Anul ăsta puţin îmi pasă că a înflorit magnolia…

20 March 2020

A înflorit magnolia. Mereu mă bucur când înfloreşte. Anul ăsta puţin îmi pasă că a înflorit magnolia…

Stăm în casă. Aşa putem salva vieţi. Cel puţin aşa ni se spune. Ne ascundem de virusul ucigaş, să nu păţim ca italienii. Situaţia a fost înfricoşătoare şi în China, încă de de pe la sfârşitul anului. Dar China era atât de departe… Iar noi ne pregăteam de Revelion.

Era 31 decembrie seara şi nu mă puteam decide dacă să-mi las părul drept sau să-mi fac bucle. Televizorul mergea aiurea pe un program, în timp ce eu mă pregăteam pentru petrecere. Am auzit, fără să vreau, horoscopul pe 2020. M-au enervat teribil prezicerile unei astrologe, aşa că mi-am „rupt” cinci minute din timp, ca să scriu pe Facebook. Şi aşa câştigasem  vreun sfert de oră, întrucât decisesem să-mi las părul drept. Textul meu suna aşa: „M-am uitat la televizor, întâmplător, vreo cinci minute. Atât cât să-mi spună astrologa că zodia mea va avea un an catastrofal. Şi, când să cred că ghinionul pică doar pe mine, aud că toate zodiile vor fi greu încercate. Dar absolut toate. Cum să spui aşa ceva?! Apoi apare crainica, cu zâmbetul pe buze, să ne ureze petrecere frumoasă…” A fost frumos la petrecere. Oare când vom mai putea merge la o petrecere?…

A înflorit caisul. Mereu mă bucur când înfloreşte. Anul ăsta puţin îmi pasă că a înflorit caisul…

Facebook îmi aminteşte azi că acum câţiva ani eram la Roma. Straniu moment şi-a ales Facebook să-mi amintească asta. Până acum, Italia e ţara cea mai greu încercată. Se pierd zilnic sute de vieţi. Mai multe decât pe timp de război. „Suntem în război!” anunţă preşedintele Franţei. De data asta inamicul e mult mai periculos. E nevăzut şi se răspândeşte cu rapiditate. E impredictibil. Nu se supune regulilor unui “război licit”, aşa cum învăţasem eu în facultate.

Italienii, aflaţi în carantină, cântă de la balcoane “Îmbrăţişează-mă mai tare”, ca să nu se simtă singuri.  Aplaudă. “Totul va fi bine” mai zic ei. Românii se roagă.

Internetul abundă de imagini şi filmuleţe din cale afară de amuzante, despre starea de izolare în care ne găsim cu toţii (indiferent de naţionalitate, culoare sau religie) şi despre măsurile de prevenţie a infectării. Stăm în casă şi ne spălăm pe mâini. Râdem aşa de tare, ca să nu mai vedem sicriele

Teorii ale conspiraţiei spun că acest Covid 19 este scăpat din laborator, conceput de o mână ucigaşă… De aceea atacă mai ales bătrânii şi, în general, persoanele vulnerabile, care nu mai pot munci la capacitate maximă. Alţii zic că însăşi divinitatea ne face asta, ca să devenim mai responsabili. Pământul respiră… tocmai când oamenii respiră mai greu. Într-un mod straniu, cele mai inocente fiinţe, copiii şi animalele, nu sunt în pericol…

Azi e 20 martie,  ziua internaţională a fericirii. Cine îşi mai aminteşte asta?

A înflorit cireşul…

Aici, toate articolele Ramonei.

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Yuval Noah Harari: Cel mai mare pericol nu este virusul în sine

Ce am pierdut în pandemie

Îmi voi face vaccinul Covid-19 fără să clipesc

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro