Ești un bărbat dominant, cu un ego puternic și crud fără să vrei. Te comporți ca un adolescent vanitos care vrea să demonstreze ostentativ că este mai inteligent, că gândește mai complex, că știe mai multe, în fine, că este superior. Ai o tendință nestăvilită de a combate tot ce spun, încolțită dintr-o nevoie de autoconfirmare a adevărului unic pe care crezi că îl deții. Ai întotdeauna un contraargument, de parcă ai vrea să-mi induci că tot ce gândesc, cred, fac, este stupid și anapoda, pur și simplu nu are dreptul la existență. Mă simt ca în fața unei instanțe, când declarațiile mele sunt trecute prin filtrul tiparelor tale mentale și neapărat însoțite de niște judecăți de valoare. Îmi dau seama că nu mai ajungem să avem un dialog, că ar fi mai înțelept să iau poziția ucenicului care își ascultă cuminte învățătorul. Ești abil și în totalitate cerebral, crezi că emotivitatea masculină e un semn de slăbiciune demnă de râs. Îmi amintesc cu duioșie de stângăcia ta de la începuturi. Nu știu când ai fost cel adevărat.
Admir inteligența ta cognitivă, este impresionantă, ți-o mărturisesc, și astfel îți alimentez egocentrismul. În timp ce eu mă risipesc, mă pierd, mă anulez. Într-un mod subtil ajungi să-mi zdruncini echilibrul care s-a dovedit atât de fragil. Îmi redeschizi răni pe care le credeam vindecate. Îmi detectezi vulnerabilitățile și le manipulezi după bunul plac. În timp ce eu asist tacit la acest experiment odios, de parcă nu mi-aș aparține. Realizez că m-am prins asemenea unei insecte într-o pânză de păianjen. Mă zbat, sunt pe punctul de a reuși să mă desprind, dar nu e decât o senzație înșelătoare. Sunt captivă în zona ta, aici tu manevrezi, știi ce trebuie să faci și nu-ți permiți să te destinzi nici pentru un moment.
Îmi amintești de candidații la prezidențiale, când îți scoți din dotare armele și ataci necruțător, cu vorbe grele și bine plasate. Ți-am înțeles spiritul de competiție, aștept să revii, dar se pare ai intrat prea tare în rol.
Mă simt departe de tine, departe de tot, la celălalt capăt al lumii. Mi-ar fi de ajuns un singur gest care să facă posibilă apropierea și regăsirea liniștii sufletești. Da, liniștii pe care nu știi că mi-ai răpit-o.
Nu mi-ai dat niciun motiv, totuși inima mea bate altfel pentru tine, recunosc, cum nu a făcut-o niciodată pentru altcineva. Îmi dau seama că asupra simțămintelor nu am niciun control, nu le pot cenzura, diminua sau anihila. Ele sunt o stare de fapt cu care trebuie să trăiesc, iar ăsta e cel mai greu lucru.
Dar știi, și „loviturile” pot fi binefăcătoare. Răspunsul la întrebarea care mă frământa a venit mai repede decât mă așteptam. Tu m-ai făcut să-mi amintesc cine sunt, că trebuie să înfrunt viața cu mai mare îndrăzneală, dar mai ales pe mine, să mă depășesc, pentru că comoditatea nu mi se potrivește. Mi-am pierdut vigilența, lăsându-mă la cheremul circumstanțelor, oamenilor, întâmplărilor, devenind o persoană bine plăcută celorlalți, dar neîmpăcată cu sine. Tu ai venit să mă trezești, cât nu e prea târziu, să spargi bula în care plonjam, în care mă credeam izolată de relele lumii. O lume a mea închisă, o lume a himerelor, viselor, fanteziilor. O lume care contravine celei de afară, cea în care trebuie să înfrunți brutalitatea, dezlănțuirea, violența.
M-ai ajutat să mă redescopăr. Să-mi regăsesc calea pe care o rătăcisem.
Trezită, cu brațele deschise, cu bucurie de copil, pornesc spre miracolul care mă așteaptă. Sunt aproape.
Guest post by Anișoara M
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Nicușor Dan, recunoscut printre cele mai strălucite minți ale planetei
Să nu tragi de o femeie, să nu-i cerșești iubirea, să nu-i cazi la picioare…
Țara nu e o peluză, s-o conduci c-o vuvuzea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
