Mai pun un punct pe «I». Mai ales când aud vorbindu-se de obezitate de către medici care nu au experienţă cu obezitatea.
Eu văd extrem de multă voinţă la cei ce vor să slăbească, din păcate de multe ori o văd in anamneză, în trecut. Oameni disperaţi de kilogramele în plus care au făcut toate dietele proaste posibile. Disociate, Dukan, care mai de care. Infometări aiurea, denutriţii intenţionate. Tocmai. Au avut MULTĂ voinţă, dar au utilizat-o prost. Iar la obezitate, din păcate, e un număr limitat de lozuri. Faci o prostie, blochezi un canal de reuşită, mai faci una, mai blochezi un canal. E un fel de Squid Game obezitatea. Dacă ştiţi serialul, înţelegeţi. Alegi calea proastă: te-ai dus. Se duc multe şanse cu diete foarte low-carb (prost gândite), cu disociate, cu aiureli.
Da, este multă voinţă la unele persoane. Din păcate una care se întoarce impotriva persoanei. La fiecare dietă proastă făcută cu multă voinţă ţi-ai tăiat din şansele unui succes mai încolo.
Am mai scris, dar nu e ceva ce să facă valuri, despre memoria metabolică. Corpul uman are memorie metabolică. De lungă durată. Plăteşti pentru o prostie şi peste 20-30 de ani. Faci o dietă proastă acum, ok, slăbeşti 10, pui 15, nu mare lucru, la alta slăbeşti 20 pui 30. Dar toate acestea lasă urme grave în metabolisme. Si apoi mergi la medic sau la specialistul dietetician doar ca ultimă variantă, nu ca primă variantă. Mergi abia după ce ţi-ai făcut mult rău. Iar ăsta e răul: orice agresiune prin diete proaste corpul o ţine minte. Mult timp.
Da, obezii au voinţă. Uneori prea multă. Si prea prost utilizată. Si există o boală mai rea ca obezitatea. Obezitatea celui care face dietă după dietă. In faţa ei şi eu mă declar învins, sunt cele mai grele cazuri. Obezitatea celui ce n-a făcut nicio dietă e cu un prognostic mult mai bun decât obezitatea celui/celei ce a făcut nenumărate diete. Cu multă voinţă de fiecare dată.
Citiți și “Ce să fac ca să slăbesc? Ce să mănânc? Dă-mi o listă!” Iată lista doctorului Adrian Copcea
Citiţi şi
Bacteriile care ne colonizează
Pentru a se alege în sfârșit praful
28 august 2025: Uranus sextil Neptun – când visul devine plan
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.