Aceasta a fost dintotdeauna una dintre fotografiile mele preferate. Reprezintă profunzimea confortului între două corpuri și o dulceață blândă care apare atunci când zidurile așteptărilor se dărâmă.
Suntem atât de condiționați să vedem acte de dragoste prin câteva găuri de cheie încât ne lipsește darul mai mare al actelor simple de intimitate. În tot ceea ce facem, nu putem măsura mundanul (lumescul) și miraculosul decât în limitele percepției proprii.
În această fotografie poți simți dragostea în aer. Am fost el… Și am fost ea… Gestul de a-i pregăti cada, de a te oferi să-i speli părul, să-i torni apă pe spate, să-ți odihnești mâna pe pielea ei în timp ce-și liniștește corpul obosit, doar să fii… Să simți că fiecare moment este un act de adorare, nu pentru o persoană, loc sau lucru, ci față de această viață, să simți dorința de a o trăi.
Să-i știi poveștile preferate sau să vorbiți despre poezie, să țeși un vis blând din cuvinte și prezență. O lumânare, un parfum, un oftat de ușurare și relaxare. Să te predai clipei. Este o simfonie a acestor momente care vin în cascadă de-a lungul timpului pentru a duce la cel mai mare dintre darurile pe care le poate experimenta o ființă. Plinătatea bucuriei și simpla prezență.
Când porțile se prăbușesc și încetăm spectacolul, stingem luminile de paradă, părăsim scena gesturilor dramatice și lăsăm masca personalității să cadă de pe chipul nostru, abia atunci descoperim fericirea tăcută a zilei de azi, a clipei simple. Aceasta este starea de zen. Acesta este Dharma. Este Tao. Este golul care cuprinde toate adevărurile. Aceasta este iubirea. Și din ea se poate naște orice formă de iubire.
Experiența necondiționată a fiecărui moment care se deschide, pentru ca ființa să se poată revela pe deplin. Un sărut poate dura o veșnicie, cât timp stelele și cosmosul dansează între buzele tale și respirația celuilalt. O atingere ușoară poate atinge înapoi, prin timp, o mie de vieți, o mie de îmbrățișări ale iubiților care au fost. Un dans al vieții, al electricității luminoase, trezit de focul pasiunii și de posibilitatea care a fost și care va fi mereu acolo. Se desfășoară neîncetat. Întruna. Pentru totdeauna.
O îmbrățișare care ține laolaltă părțile căzute ale unei ființe, suficient cât ea să-și lase poverile în brațele tale și să-și amintească adevărul: că este cuprinsă, simțită, reală, iubită.
Intimitatea este spațiu. Să-l ții. Să lași gândurile despre cum ar trebui să fie. Să renunți la nevoia de a rezolva, de a acționa, de a repara. Intimitatea înseamnă să rămâi în disconfortul propriu pentru cineva pe care-l iubești, până când își găsește din nou respirația. Și își amintește.
Nu este sex. Nu este romantism. Este acțiunea pură, pentru simplul motiv că există.
Este a face și a nu face. Este a iubi doar pentru că pentru asta am fost creați, și nu există scop mai mare în viață decât acela de a îndepărta toate obstacolele dintre noi și descoperirea iubirii. Intimitatea este zen. Și se practică în tot ceea ce facem. Este ritual. Și merită toată atenția noastră sacră. Este poarta către condiția umană. Și nu are nimic de-a face cu sexul, cu biologia, cu identitatea sau cu toate celelalte categorii. Frumusețea intimității este că există și că locuiește în fiecare dintre noi. Asemenea respirației. Toți o avem. Toți trebuie să o continuăm pentru a trăi. Și, așa cum unii și-au stăpânit respirația pentru a-și transforma trupul și gândul, tot așa putem învăța intimitatea ca să transformăm lumea din jur și pe noi înșine.
Mai ușor de spus decât de făcut. Dar ce altceva mai bun avem de făcut cu viața noastră? Ce dar mai generos putem oferi clipei decât dorința profundă de a o iubi în întregime, ca pe o formă de iubire absolută?
Te iubesc. Te văd. Țin acest moment pentru tine.
Citiţi şi
Am ales să fiu amantă și nu regret deloc
De la agitație la prezență: ghid interior pentru începutul de toamnă
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
