Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Ana și Toma

27 August 2020

Ana și Toma aveau în jur de treizeci de ani, poate mai mulți sau mai puțini și doi copii deja, când s-au mutat într-o căsuță pe strada noastră, acum mai bine de cincisprezece ani. Al treilea copil l-au făcut în noua casă. Ea este o zvârlugă mică, smeadă și subțire, de-ai zice că-i o copiliță, dacă nu i-ai vedea fața brăzdată adânc de trăsături nervoase și privirea întunecată. El, înalt de tot, blond cu piele cenușie, rotund și domol ca un urs. Judecând după felul diferit în care arată, ai zice mai degrabă că nu s-ar potrivi și, dacă n-ai ști, nu ți-ai închipui că s-ar alege vreodată să-și fie pereche și să-și facă urmași împreună. Dar s-au ales și au trăit în legea lor, care nu se deosebea cu nimic de legea oricăror alți vecini, muncind, crescându-și copiii și îmbătrânind, an după an, în curtea lor, pe strada noastră.

De ceva vreme, să tot fie mai bine de doi ani de-acum, Ana bate zilnic strada, uneori și noaptea, de infinite și neobosite zeci de ori, purtând conversații febrile cu sine însăși la telefonul mobil, pe care-l ține continuu lipit de ureche, în timp ce aproape aleargă, mânată de la spate de iele schimonosite. Este revoltată peste măsură biata, amenință și blestemă cu spume o adunătură de curve și interlopi, care de bună seamă pun ceva odios la cale și-i tulbură liniștea minții și bunăstarea sufletului. Mai are un of mare săraca, ce-o poartă neostoit pe străzi, mereu în urma lui Toma, ca o umbră: frica să nu care cumva să i-l ia vreo panaramă de femeie pe Toma al ei, deși omul, de câțiva ani buni, vreo cinci sau poate șase, de când a rămas fără munca lui de paznic, nu mai iese din curte decât să se aprovizioneze cu țigări și bere la pet, de la chioșcul din colțul străzii.

O dată pe lună doar, Toma merge la dispensarul din sat, cu Ana suduind în urma-i, la zece metri distanță, să-și reînnoiască rețeta pentru pastilele alea fără de care ar alinia iar bolovanii și pietrele de pe drum în plutoane și garnizoane de îngeri ai lui Dumnezeu, la cârma cărora a fost numit de însuși generalul ăl mai mare din cer, așa cum a făcut în vara aia de după ce-a rămas fără serviciu. A tot făcut instrucție cu armatele lui Dumnezeu până spre toamnă, când a început să intre în curțile vecinilor, să-i înroleze cu de-a sila în regimentele lui Hristos, căci pare-se că asta-i era misiunea încredințată. Și-atunci l-au internat forțat într-o unitate medicală specializată să lucreze cu trimișii lui Dumnezeu pe Pământ.

L-a așteptat Ana să se întoarcă, s-a îngrijit de copii și de casă, muncind cu ziua prin curțile oamenilor și s-a rugat să i se întoarcă acasă Toma al ei și nu tot vreun căpitan de oști sfinte. Și s-a întors Toma după câteva luni, dar absent și indiferent la cursul vieții. Nu-i mai păsa nici de oastea îngerească, nici de Ana, nici de el, nici de nimic. Poate doar de bere și țigări. Era liniștit și domol, ca un câine bătrân și surd, dar care trebuia totuși hrănit și el și copiii lor, așa că Ana a trebuit să facă ce-o face să pună mâncare pe masă.

Când a văzut că nicicum nu reușește din munca prin sat, a lăsat bărbatul și copiii, de-acum mărișori și a luat drumul străinătății. Să fi tot pribegit sărmana vreo doi ani, ea știe ce-o fi făcut pe-acolo și s-a întors acasă. Dar nu cum plecase, ci smintită și tulburată, blestemând întruna la telefon curve, interlopi și urmărindu-l pe Toma să nu se ducă după vreo panaramă.

Deși deranjant pentru toți cei care asistă fără voie la delirul ei nevrotic, Toma pare singurul care nu-l observă, sau, în orice caz, nu-l deranjează. Rar, pesemne în funcție de cum își ia sau nu tratamentul propriei suferințe, zbuciumul nervilor măcinați de boală ai neveste-sii reușește să ajungă până la el și atunci o înjură și-o aleargă cât e el de mare, să-i rupă oasele mici și obosite de atâta umblat bezmetic.

Câteodată Ana își mai ia lumea-n cap și dispare o vreme, nu multă, însă mereu se întoarce la Toma al ei, iar el o primește de fiecare dată, să-și trăiască împreună zilele egale și gemene, în nebunia lor, până la sfârșitul timpului, chit că vor pieri unul de mâna celuilalt sau de moarte bună. Și n-are cum să fie altfel, pentru că nebunia lui a recunoscut-o și a ales-o pe a ei, iar a ei pe a lui, cu cincisprezece ani înainte să se manifeste la fiecare dintre ei. Orice Tomă își are Ana lui și orice Ană un Toma.

Alte articole ale Manuelei, aici

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Naiba să vă ia pe toți!

Maria, cea mai îndrăgită divinitate feminină a Panteonului românesc

Despre neputința de a te desprinde de o dragoste obsedantă

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro