Un leac ieftin, eficient și la îndemână împotriva depresiei

29 March 2018

Se spune că, dacă vrei să ții depresia la distanță, să te înconjori de oameni interesanți. Adevărat, dar de unde să-i iei? Că nu fac coadă la colțul străzii așteptând să te cunoască.

Ei bine, e mai simplu decât crezi. Din ficțiune. Din literatură, film, teatru și, de ce nu, din jocurile video. Aici vei face cunoștință cu niște oameni foarte interesanți: autorii. Evident, nu-i vei cunoaște direct, ci prin intermediul creației lor, prin personajele și poveștile lor. Așa o să ai parte de ce au mai bun de oferit.

Nu vă fac recomandări, fiindcă nu sunt critic de artă, nici habotnic, ci un simplu consumator de ficțiune. Sunt un omnivor ce înghite deopotrivă romane, filme și jocuri video, și am o mare neîncredere față de orice formă de „vegetarianism” intelectual. În materie de dietă mentală aplic același principiu ca și în cea alimentară, un principiu care se reduce doar la două cuvinte: variație & moderație.

Dar totuși, de ce să nu căutăm camarazi mai degrabă în rețelele sociale decât în ficțiune? Pentru că, în ciuda numelui, în astfel de rețele faci orice altceva decât să socializezi. Eu unul sunt refractar față de mediul virtual, deoarece mă privează de gestica, mimica și tonul interlocutorului. Adică de circa nouă zecimi din comunicarea între indivizi. Altfel spus, nu am nicio fereastră prin care să privesc la lumea interioară a celui cu care interacționez. Un handicap pe care autorul de ficțiune e capabil să-l depășească prin arta sa, făcând din eroii săi niște personaje mult mai consistente decât orice prieten virtual.

Unii mă vor acuza de escapism. Da, și am să port eticheta ca pe un compliment. În loc să mă dau cu capul de pereții realității exterioare, prefer să ies nonșalant pe ușa ficțiunii. În fond, singura realitate care contează și la care am acces nemijlocit e cea interioară. Nu eu am făcut lumea precum este, așa ca nu văd de ce i-aș fi dator cu o prezență sută la sută în sânul ei. Cât privește libertatea interioară, poate singura pe care o avem, nu aștepta sa ți-o ofere cineva pe de-a moaca, ci luptă ca să ți-o câștigi.

Erika Pochybova

©Erika Pochybova

Ca practicant de mindfulness, mi-am pus și eu problema dacă nu cumva abdic de la principiile Zen atunci când mă scufund în ficțiune. Cu alte cuvinte, nu e un abandon al realității? Nu cumva devin non-mindful, mind-less chiar? Nu, zic tot eu, atât timp cât înțelegem că „aici și acum” se referă la percepție și nu la o realitate așa-zis „obiectivă”. În fond, ce dovadă avem că această realitate chiar există? Cum putem demonstra că nu suntem niște simple creiere conectate la o mașinărie care ne furnizează pe cale biochimică ceea ce noi numim „realitate exterioară”? Iar dacă nu putem fi siguri, de ce aș considera realitatea aceasta ca fiind singura adevărată, iar ficțiunea ca fiind falsă? Cu alte cuvinte, de ce aș considera „aici și acum”-ul mental mai puțin important ca cel spațio-temporal?

Am motive să cred că, din punct de vedere terapeutic, sunt la fel importante: ficțiunea mă ajută acolo unde tehnicile de meditație eșuează și anume în episoadele depresive. Și reciproc, tehnicile mindfulness sunt eficiente în stările de anxietate, acolo unde ficțiunea se dovedește ineficientă.

Să revenim la ficțiune. Mă aștept că unii elitiști să fie ofuscați de faptul că pun aici jocurile video și filmele pe același plan cu teatrul și, blasfemie, cu nobila literatură. Da, o fac cu bună știință. Pentru că din punct de vedere al efectelor asupra minții, formele care le poate îmbrăca ficțiunea sunt asemenea unor vehicule diferite, dar care duc la aceeași destinație. Adică departe de depresie.

Ca autor de articole și haiku, recunosc că în cazul meu literatura are un loc privilegiat în rândul formelor de ficțiune. Dacă vrei să fii creativ, citește cât mai mult, o spun toți scriitorii. Literatura e cea care îmi fortifică musculatura mentală de care am nevoie atunci când scriu. Dacă ne închipuim cititorul ca pe un maratonist, atunci spectatorul de film sau teatru e asemenea unuia care participă la același maraton, dar stând într-un scaun cu rotile, împins fiind în cursă de o întreaga echipă de artiști. Da, ambii experimentează aceeași senzație de mișcare, cu alte cuvinte același efect anti-depresiv, dar impactul asupra creativității spectatorului este quasi-nul în raport cu cel al cititorului. Zero efort, zero impact. Sau mai degrabă un impact negativ, deoarece ceea nu folosești, pierzi. În cazul de față, îți pierzi creativitatea.

Vestea proastă e că literatura nu e pentru oricine. Sună elitist, dar ăsta e adevărul. Nu mă aștept că cineva să aibă vreo epifanie citind rândurile de față, descoperindu-și fix acum plăcerea lecturii. Lucrul ăsta îl afli în copilărie, la școală, și nu citind articole pe net.

Dar de ce să citim romane și nu cărți de self-help? Pentru că aici devin eu sceptic. Cu câteva excepții, în care autorii sunt în același timp și scriitorii talentați, astfel de cărți mi se par inutile. De ce? Deoarece sfaturile de viață nu sunt și nu pot fi testate științific pe o populație suficient de numeroasă și reprezentativă astfel încât rezultatele să aibă relevanță. Niciun autor de cărți de dezvoltare personală nu are fondurile necesare pentru a-și testa riguros ideile. Fiindcă nu le poți verifica, stând în bucătărie, pe câțiva cobai, nu? Iar dacă, prin absurd, ar avea fondurile, de ce și-ar mai bate capul scriind astfel de cărți? Și chiar dacă, iarăși prin absurd, altcineva i-ar oferi susținerea financiară, afacerea n-ar fi profitabilă. Încasările din vânzarea cărții n-ar acoperi nici măcar o fracțiune din cheltuieli. Pe scurt, în materie de cărți, self-help = no-help.

La final, o precizare necesară: nu va faceți iluzii! Atât ficțiunea cât și mindfulness pot fi un complement, dar sub nici o forma un înlocuitor al medicației sau terapiei. Din experiența personală, ambele au avut efect doar în cazul stărilor mentale negative cu intensitate redusă spre moderată, și numai în condițiile urmării unui tratament corespunzător administrat de un specialist.

Și să nu-mi spuneți, sau să vă spuneți, că n-aveți timp de o carte, un film sau un joc! Vă mințiți singuri. Toți dispunem de același timp, iar ceea ce facem cu el e o chestiune nu de cantitate, ci de priorități.

Guest post by Răzvan Pintea 

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

I-am spus să mă aștepte și acum mi-e frică că am făcut o mare greșeală

La selfie, numai cine are față!

Mari’O

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,028 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro