Sharon Stone a spus-o cu grația sarcastică a unei femei care nu mai are nimic de demonstrat:“Femeile pot simula orgasmul. Bărbații pot simula o întreagă relație.” Nimeni nu și-a dorit vreodată ca acest citat să fie real, dar milioane de femei l-au recunoscut imediat. Pentru că, într-un moment sau altul, exact așa a fost viața lor. În câteva vorbe a încăput povestea unei generații crescute să nu deranjeze, să nu dezamăgească, să nu fie „prea”. Dar dacă totul e o piesă de teatru, când tragem cortina?
Ceea ce părea o simplă ironie despre ce se întâmplă în dormitor este, în fond, o observație profundă despre cum s-au construit relațiile — mai puțin din adevăr, mai mult din convenții. Femeile au mimat de-a lungul timpului nu doar orgasmul, ci întreaga idee de fericire domestică. Au jucat, cu un talent aproape scenic, roluri în căsătorii liniștite și vieți aparent împlinite, în timp ce în interiorul lor, emoțiile reale stăteau cuminți într-un colț, nechemate.
De ce au mimat? Pentru liniște. Pentru copii. Pentru statut. Pentru că așa se făcea. Pentru că n-au avut modele care să le arate cum arată iubirea autentică, respectul real, prezența vie într-un cuplu. Pentru că le era teamă să nu rămână singure, iar singurătatea femeii, mai ales când nu e tânără și „cu potențial”, a fost mult timp mai greu de purtat decât minciuna blândă a unei relații mimate.
Dar dacă ele au mimat plăcerea, bărbații au mimat dragostea.
Au știut să spună ce trebuie, să trimită flori la ocazii, să vorbească despre viitor fără să-l și construiască. Nu e o judecată — e o constatare. Mulți au intrat în relații fără să știe să iubească, doar pentru că asta se aștepta de la ei. Și au jucat. Uneori mai bine decât noi.
Și totuși, undeva pe parcurs, ceva s-a schimbat. Am obosit. Am crescut. Am început să ne auzim vocea interioară, să ne credem intuiția, să ne onorăm nevoile. Am încetat să mai jucăm. Nu deodată. Nu toate. Dar suficient de multe, încât să schimbăm povestea.
Azi, femeile nu mai mimează orgasmul. Nu pentru că fiecare moment e spectaculos, ci pentru că nu mai vor să-și falsifice propriul corp. Azi, femeile nu mai stau în relații „pentru că așa trebuie”, ci caută parteneriate reale, în care pot fi ele însele, fără măști. Azi, femeile își dau seama că o viață trăită în liniște aparentă, dar în gol interior, e mai rea decât o singurătate vie, adevărată, curată.
Nu mai vrem scene. Nu mai vrem aplauze. Nu mai vrem regii false și regine cuminți. Vrem adevăr. Uneori imperfect, alteori greu de dus. Dar real.
Iar dacă în viața noastră apare cineva care ne face să simțim cu adevărat — râsul, emoția, atracția, vulnerabilitatea — atunci da, rămânem. Nu pentru că jucăm un rol, ci pentru că nu mai jucăm nimic. Pentru că trăim.
Și cine nu e pregătit pentru asta, e liber să-și caute altă scenă. Noi ne-am retras din piesă. Și, Doamne, cât de bine e să fii în afara decorului. Tu, cu tine, cu adevărul tău, fără să mimezi nimic.
Citiţi şi
Tendința de a trece cu vederea infracțiunile: o oglindă a complacenței și nepăsării colective
Trăim ca niște regi, dar nu mai știm cum să fim fericiți
Ce am putea învăța din mailurile netrimise ale lui Steve Jobs
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
