Viitorul care ne depășește? Episodul 4: Orașele secrete și ce vor miliardarii să facă cu lumea

Seria „Viitorul care ne depășește?” investighează felul în care elitele tech gândesc, modelează și accelerează un alt viitor – poate nu pentru toți, dar sigur pentru ei. După Peter Thiel și Elon Musk, ajungem la un fenomen mai puțin vizibil, dar cu implicații colosale: orașele experimentale, terenurile cumpărate în discreție, visul de a crea lumi noi, conduse de algoritmi și miliardari.

Discret, în deșert, în laboratoare de urbanism finanțate de investitori, un nou tip de colonizare a început. Nu mai seamănă cu imperiile de altădată, ci cu start-up-uri urbane. Nici nu mai vine cu armată, ci cu arhitecți, ingineri, consultanți și viziuni inflexibile despre cum „ar trebui” să trăim.

Nu mai e despre orașe. E despre putere.

Telosa – utopia echitabilă a unui fost CEO Walmart

Marc Lore, fost director la Walmart și antreprenor tech, a lansat ideea Telosa – un oraș „model” de 5 milioane de locuitori, construit de la zero într-un deșert american.

Scopul declarat? „Cea mai echitabilă și sustenabilă comunitate de pe planetă.”

Lore propune un sistem economic numit equitism – un cuvânt inventat pentru a promite echitate urbană sub patronaj privat. Nu socialism, nici capitalism clasic. Mai degrabă o viziune în care generozitatea vine de sus, algoritmic, nu de jos, democratic.” – în care terenul este deținut în comun, iar veniturile generate de aprecierea valorii sale revin comunității. Ideea nu e nouă – Henry George a visat ceva similar în secolul XIX –, dar ce e nou e faptul că acest proiect nu vine din partea unor activiști sociali, ci de la un miliardar care a făcut avere din eficiența corporatistă.

Telosa nu are încă un amplasament final, dar are randări futuriste, un site plin de promisiuni, parteneriate cu studiouri de urbanism și investitori interesați. E gândit ca o aplicație urbană: totul optimizat, controlat, „frumos”, fără loc pentru dezordine. Fără loc, poate, nici pentru dezacord.

„Un oraș e mai mult decât suma clădirilor sale. E un pact viu între oameni.” – Shannon Mattern, urbanistă și antropoloagă

California Forever – când viitorul se cumpără pe tăcute

Într-o zonă rurală din nordul Californiei, mai mulți investitori în frunte cu miliardarul Michael Moritz (Sequoia Capital) au achiziționat discret peste 50.000 de hectare de teren agricol. Teren ieftin, departe de Silicon Valley, dar destul de aproape cât să conteze. A fost o conspirație imobiliară cu arome de roman distopic: fermieri care nu știau cui vând, autorități locale care nu primeau explicații, promisiuni vagi despre „un oraș nou”.

Proiectul a fost în cele din urmă dezvăluit public: California Forever. O „comunitate sustenabilă, model”, care ar urma să rezolve criza locuirii și să ofere un stil de viață mai bun.

Sună nobil. Dar întrebările persistă: Cine locuiește? Cine decide? Ce se întâmplă cu pământul? Localnicii au fost înșelați sau doar ignorați?

„Viitorul nu se planifică în PowerPoint, ci în relații reale cu pământul și oamenii.” – Leslie Kern, autoarea Feminist City

Praxis Society – visul criptocratic al unei cetăți fără stat

Într-un colț mai radical al acestui fenomen, Praxis Society – o comunitate formată din antreprenori, filosofi politici și crypto-entuziaști – își propune să construiască un oraș suveran, în afara oricărei autorități naționale. Un fel de Atena 2.0, dar pentru bărbați cu servere, nu cu sulițe.

Ei nu vor doar o locuință, ci o cetate cu identitate proprie, cetățenie selectivă și reguli libertariene. Își caută teritoriu în Europa de Est, Asia Centrală sau America de Sud. Promit meritocrație, tehnologie și un nou contract social. Dar ce se întâmplă când „comunitatea ideală” e de fapt o selecție elitistă?

