te văd alergând desculță, liberă, cu părul desfăcut, pe ulița copilăriei mele.
Cu toată iubirea care poate să-mi încapă în suflet,
mama
Guest post by Mihaela Dobre
Și tu poți scrie pe Catchy!🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dacă timpul nu vindecă, ci e chiar boala?
Duminica Cocalarului. Ce mai e de făcut?
Ultima șoaptă de zăpadă, întâiul gând de ghiocel
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
