Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Va fi bine! Și n-a fost!

21 March 2020

De când a început molima în Italia aud promisiuni, mesaje de speranță, la început erau doar două persoane contaminate, un cuplu de chinezi, oftam ușurați, nu era despre noi, ci despre ei.

Guvernul avea dreptate, puteam să stăm liniștiți.

Am început să fim mai atenți la știri când cei doi au devenit o sută, apoi trei sute în scurt timp.

La primul mort ne-a stat sufletul, ”uite, domnule, că se moare din asta”!

La al zecelea eram deja obișnuiți.

Ne-a mai stat sufletul, când s-a depășit 100 de morți zilnic, până atunci încă mai glumeam între noi, spuneam că e o invenție, că e doar o gripă, că mor doar bătrânii care, oricum, nu mai aveau mult de trăit.

Glumele au încetat când s-a ajuns la 300 de morți.

Unii au cântat la balcoane, alții au continuat să iasă la plimbare, promisiunile au continuat să curgă.

”Va fi bine!”

În timpul ăsta, în tot acest timp, fabricile au continuat să adune mii de oameni sub același acoperiș.

Se produc nasturi, jucării, țesături, oțel.

În orașul italian în care locuiesc e o oțelărie unde lucrează vreo 4000 de oameni.

Toți le-am fost alături când au făcut greve, și eu am ieșit în stradă când trebuia să susținem drepturile lor.

Toți acești oameni au acasă familii, copii, neveste, părinți bătrâni.

Toți se grăbesc dimineață să ajungă în fabrica din care ies role din oțel de cea mai bună calitate.

Sindicatele de aici au cerut închiderea, mai ales că nici materiale de protecție nu sunt pentru toată lumea.

De data asta, orașul a cerut izolare, izolare.

Și știți ce s-a întâmplat?

A venit marele manager, cel care se vede o singură dată pe an, au făcut o ședință, apoi a mulțumit muncitorilor pentru efortul pe care-l fac.

Industria nu se poate opri.

O decid marii oameni de afaceri din spatele ecranelor unor computere, din vilele lor luxoase.

Cei săraci, cei amărâți, muncitorii care nu se îndură să rămână fără leafă pentru că au chirii de plătit și copii de hrănit, se simt oarecum onorați că marele manager le mulțumește.

Își spun toți că va fi bine.

Azi, la 18, va fi din nou buletinul Protecției Civile.

Se va ajunge, probabil, la 700 de morți zilnic.

Nu contează, important e să se producă nasturi și oțel.

Upate 22 martie: Ieri seară, premierul Italiei a anunțat ultima hotărâre de guvern: închiderea fabricilor și a tuturor activităților neesențiale.

Pe Liliana o puteți urmări aici. Toate articolele, aici

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Fără scăpare

Mici schimbări care îți fac vara mai frumoasă

Lumea zice că nimic nu va mai fi la fel

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro