Al dracului să fie ăla care-o mai fi romantic cu tine!

Ana Barton

10 May 2014

Ana BartonEa dormea ancestral şi visa pomul cunoştinţei binelui şi răului. Avea nişte mere ecuatoriale, cu gheaţă-n pulpe. Nu toate roşii. Salteaua pusă direct pe parchet n-avea tangaj, aşa că ea şedea bine-nfiptă-n creştetul pomului. Şi, dintr-odată, simte o mână şoptindu-i peste claviculă. Se uită-n sus, înspăimântată că visul are să se lase şi cu vreo completare la Facere. Dar nu. „Hai cu mine, să-ţi arăt ceva.“ Se-ntoarce, aşadar, pe lumea asta sau, mă rog, pe-un drum suspendat, între lumi.

Se ridică-n capul oaselor, mâna cu voce bărbătească o susţine uşurel, şi se desparte de saltea. În picioare fiind de-acum, merge pe drumul scurt către uşă, aia care dă-n holul lung şi-ntunecos pe care-l învăţase pe dinafară demult, aşa că nu-şi mai frângea pomeţii-n tocul sănătos şi nici buza de jos, cum se-ntâmplase înaintea primei zile de lucru de după terminarea concediului de maternitate, atunci când trebuise să mânânce o juma’ de tub de fond de ten ca să nu facă o primă impresie catastrofală la birou.

petale

Uşa se deschise-ncet, bărbatul îi apăsă un pic şoldul încă adormit, s-o-ndrume. În faţa ei, pe holul lor, nu mai era niciun întuneric. Şi nici urmă de covor. Pe cele două laturi, una lângă alta, ca nişte licurici-păzitori, erau candele mărunt aprinse, străduindu-se, împotriva curentului, să pâlpâie călduţ. Între ele, pe locul bine-ştiutei întinderi colorate de lână de Cisnădie, erau acum petale de trandafiri roşii sau petale roşii de trandafiri, depinde câtă sensibilitate ai.

El i-a-mbrăţişat cu totul mijlocul şi i-a gândit în ceafă, peste părul ei lung şi netrezit: „Auzi?“ Da, auzea ea foarte bine cum cânta-ntr-o jale moale Joan Baez: „Well I’ll be damned/ Here comes your ghost again.“ Vocea a făcut-o să-şi dea seama că-i gata, pur şi simplu, poate prea simplu, că purul rămăsese numai din reflexul vorbirii, se adăugase brusc strămoşilor.

Şi, convinsă fiind că a murit din nimic, a luat-o la fugă pe hol, zdrobind sub tălpile-i lungi, prea lungi, 41 la cizme, 40 la sandale, petalele răsfirate pe mozaicul veneţian, însă nefixate cu aracet sau altceva sigur. Luminile din candelele mici de aluminiu s-au luat şi ele de fitile, îngrozite de lipsa ei de empatie, şi, dezamăgite, s-au stins cam trei sferturi.

Ea, ajungând în camera care termina holul emoţionant, s-a prăbuşit pe parchet, strângându-şi arcadele-ntre degete şi spunând printre nişte lacrimi prompte şi extrem de adecvate: „Doamne, am murit! Sunt în iad, în iad! În rai nu m-ar pune nimeni s-alerg.“ Bărbatul, cu dragostea scursă deja-n faţa bolcului, s-a aşezat lângă ea, a mângâiat-o peste plâns cu dreapta, iar cu stânga a cuprins-o strâns, spunându-i încetişor în tâmplă: „Al dracului să fie ăla care-o mai fi romantic cu tine! Tu din ceva frumos poţi să şi mori. De frică.“

Pe Ana o găsiți cu totul aici.



Citiţi şi

Porcii de lângă noi. Curvele de lângă ei

E mai bună o iubire adevărată neconsumată și dureroasă sau o minciună frumoasă?

M-ai mai iubi dac-ai ști…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
4,629 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro