A treia cale: dincolo de iertare şi răzbunare

Elisabeta Stănciulescu

14 February 2012

Să ierţi şi să uiţi, ori să te răzbuni ?

Aceasta este dilema în care se zbat cei mai mulţi oameni. Şi axa pe care se organizează toate scrierile şi opiniile legate de întrebări precum: ce faci dacă cineva te răneşte, mai uşor sau foarte grav, dar fără intenţie? şi ce faci dacă altul îţi face rău cu ştiinţă?

Convingerea mea este că răspunsul cel mai profitabil trebuie căutat dincolo de iertare şi răzbunare, într-o a treia cale : “punerea între paranteze”.

Pragmatic, şi în acelaşi timp la nivel de semnificaţii, lucrurile pot fi rezumate aşa: omul care m-a rănit mi-a controlat viaţa în acel moment; construind strategii de răzbunare nu fac decât să prelungesc controlul lui asupra minţii mele, emoţiilor mele şi faptelor mele; admiţând că răzbunarea îmi reuşeşte, i-am dedicat lui o parte din viaţă – din viaţa aceasta limitată natural şi pe care o simţim atât de scurtă –, în loc să mi-o dedic mie şi celor dragi mie ; am trăit viaţa lui, în loc să o trăiesc pe a mea ; la final, cel care învinge e, de fapt, celălalt…

Dacă vorbim despre iertare, lucrurile sunt tot pe-acolo : fac eforturi să iert – pentru că numai Dumnezeu şi sfinţii pot, probabil, să ierte repede şi uşor ; dacă nu reuşesc, mă simt vinovat(ă) în faţa lui Dumnezeu sau/şi a mea şi mă străduiesc şi mai mult, acumulând progresiv nemulţumire de sine şi frustrări…

Mai profitabil pentru mine este să pun « între paranteze » momentul, perioada în care celălalt mi-a făcut rău şi să merg mai departe. Nu să-l uit – uitarea nu vine la comandă şi nici nu e profitabilă : îi permite celuilalt să repete răul.  Consider momentul respectiv, relaţia respectivă, o paranteză în ansamblul vieţii mele, o alee laterală pe care am mers o vreme şi pe care am făcut cale întoarsă ca să reintru pe autostradă. Trec la volanul vieţii, accelerez, las aleea respectivă în urmă şi mă bucur că trăiesc – trăiesc viaţa mea, nu pe a celui care m-a rănit. Celălalt poate circula alături pe aceeaşi autostradă, într-un alt tip de relaţie cu mine ; am ieşit de pe vechea noastră alee, pe care o pun “între paranteze”. Dacă revine în memorie, mă bucur că nu mai sunt acolo şi mă simt puternic(ă) pentru că am putut pleca. Rămân atent(ă) la diferitele alte alei care apar, pot intra pe ele pentru o vreme, dar am grijă să revin de fiecare dată pe autostrada mea, punându-le « între paranteze »…

Aşa arată partea sănătoasă a vieţii fiecaruia dintre noi : un mers pe o autostradă, cu câte o « paranteză » din când în când pe câte o alee laterală.

Dacă petrec cea mai mare parte a vieţii avansând pe autostrada mea cu multe benzi de circulaţie sau mă « înfund » într-o alee strâmtă cu răni, iertări sau neiertări, eventuale uitări sau răzbunări, e doar alegerea mea.

Ce fac dacă omul care mi-a făcut rău vine după mine pe autostradă, încercând să deschidă noi alei în calea mea? Ei, aici lucrurile se complică… Cred că cea mai bună soluţie e să accelerez atât până rămâne în urmă. Uneori e însă mai înţelept să trag pe dreapta o vreme şi să mă bucur de peisajul vieţii mele… o viaţă în care cel care mi-a făcut rău rămâne doar o paranteză !



Citiţi şi

De acum pot să merg doar înainte

M-aș întoarce mâncând pământul, dar tu vrei liber

Nu vine nimeni să te salveze și tu știi asta…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,617 views

Your tuppence

  1. A treia cale, dincolo de iertare sau răzbunare : “punerea între paranteze” « Coaching-style Lifelong Learning: Invitaţie către înţelepciune / 17 February 2012 15:39

    […] A treia cale, dincolo de iertare sau răzbunare : “punerea între paranteze” Elisabeta Stanciulescu, 14/02/2012 Publicat în Catchy. […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Claudia Strimbeanu / 15 February 2012 10:13

    Nu am ales niciodata razbunarea asa cum nu am inteles niciodata nici ura, nici invidia.
    Am incercat insa poate prea mult sa imi explic “de ce”…si am incercat prea mult sa iert si sa uit, cand niciuna nu e posibila la comanda.
    Cred ca in subconstient ne vindecam atunci cand punem bucati din sufletul nostru intre paranteze…bucatile acelea care poarta amintiri dulci-amare, sperante si dezamagiri…asta ca sa putem sa gonim mai departe pe “autostrada vietii noastre”, oprindu-ne totusi sa admiram un zambet de copil, zborul unui fluture, aroma unei frezii, frumusetea unui apus…Si in timp ne trezim ca suntem inca vii, inca la fel, gata sa lasam trecutul in urma, “intre paranteze”.

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro