De fiecare dată când citesc sau ascult o femeie care se plânge că nu mai există bărbați adevărați, mă întreb dacă până acum a nimerit doar câte doi pitici ascunşi unul peste altul în același parpalac. O fi fost la întâlnire cu un cimpanzeu deghizat cu o sahariană furată din vestiarul Circului. Oare câți cimpanzei scapă de la Circ în fiecare an, astfel încât să poți face o bază statistică după care să tragi concluzia că bărbații adevărați nu mai există? Adică eu înțeleg că genul ăsta de femei sunt experte în autenticitatea bărbatului și știu să deosebească bărbații marcă înregistrată de ăia făcuți într-un grajd în Republica Moldova, probabil după faptul că au scrotul filigranat sau ceva. Dacă îl freci cu p*la de geam trebuie să zgârie sticla și să nu rămână urme pe prepuț sau chestii d-astea. Or avea ele secretele lor.
Adevărăciunea bărbatului mi se pare așa o calitate subiectivă care nu descrie nimic concret… o proprietate masculină profund nespecifică. Articolele critice la adresa autenticității bărbatului mi se par echivalentul literar al conversației de cuplu „Ce ai? – N-am nimic!”. Sunt ca ședințele de creație din agențiile de publicitate. Toată lumea folosește cuvinte complicate pe care nu le înțelege și la sfârșit toți pleacă cu integritatea artistică făcută că*at și cu mai multe întrebări decât aveau când au venit. În mod normal, dispariția bărbatului adevărat ar fi fost dată la știri sau regretată public într-o ceremonie oficială în care toate femeile ar fi depus o coroană de ciorapi nespălați la mormântul Bărbatului Necunoscut. Eu n-am auzit nimic. Aș fi venit cu un buchet de flori, vărsam o bere sau chiar și-o lacrimă. Interesant mi se pare faptul că femeile nu par a fi în aceeași recesiune ca noi. Dacă ultimul bărbat adevărat pare să fi murit în 1945, femeile adevărate sunt bine sănătoase și par a umbla bezmetice și nefericite pe toate drumurile. Toate sunt dotate cu o lanternă și un fluier pentru cazul în care vreuna dintre ele găsește urme de bărbat adevărat și vrea să anunțe gonacele.
Femeile adevărate pot fi deosebite de celelalte pentru că nu s-au combinat ca „proastele” cu bărbați necorespunzători și cu toate chinezăriile făcute pe vapor. Ele se păstrează pentru bărbatul adevărat… sau a doua sticlă de tequilla, că nu mi-e niciodată foarte clar. Eu înțeleg că toate chestiile astea critice și foarte tăioase la adresa regnului masculin vin din experiențe nasoale, dezamăgiri reale și lovituri parșivești date de viață. Toată lumea are experiențe nasoale și decepții în dragoste. De asta nu cred în unicitatea nimănui.
Și eu am avut o viață sentimentală destul de tulburată. Nu știu dacă „tulburată” e cuvântul potrivit. I-aș spune mai degrabă cancer sentimental. Mi-ar fi fost ușor să concluzionez că toate femeile sunt de că*at, niște bestii fără suflet și că nu mai există femei adevărate. Dar… după cancer vine remisia și, după remisie, te mai și vindeci. Mai șchiop, mai ciung, mai cu sechele, dar sufletul și inconștiența te fac să mergi mai departe și să te deschizi din nou. Dragostea are darul ăsta sinistru de a te lovi în moalele capului când nu vrei și nu te aștepți. Tot ce trebuie să faci este să nu cauți femei „adevărate”, să nu te uiți după prințese excepționale și după unicorni cu vagin. Dacă încerci să îndeși femeile în șabloanele construite în vidul lăsat de suferință, vei constata că niciuna nu mai încape. Nu vei fi niciodată surprins de nimic. Vei continua să trăiești într-un purgatoriu emoțional-afectiv în care nimeni nu poate pătrunde până la tine pentru că nu seamănă cu tabloul ăla idealizat.
Cea mai gravă problemă a șabloanelor nu este că te fac să suferi, ci faptul că se propagă ca un virus și îmbolnăvesc și pe alții. Așa ajungem la generații întregi de puțoi care abia și-au descoperit erecția și se plâng de femei. Toți puțoii au în spate câte un labagiu înveninat, un frustrat incapabil de iubire care le bagă în cap că toate femeile sunt curve sau proaste. Ăştia explică toată ziua cum ar trebui să fie femeile, de parcă le-au cunoscut pe toate şi nu le-a plăcut niciuna. Tot așa ajungem și la păpușelele astea de 19 ani care n-au dormit în viața lor două nopți lângă un bărbat, dar se plâng toată ziua că bărbații sunt niște porci imbecili. Nu poți fi ultra-feministă la 19 ani, pentru că tu încă nu știi ce e aia o femeie, dar pentru că avem reviste și ultra-feministe și tot felul de tromboniste care explică toată ziua cum ar trebui să fie bărbatul, apare concluzia nefirească: toți bărbații sunt porci.
Toată lumea caută ceva excepțional, ceva nemaivăzut. Nimic nu-i mai dăunător decât elitismul și excepționalismul. Toți frustrații și toate nefericitele împrăștie otravă și infectează sufletele unor copii influențabili cu idealuri intangibile, cu standarde de frumusețe și noțiuni complet false despre cum ar trebui să fie bărbații sau femeile adevărate. Toată lumea caută absolutul, produsul perfect, indiferent de propriile sale calități. Nu există produsul perfect, tocmai pentru că suntem oameni și condiția asta ne împiedică veșnic să atingem perfecțiunea.
Am 38 de ani și habar n-am ce este aia o femeie adevărată. Nici nu vreau să știu. Întotdeauna mă feresc de oamenii care încearcă să-mi bage în cap standardele lor. Mi-e frică să nu mor nefericit și plin de otravă de pe urma prostiei altcuiva. Nici pe bărbații adevărații nu-i pot identifica într-o mulțime. Înainte să plângi dispariția adevărăciunii, încearcă să te transpui în respectiva situație, în pielea celuilalt. Gândește-te că ești excepțională și ai la dispoziție 30 de minute ca să dovedești asta oricui, în timp ce ai emoții, ești obosită și rănită de experiențele trecutului. Fă exercițiul ăsta. Până te întorci cu răspunsurile, eu mă duc să mă p*ș pe flacăra eternă de la Mormântul Bărbatului Adevărat.
Pe Dan îl găsiți pe blog și de acolo aterizați pe pagina de FB, unde este foarte activ.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
My Policeman – Povestea tragică a dragostei interzise
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
