Clasic e fantastic este numele unui proiect aproape incredibil pentru peisajul românesc al spectacolelor pentru copii – concertele susţinute în cadrul acestei serii în sala Ateneului Român sunt gândite astfel încât să pună bazele culturii muzicale a copiilor. De la muzica simfonică la jazz, de la vieţile marilor compozitori la instrumentele muzicale, totul este prezentat pe înţelesul copiilor.
Iniţiat încă din 2010, proiectul Clasic e fantastic este constituit din două serii de evenimente care au loc în paralel: „Cum să înţelegem muzica” (concerte susţinute la Ateneul Român) şi „Copilăria marilor muzicieni” (piese de teatru pentru copii găzduite de Teatrul Odeon).
Cristina Sârbu, sufletul concertelor pentru copii de la Ateneu, muzicolog, jurnalist şi manager cultural, are darul de a face o sală întreagă de copii să asculte vrăjiţi atât fragmentele muzicale cât şi explicaţiile ei. Pe lângă informaţiile concrete despre muzică, Cristina Sârbu le transmite micilor spectatori şi codul bunelor manierelor în sala de spectacol, educându-i astfel pe toate planurile pe viitori abonaţi ai concertelor de muzică de calitate. Copiii vor avea ocazia să asculte bucăţi muzicale celebre cântate de orchestre profesioniste, dar şi de elevi de liceu, vor învăţa să observe instrumentele (la începutul fiecărei bucăţi muzicale, câţiva copii sunt invitaţi să ia loc pe scenă, printre instrumentişti), să recunoască operele marilor compozitori, şi, cel mai important, să îndrăgească muzica clasică. Cei mai curajoşi vor putea chiar să urce pe scenă şi să cânte şi poate că unii dintre ei chiar îşi vor dori să studieze un instrument sau să ia lecţii de canto. Oricum, majoritatea vor fi câştigaţi ca amatori de muzică clasică şi, astfel, li se va deschide un nou univers. Şi, ca bonus, copiii care îşi serbează aniversarea în ziua spectacolului, cu o zi înainte sau cu una după sunt invitaţi pe scenă, primesc un cadou şi li se cântă „La mulţi ani!”.
După cele câteva concerte văzute, aş spune că evenimentele din seria Clasic e fantastic – Cum să înţelegem muzica ar trebui să fie pentru copiii de astăzi ceea ce pentru generaţia părinţilor mei a fost ciclul de lecţii muzicale susţinute de marele dirijor Leonard Bernstein.
Pentru a intra în atmosfera Crăciunului, vă invit să urmăriţi cel mai recent concert al seriei, „Să îi cântăm lui Moş Crăciun în ritm de jazz”, susţinut la început de decembrie de Irina Sârbu (voce), Dan Ioniţa (saxofon), Puiu Pascu (pian), Ciprian Parghel (contrabass), Tudor Parghel (tobe):
Şi, pentru a vă convinge singuri că trebuie să vă duceţi copiii la concertele Clasic e fantastic, puteţi viziona online o mare parte dintre spectacolele anterioare.
Toate evenimentele seriei sunt anunţate pe site-ul: www.clasicefantastic.ro.
Următorul concert Clasic e fantastic, intitulat „O nouă călătorie în lumea instrumentelor de percuţie!”,
va avea loc în data de 25 ianuarie 2015, la Ateneul Român.
De fapt, vor fi două concerte, unul de la ora 10.00 şi unul de la ora 12.30.
Vor interpreta: prof. univ. dr. Alexandru Matei şi ansamblul Game.
Comentează: Cristina Sârbu.
Concertul nu este recomandat copiilor sub 7 ani. (Totuşi, în sală sunt destui copii mult mai mici.)
Biletele se pot cumpăra de la casa de bilete a Ateneului începând cu 16 ianuarie 2015.
Programul casei de bilete: marţi-vineri 12:00-19:00. Telefon: 021.315.68.75
Pentru rezervări grupuri şcolare: info@fge.org.ro înainte de data în care se pun biletele în vânzare.
Citiţi şi
Programul Festivalului Internațional George Enescu 24 august – 21 septembrie 2025
Maestro – Simfonie, fără note false, pentru un geniu
A 26-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu începe duminică la București
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.