Constantin Cucu

Constantin Cucu

89 articles
Sunt bucureştean de 2.5 generaţii, dacă o socotesc şi pe fiică-mea. Decizia părinţilor de a se muta din Moldova în capitală este responsabilă de asta. Am trăit până acum 48 de ani, o parte cu folos, şi trebuie să recunosc că am prins gustul. Incapacitatea de a revinde în câştig şi ghinionul la loterie m-au adus în starea de salariat. Angajatorii sunt Facultatea de Medicină Generală şi Institutul de Endocrinologie, unde sunt în acelaşi timp medic primar şi asistent universitar. Acum vreo 10 ani o comisie special organizată mi-a ridicat la pătrat titlul de doctor, pe care oricum îl aveam de ceva vreme. Aparent îmi plac femeile şi cred suficient de mult în căsătorie cât să mă însor periodic, actualmente fiind la a treia soţie. De la celelalte două am rămas cu amintiri frumoase (un apartament, speranţe pierdute, un copil, actualmente de 18 ani şi nişte coronare ceva mai rigide). Am mai multe pasiuni decât timp, dar dominantă este cea pentru jocul de bridge. Scrisul, controversele, cunoaşterea generală şi actuala nevastă (ordinea este arbitrară) fac parte dintre ele. Am fost creştin, mă consider ceva mai greu de manipulat decât media şi am în majoritatea domeniilor opinii diferite de a celorlalţi, fapt pe care arareori îl ascund. Sunt relativ sincer, extrovertit, pozitiv şi de ceva vreme găsesc greu şi contraproductiv să urăsc.
Nitty-Gritty București

Vaccin

by Constantin Cucu / 17 September 2021

Nu știu dacă imunitatea conferită de vaccinarea de acum 6 luni mai ține sau a trecut. Știu că poți, chiar vaccinat fiind, să iei și să dai coronavirusul. La dracu’, dacă ești realmente ghinionist, poți și muri de Covid, în ciuda vaccinului. Se murea de sabie și dacă aveai armură. …

Life Bites București

Shopping de Apocalipsă

by Constantin Cucu / 26 February 2020

“Mă întreb despre cei care s-au năpustit în magazine să cumpere cât mai multă făină, apă și alte provizii din astea, apocalypse style; oare care e mentalitatea lor? Adică ei cred că pentru că au fost deștepți or să trăiască la ei în apartamente, fierbând făină și bând apă, pe …

Nitty-Gritty București

Anul bunişor al fetei mele

by Constantin Cucu / 7 October 2019

Fata mea a avut note bunișoare anul trecut, respectiv numai note de 10 și una de 9, la ortopedie. Pare că aceste rezultate ar clasa-o cam pe locul 92 în Facultatea de Medicină din București. Pare că vorbim de o generație de geniu, dacă niște note aproape perfecte te așază la …

Nitty-Gritty București

Sunteţi siguri?

by Constantin Cucu / 20 August 2019

Știți ce mi se pare cel mai tragic la masacrul din Săpoca? Nu faptul că pe acolo pacienții, periculoși, sunt puși uneori doi în pat și că printre paturi, dacă au vreo idee, pot găsi stative de metal care, de felul lor, sunt mai eficiente decât niște bâte. Nici faptul că …

Life Bites București

Noi, p*limea fără piscine și fără viloaie, nu trăim cu stresul justiției și nu vrem să ne eliberați

by Constantin Cucu / 1 February 2017

Pentru mine, partea cea mai enervantă în toată tevatura asta cu dezincriminarea nu este neaparat faptul că oamenii și-au asigurat un grad de autoprotecție la corupție, delapidare, abuz în serviciu și devalizare. La urma urmei, cu sau fără ordonanțele acestea, tot ar fura; este ceea ce fac, motivul pentru care …

Nitty-Gritty București

Măciuca

by Constantin Cucu / 26 January 2017

Centrul de boli mintale de la Măciuca este un loc în care se constată că toate poveștile astea despre demnitate umană, criterii europene și alte bla, bla – uri la modă nu reprezintă de fapt mare lucru pentru reprezentanții patriei noastre dragi. Și, prin ei, nici pentru noi, câtă vreme îi votăm …

Nitty-Gritty București

Sărbătoarea dubioasă a începutului de an școlar

by Constantin Cucu / 12 September 2016

Nu pot emite generalizări despre școala românească pentru că nu am informațiile necesare. Pot numai să transmit experiența avută cu fiica mea la școala (altfel, relativ celebră, măcar în cartier, dacă nu și în București) pe care a parcurs-o, în principal, fără entuziasm. Și probabil că, studiind nivelul cognitiv, nivelul de educație …

Talk Tabu București

Beneficiile sânilor mici

by Constantin Cucu / 27 May 2016

Din timp în timp, în reviste pentru femei, postări facebook și tot felul de alte articole se discută despre beneficiile și fericirea pe care sânii mici le aduc femeilor. Dacă din punct de vedere al bărbaților problema este rezolvată demult, aceștia preferând, de principiu, să nu aibă sâni deloc, la …

Men Talk București

Punctul G

by Constantin Cucu / 23 May 2016

Un articol publicat duminică pe realitatea.net ne informează asupra unui fapt de importanță planetară: punctul G există. Astfel, conform articolului, profesorul Emmanuele Jannini, medic, androlog și sexolog italian, o persoană care are probabil cea mai frumoasă meserie din lume, ar fi reușit nu numai să găsească, să bătucească și să morfolească susnumitul …

Life Bites București

“Bine, dar cine e domnul Pleșu?”

by Constantin Cucu / 28 April 2016

Una din mândriile politice ale României, doamna Maria Grapini, lovește dur. Astfel, doamna ex ministru și europarlamentar a digerat destul de greoi una din frazele publicate de domnul Andrei Pleșu (în care acesta își exprima convingerea că persoane ca susnumita politiciană nu ar fi fost publice într-o țară normală) și …

catchy.ro