Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Anul bunişor al fetei mele

7 October 2019

Fata mea a avut note bunișoare anul trecut, respectiv numai note de 10 și una de 9, la ortopedie. Pare că aceste rezultate ar clasa-o cam pe locul 92 în Facultatea de Medicină din București.

Pare că vorbim de o generație de geniu, dacă niște note aproape perfecte te așază la coada primei sute de studenți.

Cred că noi, fericiții care vom fi îngrijiți de asemenea medici cvasiperfecți, nu prea o să avem cum să crăpăm. Doar așa, dacă dă trenul peste noi, că altfel ne reasamblează fără probleme aceste mașini gânditoare care trec atât de strălucitor, an după an și catedră după catedră, prin facultate. Halal!

Sigur, dacă iei la bani mărunți cunoștințele și mai ales modul în care această erudiție se aplică în context clinic, te iei cu mâinile de păr, oricât de scurt ai fi tuns.

Bieții “zeciști” nu pot uneori nici să ia tensiunea. Și de fapt este trist. Mi s-a explicat fenomenul.

Există, se pare, o tensiune permanentă și existențială în lumea lor de studenți, cu panarama de bursă și, antitetic, amenințarea ororii de a plăti taxe, dacă media îți scade spre 9. Este o epopee cu note care trebuiesc smulse, acumulate și apărate, cât să nu ajungi să fii silit să plătești taxe, dacă ai luat doi de 8 în anul 5.

Adăugați la astea manuale prost făcute, cu accent pe detalii și pe elemente necesare doar medicului primar, dar fără o structură logică, rezonabilă și pragmatică. Adăugați dezinteresul unor cadre didactice plătite mult mai prost decât ceilalți medici din sistem, mesajele nestandardizate și uneori contradictorii pe care acești studenți le primesc de la o catedră sau de la alta, de la un asistent la altul, presiunea notei, a timpului, a găurilor care se tot acumulează din lipsa structurii și din promovarea memorării cu japca în detrimentul raționamentului clinic, totul pe fondul spectrului retrogradării la “taxe” și avem un tablou complet al futilității românești, faza pe învățământ superior.

Nu înțelegeam de unde am parte de atâta ură și nepopularitate între studenți când, în felul meu, încerc să structurez, să prezint coerent și cu umor, să explic detaliat, dar strict clinic și să fiu disponibil zi de zi, oricât de multe alte treburi aș avea.

Din cauza notelor, mama lor! Eu ard la note. Chiar nu cred că este normal ca nota 10 să o aibă jumătate dintre ei.

Citiţi şi Plecaţi în Occident, să învăţaţi medicina adevărată!

Dar de fapt o au. Cei mai mulți dinaintea mea, din paralel cu mine și de după mine le-o dau. O dau ca să nu îi doară capul, ca să nu audă gemete, ca să nu înfrunte nepopularitatea. O dau, că nu dau de la ei. O dau ca parte a lor în trocul implicit de a fi lăsați în pace.

Unde eu mă enervez și sar în sus că studentul nu știe ceva ce ar trebui să știe, pe ceilalți îi doare în c*r de asta. Pe mulți dintre ei, nu pe toți. Pe prea mulți dintre noi, cadrele didactice.

Așa că trec anii de studiu medical, se înmulțesc notele de 10, se fac medii, comparații și se așteaptă la un viitor mai bun în care se va învăța și meserie.

Cam la asta i-am condamnat cu manualele, cu atitudinea, sistemul de organizare și modul nostru de comunicare. Cam așa le omorâm interesul și dorința de a fi medici.

Poate că ar trebui să îi învățăm boli. Boli, diagnostice, tratamente. Să îi punem să le caute. Să le dăm note corecte, când mari, când mici și să nu îi speriem cu burse și taxe. Că o să îi sperie destul dificultățile și responsabilitățile meseriei. Că o să se motiveze și nesperiați de bani.

Dar ce m-am luat eu cu vorba pe aici? La urma urmei tot ce voiam să comunic este că fii-mea a avut un an bunișor. De cei 6 ani de facultate nu sunt eu sigur cât de bunișori se vor dovedi.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Scrisoare de la Diaspora

“Doamnă, nu muriți!”

Domnule doctor, incompetența dublată de nesimțire mă panichează

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro