Echivalentul românesc pentru “like father, like son” ar fi “aşchia nu sare departe de trunchi”. Este o vorbă veche, care se referă mai des la cuplul tată-fiu şi mai mult la comportament – mai precis, la defecte – decât la asemănările fizice evidente ori la calităţile moştenite. Despre relaţia mamă-fiică nu există zicale, ci doar replici patern-nervoase ocazionate de anumite excese ori rebeliuni, când fiica amândurora devine brusc “fiică-ta”.
2013, Carine Roitfeld și fiica ei, Julia
Ca mamă de fete şi profesoară prin a cărei mână au trecut vreme de peste 20 de ani, nu doar instrucţional, ci şi educaţional, generaţii mixte de adolescenţi timizi, obraznici, teribilişti, retraşi, curioşi, apatici, în căutarea zgomotoasă ori introvertită a propriei identităţi, mă gândesc că aş putea evalua relaţia mame-fiice mai aproape de ceea ce ar trebui să fie.
Eu și fetele mele 🙂
Spun ar trebui, pentru că timpurile s-au schimbat şi, la fel, relaţiile, dar nu neapărat în direcţia cea bună. Care ar fi acea direcţie bună? Dacă întrebi şi mamele, şi fetele, pe primul loc, ca o dorinţă comună, prietenia ar fi relaţia cea mai dezirabilă, pentru că dragostea este inerentă sau ar trebui să fie, dar nu despre excepţiile nefericite vreau acum să facem vorbire.
Prietenia mamă-fiică nu ar trebui să se deosebească de oricare altă prietenie, ba mai mult, firesc ar fi să aibă avantajul de neegalat al cunoaşterii reciproce prin alţi senzori şi în alte contexte, mult mai complexe şi cu mai mare putere de consolidare şi formare. Aluaturi fragede, fetele pot deveni o copie îmbunătăţită a mamelor, sau, dimpotrivă, opusul categoric al modelului matern. Aş alege, pentru a-l dezvolta, un aspect doar la prima vedere superficial: ce le punem în coşul de zestre legat de imagine? Cum funcţionează influenţa mamelor la concurenţă cu influenţa celorlate surse? Sunt mamele mereu un model, un sprijin, un punct de echilibru, un arbitru imparţial, un sponsor al bunului gust? Când au banii, nu şi bunul gust, nu exagerează şi fac mai mult rău? Când nu au banii, dar au bunul gust, pot avea trecere în ochii adolescentelor bombardate şi constrânse absolut nemilos la trenduri frustrante, dacă nu pot ţine pasul cu ele? Nu este sacrificiul matern “mă las pe mine pentru ea, că e tânără”, unul cu două tăişuri? Exemplele din showbiz, mediatizate iresponsabil, ca atâtea alte subiecte, nu pun şi ele o presiune suplimentară, greu de ignorat ori de anulat?
Goldie Hawn și Kate Hudson
Presupun că toate femeile am trecut prin experienţele secrete din faţa oglinzii, care ne reflecta imature, îmbrăcate ciudat, lălâi, cu hainele de ocazie ale mamei, încălţate cu pantofii ei cu toc cui şi cu 3-4 numere mai mari, purtând accesoriile găsite prin cutiuţe şi sertare, rujate, machiate şi parfumate din abundenţă. Şi ne-am imaginat înainte de vreme, vedete, cuceritoarele imposibil de trecut cu vederea la petreceri fastuoase sau ca protagoniste ale unor întâlniri romantice. Apoi, a venit inevitabila perioadă a rebeliunii adolescentine, în care şocul părea să fie singura maniera eficientă de a atrage atenţia. Atunci, respingem orice idee sau sugestie de bun simţ, iar munca mamelor devine una extrem de dificilă. Dacă mama e abilă şi construieşte prin exemplu şi discuţii ca între prietene, e minunat. Dacă însă mama doar iubeşte şi nu poate ajuta, încotro se vor îndrepta privirile fetelor în căutare de modele? Poate spre mamele altor prietene, poate spre profesoare, dar şansele au scăzut cu aceeaşi viteză ca şi salariile acestora, poate spre revistele de modă, spre TV, sau pur şi simplu spre furnicarul străzii. Dintre toate potenţialele surse de informaţie corectă, decentă, folositoare, care ar trebui să fie familia, şcoala, media, strada, în lipsa primelor două şi lăsate doar în grija ultimelor două, tinerele nu prea au altă şansă de a ajunge la mult doritul stil, care, mai mult, devine la fel de greu de definit ca şi de recunoscut. “Soarta” ar putea fi, ca în toate celelalte chestiuni, şi în cazul acesta, pentru unele, mumă, pentru altele, ciumă.
Anna Wintour și Bee Shaffer
Cum nu toate fetele au avut norocul să se joace de mici cu pantofi Manolo Blahnik ori să înveţe prêt-a-porter şi haute couture înaintea multor altor cuvinte de bază, fiindcă mama era un nume important în modă, pentru divertisment putem arunca o privire spre astfel de exemple. Bee Shaffer o urmează în carieră pe Anna Wintour (editor in chief la Vogue-ul american), iar Oscar de la Renta confirmă că Bee este una din fericitele care chiar ar face dovada că totuşi simţul stilului s-ar putea moşteni. Julia Restoin şi Carine Roitfeld – editor in chief la Vogue Franţa – sunt împreună ambasadoarele chic-ului franţuzesc.
Boemul trio Jane Birkin, Lou Doillon şi Charlotte Gainsbourg stârnește suspine pentru imaginile care le promovează frumuseţea… atipică. Notorietatea părinţilor dublată de talente personale are şi echivalent finaciar: Elizabeth şi Georgia Jagger, progeniturile lui Jerry Hall şi Mick Jagger, la fel şi Theodora şi Alexandra Richards, fiicele lui Patti Hansen şi Keith Richards, vând şarmul moştenit şi cultivat în campanii pentru branduri de lux. Există în aceeaşi lume, dar nu numai acolo, şi abuzuri condamnabile – experienţele traumatizante în care mame iresponsabile “frământă” aspectul copilului după chipul şi asemănarea lor, sperând să-şi prelungească astfel propria glorie.
Jerry Hall împreună cu fiicele Elizabeth şi Georgia Jagger
Dar am întâlnit, şi mi-a fost drag, şi fiice care îşi iniţiază mamele în tainele stilului vestimentar şi mi s-a părut o frumoasă inversare de roluri, izvorâtă dintr-o mare dragoste şi prietenie. Relaţia mame-fiice sigur că nu se limitează doar la stil şi imagine, dar cu siguranţă este una dintre cele mai frumoase colaborări între femei, din care lipseşte acea gelozie care uneori, alterează şi cele mai trainice prietenii.
Monica Bellucci și Deva Cassel
O tânără, dragă mie, mi-a scris în puţine cuvinte acest adevăr: “nu moştenim stilul de la mame, nici în cazul în care avem norocul ca ea să poată fi un astfel de model, stilul nu este transmisibil genetic şi nici nu îl primim cadou la majorat. Stilul se dobândeşte, la fel ca diplomele universitare, şi aici, mama chiar poate avea un rol determinant, doar că pentru stil nu vei primi niciodată vreo atestare scrisă. Dar este de ajuns o privire admirativă ca recunoaştere tacită a faptului că ai ales bine, corect, definitoriu pentru ceea ce simţi că eşti, că transmiţi un mesaj coerent”. Şi tot ea mi-a căutat şi pozele să ilustrez articolul.
Mulţumesc, Monica. 🙂
Citiţi şi
Fără femei libere, lumea toată e în lanțuri
Dacă timpul nu vindecă, ci e chiar boala?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