Viziuni și vanități

Aceste proiecte au în comun:

– O retorică a salvării, dar prin mijloace private: eficiență, control, algoritm, estetică.

– Ocolirea democrației: nu prin dictatură, ci prin bypass. Dacă nu merge sistemul actual, îl reconstruim în afara lui.

– O nouă formă de feudalism urban: cetăți închise, guvernate de viziuni personale ale fondatorilor. Locuitorii? Clienți. Angajați. Fani. Dar nu cetățeni în sens politic.

Și unde sunt femeile?

Puține, în fruntea acestor inițiative. Mai degrabă consultante, arhitecte, urbaniste, aduse să „umanizeze” proiectele.

Dar și voci critice care avertizează: o lume planificată de elite masculine, cu idealuri de eficiență și control, nu e una sigură pentru toți.

„Un oraș feminist nu e doar despre femei. E despre cine are dreptul să decidă ce e o viață bună.” – Leslie Kern

În fond, nu e vorba doar despre urbanism. Ci despre viitorul trăit ca teritoriu de putere. Iar dacă femeile nu sunt în camerele unde se decide totul, înseamnă că lumea care se construiește le exclude din start.

Yanis Varoufakis și feudalismul sub formă de aplicație

În Technofeudalism: What Killed Capitalism (Tehnofeudalismul: ce a omorât capitalismul), Yanis Varoufakis avertizează că nu mai trăim în capitalism, ci într-o formă digitală de feudalism, în care marile platforme tech sunt noii seniori, iar noi suntem vasali conectați la rețea. El atrage atenția că nu mai deținem resurse, ci suntem produsele care circulă.

„Tehnologia nu ne-a eliberat. Ne-a repartizat în tabele invizibile, unde ne credem liberi doar pentru că putem apăsa un buton.”

Această analiză completează perfect episodul 4: dacă elitele redefinesc orașul, cetățenia și contractul social, atunci nu ne mai aflăm într-un stat democratic, ci într-un spațiu corporatist cu reguli de sus în jos. Iar întrebarea esențială devine:

Ce se întâmplă cu cei care nu sunt aleși să participe la acest viitor?

În episodul următor…

Vom vorbi despre vocile feminine care nu mai acceptă să fie excluse. Femei care gândesc altfel viitorul, îl critică, îl rescriu. Femei care nu se lasă împinse înapoi în trecut, în timp ce viitorul le este proiectat peste capul lor.

Recomandare de lectură

Yanis Varoufakis – Technofeudalism: What Killed Capitalism (2023)

O carte lucidă și provocatoare, în care Varoufakis susține că nu mai trăim într-un capitalism clasic, ci într-un sistem feudal digital, în care controlul nu mai aparține celor care produc, ci celor care dețin infrastructura digitală: platformele.

Amazon, Google, Facebook – acestea nu sunt doar companii. Sunt stăpâni de teritorii invizibile, în care utilizatorii nu sunt clienți, ci supuși.

Un volum esențial pentru a înțelege de ce orașele viitorului nu pot fi doar proiecte arhitecturale – ci teritorii politice, în care se joacă puterea, suveranitatea și dreptul de a decide.

Lecturi suplimentare:

– Shannon Mattern – Code and Clay, Data and Dirt

– Leslie Kern – Feminist City

– Anna Tsing – The Mushroom at the End of the World

– The Atlantic: “Silicon Valley’s Quiet Plan to Create a New City”

– The Guardian: “Telosa: utopia or dystopia in the desert?”

Linkuri către episoadele anterioare:

1. Episodul 1 – Ne grăbim. Dar spre ce?

2. Episodul 2 – Peter Thiel: ideologul rece al elitei tech

3. Episodul 3 – Elon Musk: omul care comprimă viitorul

Citiţi şi

Cum moare un oraș

Capitala în așteptarea ultimei manele

De ce au votat americanii tineri un candidat de stânga

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.