Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Apoi, nu ai mai fost nimic

15 April 2019

Auzi doar ticăitul obsedant. Nici măcar nu ştii dacă vine de la vreun ceas atârnat pe vreun perete sau vine din mintea ta. Dacă deschizi ochii, dacă ai curajul să îi deschizi, îţi aminteşti vag că nu mai ai ceasuri, că le-ai aruncat acum ceva timp pe fereastră.

În locul lor ai vrut să te pui chiar pe tine, să atârni aşa, fără să te gândeşti la ceva. Tic-tac, tic-tac! Lumea curioasă ar intra în casa ta doar pentru asta, să te vadă ceas, pendulând pe lavabila prea albă, exagerat de albă. Îi şi vezi cum s-ar îngrămădi pe uşa de şifonier pe care ai pus-o la intrare în locul celei mari, de stejar. Aşa, ca la un muzeu, gratis…

Ar privi, miraţi, casa goală, aşa cum ai vrut tu să o laşi, pentru că nu mai puteai să te simţi sufocat de mobile, de covoare, de perdele, de aparate care nu-şi mai găseau utilitatea, când ai descoperit că nu ai nevoie de nimic, de absolut nimic. Totul se afla deja înlăuntrul tău, iar exteriorul îţi devenise o carceră. Cu cât mai multe în jurul tău, cu atât mai greu de suportat. Aşa că ai renunţat, una câte una, la toate! Mulţi dintre ei ar începe să îşi bată cruci, care mai de care mai impozante, mai mari, mai largi, de parcă s-ar afla într-o biserică absurdă, cu un singur perete alb, pe care atârnă pendulul, vecinul, prietenul, soţul, tatăl, fiul care ai fost până luna trecută.

Apoi, nu ai mai fost nimic. Într-o dimineaţă, te-ai ghemuit într-un colţ al debaralei, sub borcanul cu castraveţi muraţi și dulceaţa de vişine. Ţi-ai închis ochii, gura, sufletul. Nu ţi-ai mai dorit nimic. Nici măcar să mori, pentru că ai înţeles că nimeni nu moare, ci doar o ia de la început, mai împovărat, cu o nouă sinucidere de gestionat.

Au strigat la tine toţi. Te-au pălmuit, speriaţi că ai înnebunit, că ai devenit zombie sau, şi mai rău, că eşti posedat de vreun diavol. Unul mic, care a reuşit să pătrundă în tine printr-o ureche. Au aruncat găleţi de apă rece pe tine, ţi-au băgat în ochi lanterne, unii chiar te-au scuipat în excesul lor de zel, pentru a te readuce la „normalitatea” înţeleasă de ei. Însă, nu ţi-a păsat de nimic. Chiar ai zâmbit puţin, invizibil, când au încercat pompierii să te ridice cu cricuri hidraulice pentru a te duce la secţia de psihiatrie. Nu a fost chip. Iar tu ştiai că nu vor putea, deveniseşi de neclintit peste noapte: doar o gaură neagră. Una mică, ce-i drept, atât de mică, cât să încapă în debaraua cu murături, dar la fel de grea ca toate găurile negre.

În schimb, au venit la tine psihiatrii. Cei mai buni din lume. Şi vraci au venit, şamani, vrăjitori. În goana lor nebună după publicitate, au ajuns la tine chiar preşedinţi de stat. Cu toţii promiseseră lumii că te vor face să „revii” cumva în lumea lor. Inutil. Au plecat aşa cum au venit. Unul câte unul, până la urmă plictisiţi de omul-gaură-neagră. În fond, după atătea zbateri şi dezbateri asupra ta, filosofice, religioase, extraterestre, fizico-atomice, psihiatrice, neajungând la niciun rezultat care să le satisfacă în vreun fel orgoliul, ego-ul, look-ul, au abandonat subiectul şi s-au întors în „realitatea” lor.

S-au întors să alerge în jurul existenţei, minunatei lor existenţe, cuprinsă între „bună dimineaţa” şi „noapte bună”!

Familia ta a mai stat puţin. Te-a mai pălmuit o vreme, te-a mai strigat un timp, au mai aruncat cu apă rece, ţi-au mai adus supă, ceai. Dar în cele din urmă a plecat şi ea. Prin lume. Ce putea face?

Citiţi şi Un leac ieftin, eficient şi la îndemnă împotriva depresiei

Tu existai, dar nu existai, deveniseşi doar un obiect din debara. Cel care ai fost cândva rămăsese doar în amintirile mamei, soţiei, copilului. Amintirile însă nu ţin de nimic până la urmă, ci doar de suferinţă. Iar suferinţa oricui are limite, definite chiar matematic prin formule inventate de foarte multă vreme.

I-ai auzit când şi-au luat la revedere, le-ai simţit lacrimile curgând, le-ai simţit durerea explodând, apoi paşii, le-ai ascultat paşii fiecăruia în parte, până s-au pierdut în noapte.

N-ai putut să te mişti, n-ai putut să le spui nimic. Ai rămas la fel de înţepenit, cu ochii strânşi, cu pumnii strânşi, cu totul strâns ca un ghem. În altceva, în nimic sau în alt tot. Zile şi zile în şir. Apoi, ai aruncat ce era în jurul tău, ai dărâmat şi pereţii, fiindcă nu mai foloseau nimănui. La intrare ai pus o uşă de şifonier şi ai păstrat un singur perete, alb, pe care să atârni un ceas.

Tic-tac!

Trecătorii matinali mai intră uneori să îşi regleze ceasul, telefonul, sufletul, după pendularea ta pe lavabila prea albă, de pe ultimul perete nedemolat din mintea ta şi merg mai departe, la tramvai, spre întâlnirea lor cu destinul.

Pentru tine, destinul a venit. Tu însă nu ai ştiut ce să faci cu el. Doar te-ai prăbuşit în tine însuţi, Gaură Neagră.

Guest post by Adrian Paparuz

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro



Citiţi şi

Iubirea este un cerc

O poveste terapeutică

Te-am iubit la nebunie, exact așa cum erai

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro