sau poveste de amor fără un picior
Slujba de dimineață se terminase. Clopotele se rezemaseră unele de altele, moțăind în aerul cald, încă purtător de tuleie primăvăratice. Așteptam cuminte pe banca de sub doi salcâmi demult încuscriți, niciodată vorbiți, în mijlocul micuțului cimitir din laterala bisericii. Nu cunoșteam pe nimeni, nici ei nu credeau că mă mai văzuseră vreodată, nu se putea lega o conversație. Rochia de mireasă era nouă, mama încercase să mă convingă s-o port pe-a ei, tata nici nu voise să audă, fiică-sa avea să poarte o rochie scumpă, care să strălucească de pe toate coperțile revistelor de modă. Nu mă mărita doar din dragoste, ci și spre binele afacerii. Tata mă iubea, nu exista niciun dubiu, dar cum se iubea pe el nu mai putuse repeta. Dragostea mamei pentru tata nu vedea vreun defect nici de la zece metri!
Când toți pașii veniți pentru rugăciune s-au îndepărtat, m-am ridicat și m-am îndreptat către ușa bisericii. Ratasem, în ultima secundă, un salut călduros, de porumbel; l-a prins banca, pe epolet. Domnișoarele de onoare ornau băncile lungi, lustruite de cârpa de șters praf a timpului, cu ghirlande de voal, de care prinseseră buchețele de boboci de trandafiri albi, la care munciseră toată săptămâna. Coșulețul, ornat cu zdrențuiri de mătase albă, fusese umplut cu petale de regina nopții. Buchetul de iasomie și lăcrămioare fusese strâns în panglici cu fir de argint, în biserică domnea o lumină stranie, îndrăzneață, scăpată din brațele ferestrelor înalte. Invitații și-au ocupat locurile, unii după alții, murmurând cuvinte dulci, menite să aducă bucurie. La un moment dat, domnișoara mea de onoare preferată și purtătoarea de buchet mi-a făcut semn să mă apropii. Soră-sa, o zgâtie de treisprezece ani căreia îi fusese lăsată în păstrare poșeta cu telefoanele noastre mobile, făcea semne disperate din ușa bisericii. Am mimat o cădere de văl pe ochi, făcând semn mamei că eram în căutarea unei agrafe, după care m-am repezit spre ușă, trăgând zgâtia, cu poșetă cu tot, după mine.
-A sunat? De ce întârzie?
-A sunat, dar n-o să-ți placă. Ca să fiu sigură că nu-mi iau castane, las telefonul pe scări și mă duc să aștept în mașină.
Și dusă a fost. Idiotul probabil că oprise la McDonalds și-și pătase jaboul cu maioneză și muștar. Am deschis telefonul, imaginile încă curgeau, în direct. Într-o altă biserică, de lângă o altă femeie, mirele zâmbea fericit. La ei se făcuse deja schimbul de inele, așa că nu era nevoie să mă grăbesc. Bunicul îmi aducea întotdeauna aminte să nu mă las copleșită de primul impuls. Dacă ajungeam la timp, să-l ucid, puteam prinde știrile de la ora cinci. Am respirat adânc și m-am întors în biserică.
L-am agățat, din mers, pe cel mai bun prieten al meu, singurul care mă sfătuise să nu mă mărit atât de tânără, l-am amenințat cu o porție de tortură mai rea decât cea cinematografică, recomandându-i să fie de acord și să se manifeste cu entuziasm. Tata se pregătea să tragă cortina peste tot spectacolul, preotul, însă, nu permitea jocuri de șarade. Un nepot adoptat de la serviciile secrete i-a prezentat tatei instantanee de la cealaltă nuntă, declarată deja nuntă a mileniului, la știrile de la ora cinci. Înțelegeți de ce nu vă dau nume, ca să nu ne căutați prin ziare.
Primul impuls, urmat de o petrecere de nuntă ca în povești, a devenit dintr-o dată al treilea impuls, și nu mai era nevoie să fie atât de nobil. Avionul privat al celuilalt fericit cuplu a aterizat forțat în Groenlanda. Mirii au fost invitați la spa, până la sosirea pieselor de schimb. Au fost masați cu pești congelați și unși pe față cu icre puse la murat. Timp de o săptămână au mâncat numai pește și au făcut urticarie. Sigur vă întrebați cum de un tip atât de bogat, cu conexiuni în lumea sateliților nu a chemat pe nimeni în ajutor?! Poate pentru că m-am măritat cu un strălucit pilot de avion, iar zgâtia s-a specializat în furturi de informații guvernamentale.
La știrile de la ora nouă a fost prezentată o fotografie cu tinerii însurăței, pupându-se cu paznicul de la Statuia Libertății, spre sfârșitul programului ne-au prezentat și pe noi, bând o bere pe timpul unei alarme de drone, la Mamaia
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Povestea noastră: curaj sau suferință
Poate că iubirea trebuie să fie molcomă. Așezată. Fără efort
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
