Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Acest coronavirus care ne schimbă nu doar viața, ci și felul în care plecăm din ea

18 March 2020

Coronavirusul a schimbat până și felul în care ne vom despărți de cei dragi. Înmormântările și slujbele nu vor mai avea loc după ritualurile știute, uneori supraviețuitorii neputând fi alături decât poate, cu un strop de noroc, printr-o convorbire video cu cei internați și aflați pe moarte. Murim singuri, știam, dar acum e adevărat literă cu literă.

©AFP – Bergamo, Italy

Cum ne vom descurca cu doliul, cum ne vom plânge morții, aici ne-ar putea fi de folos un psihilog, pentru că această despărțire nu e o treabă ușoară nici în absența unei pandemii, care, iată, ne izolează drastic.

Va trebui să ne adaptăm acestor distanțe impuse, va trebui cumva să trăim cu ideea că nu ne vom mai putea lua rămas bun în felul pe care îl știam, că nu vor exista acele închideri oficiale cu cei pe care i-am iubit.

În astfel de timpuri ajungi să te gândești nu doar la cum trăiești, ci și la cum e posibil să mori, pentru că totul se schimbă rapid. Înmormântările vor fi transmise online, iar numărul celor care pot participa fizic va fi tot mai mic. Agențiile de pompe funebre din Italia ultimelor zile nu mai prididesc cu inicnerările…

Mai jos, mărturia lui Sorin Mocanu, un român care trăiește de 20 de ani în Italia.

“Lumea nu ia în serios ceea ce se întâmplă. Pare un film, dar nu este un film, este realitatea.

Am ajuns într-un moment în care aici aud la fiecare 5 minute că trece salvarea. La fiecare cinci minute se face pielea găinii pentru că este aşa o linişte bizară între două salvări. Nu am auzit-o până acum. Nu este nimeni pe stradă, toată lumea este băgată în casă şi la fiecare 5 minute trece câte o salvare.

Încep oamenii să moară. Vecinul de acolo, vecinul din partea cealaltă. Vine salvarea, îi ia şi nu se mai întoarce.

Problema pare aşa de departe până nu o trăieşti lângă tine. Şi îţi dai seama că ceea ce se întâmplă nu e în China, nu-i în Bangladesh. E aici lângă tine.

Spitalul din Bergamo e supra plin de oameni, foarte mulţi mor pentru că nu mai pot să fie ajutaţi cu ventilatoare. Una e când vin 20 pe zi şi reuşeşti să îi tratezi. Alta e când vin 2.000 sau 3.000 sau 1.000. Unde îi bagi pe toţi? Se face un triaj. Adică la urgenţe se decide. Se decide cine moare şi cine trăieşte. Sunt foarte mulţi în vârstă care nu mai au nicio şansă. Nu au ventilatoare. Şi începe vârsta să scadă. Cei care mor sunt părinţii, sunt bunicii cuiva.

Vezi 12 pagini de morţi. Unde fiecare bucăţică este o persoana care s-a dus. Care a plecat acum trei zile şi nu mai ajunge acasă. E şocant când vezi că la cimitir la Bergamo sunt atât de multe sicrie de nu ai unde să le pui. Lumea primeşte mesaj acasă: părintele care a fost luat cu salvarea… vă rugăm să veniţi peste 15 zile să ridicaţi cenuşa. La crematoriu este coadă…

Foarte multe persoane, cunoştinţe de ale noastre ne trimit ce scriu medicii care sunt acolo, în spitale, infirmierele. Se moare. Doar în zona mea ieri au fost 202 persoane moarte. Oamenii îşi dau seama că mor. Cei mai mulţi plâng, cei mai mulţi vor să vorbească ultima data cu copiii, cu nepoţii. Infirmierele le dau telefoanele lor şi înregistrează sau sună video ca să apuce să le spună ce au.

Începe să-mi fie frică, încep să fiu panicat. Am trei copii mici. Dacă mie mi se întâmplă ceva, ce fac ei? Cum va fi ziua de după? Ne va schimba pe toţi. Goana asta după bunăstare este nimic, este ploaie în vânt. Ce contează cel mai mult e sănătatea. Începi să apreciezi fiecare chestie. De la liniştea care se aude la stelele care nu se mai vedeau din cauza smogului. La copii… că… numai muncă, acasă, muncă, acasă…

România va exploda cât de curând. Noi, în Bergamo, suntem la culmi. Sper ca de acum să scadă pentru că toată lumea este în casă şi lumea respectă regulile. Lumea trebuie să înţeleagă ca nu e fake news, este realitatea cruntă. Ceea ce se va întâmpla. În România nu avem spitalele pe care le avem aici. În Bergamo sunt spitale la nivel foarte înalt. Nu vorbim de un spital de la Sibiu sau de la Piteşti unde mergi şi zidurile sunt rupte în bucăţi că nimeni nu are grijă. Mi-e frică de ce se va întâmpla acasă.

Familia ta este în România? Părinții tăi?
Da. La Sibiu.
Ţi-e teamă pentru ei?
Da. Ca toţi, nu? I-am ameninţat că dacă ies afară, nu mă mai întorc acasă. Trebuie să stea în casă până trece tot.”

sursa (interviul a fost luat de jurnalista Emanuela Schweninger)



Citiţi şi

Dragoste și șomaj în vremea coronavirusului (I)

Cât timp va mai dura totul

Portarul

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro