După întoarcerea din Cimitirul de vise, Toni, într-adevăr, fu în stare din nou să viseze, dar asta nu însemna că se odihnea cu mult mai bine, căci visele cine le poate orîndui să fie numai dulci şi plăcute? Mai cu seamă îl tulbura acea fată frumoasă şi goală ce cobora pe raza lunii, acea fată cu o rană roşie în frunte, desăvîrşită la trup şi la chip, de goliciunea căreia i se făcea ruşine ca de un gînd ascuns şi necurat. Ştia că e un vis şi tocmai de aceea hotărî să-i vorbească, să-i ceară să nu-i mai neliniştească amărîtul de somn. Ea îşi ceru cuviincios iertare, dar îi spuse că e trimeasă cînd şi cînd să-i apară în somn. De cine şi cum, Toni nu se mai strădui să cerceteze. Află însă că o chema Luz de Luna, adică Lumină de Lună, şi se născuse mult mai tîrziu decît cînd o vedea el în somn, la Santa Marta, în Columbia, aproape de Macondo. Părinţii ei erau oameni cu dare de mînă, astfel că aveau o vilă frumoasă cu grădină într-unul din cele mai bune cartiere. Dar, nu la multă vreme după naştere, tristeţea lor n-a fost mică observînd că fetiţa era bolnavă, aproape se stingea în timpul zilei. Moaşa explica precum că ar fi din pricina numelui ce i l-au pus, că vorbele au putere magică şi, chemînd-o Luz de Luna, va putea trăi numai noaptea, căci soarele ar ucide-o. Fără să le pese de asemenea superstiţii, părinţii au adus în casă cei mai reputaţi doctori care au început să facă analize, să cerceteze fetiţa pe toate părţile…
Superstiţie sau nu, a rezultat că ea suferea de o boală imunitară care o făcea incompatibilă cu expunerea la lumina soarelui. Geamurile camerei ei, ba chiar din întreaga casă, s-au îmbrăcat cu perdele groase, iar Luz de Luna s-a obişnuit în timp să doarmă ziua şi să stea trează noaptea, cînd îi era drag să iasă în grădină, dar şi să citească o mulţime, căci o învăţase o maică de la mînăstirea Santa Clarita ce îşi luase canon să stea nopţile cu fata care crescuse acum binişor, dar umbla goală prin casă şi prin grădină, cu cea mai mare inocenţă, căci nu avea nici un fel de viaţă socială. Cum îşi petrecea într-o noapte vremea în grădină sub oblăduirea luminii de lună, Luz de Luna simţi ceva cu totul neobişnuit privind cireşul în care se căţărase de atîtea ori. Era un amestec de lingoare şi bătăi repezite ale inimii, combinate cu dorinţa de nestăpînit de a atinge copacul. Ceea ce şi făcu, frecîndu-se cu încîntare de el, trecîndu-şi pulpele în jurul trunchiului şi simţind o sfîrşeală nespus de plăcută. Luz de Luna se îndrăgostise de cireş şi avea să repete acest ritual al plăcerii şi împlinirii în fiece noapte cînd era singură, în voia ei. Dar vai, ea nu ştia că şiretul vînt Suestada adusese spori care îl infectaseră pe cireş, iar acesta, în timpul îmbrăţişărilor, îi transmisese fetei o maladie criptogamică. Însă în vreme ce pentru cireş acea cilindrosporioză nu însemna mare lucru, Luz de Luna începu să slăbească, să aibă ameţeli şi febră. Doctorii aduşi în grabă constatară că e o boală fatală, dar nimeni nu pomeni nimic despre cireş. Doar Luz de Luna, cînd i se mărturisi lui Sor Francisca. Aceasta o mustră sever pentru poftele trupului şi văzu în toată întîmplarea pedeapsa divină. O îndemnă pe fată să se roage şi ea asta chiar făcu în timpul puţin cît îi mai rămăsese. Cu deosebită fervoare se ruga mai ales Sfintei Rita de Cascia care, pentru devoţiune ei adîncă, primise de la Iisus semnul suferinţei, ca graţie supremă: tăietura din mijlocul frunţii pe care Luz de Luna însăşi avea să o primească înainte de sfîrşitul puţinei sale vieţi… Acestea toate le află Toni într-o singură noapte şi, de atunci, nimic nu-l mai tulbura la vederea goliciunii frumoasei şi nefericitei fete. (fragment din romanul “Sfinţi, vînturi şi alte întîmplări” în pregătire la Editura Curtea Veche)
Citiţi şi
De ce e fermecătoare Nora Iuga și irepetabilă
Mercedes Barcha, soția și muza lui Gabriel García Márquez
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
