Acum, când își serbează bulgarii ziua națională și se mai împlinesc și nouăzeci și șase de ani de la nașterea lui Ion Iliescu (s-a uitat și Iliescu!), să ne mai uităm și la ce valori îi animă pe români.

La patru ani de război, tragedia Ucrainei se amestecă, în ochii autorului, cu o critică necruțătoare a societății românești și a seducției propagandei ruse pe rețelele sociale. Un text despre furie civică, dezamăgire și fragilitatea morală a epocii digitale.

Plecând de la documentarul The Age of Stupid, eseul urmărește mecanismul prin care am ratat, cu bună știință, salvarea: nu din lipsă de date, ci din refuzul adevărului și din cultul profitului. Criza climatică devine decorul epocii, iar omul „conectat” – mai vulnerabil la manipulare decât oricând.

Am văzut recent documentarul Love+War, despre Lynsey Addario, o femeie extraordinară, care a dus foto-jurnalismul la nivel de artă (tristă și atât de necesară artă).

Shakira vine din secolul XX, a apărut înainte de imbecilizarea globală, este o vedetă autentică, printre ultimele. Shakira nu e falsă. Suferințele ei sunt la vedere. Calitățile ei sunt tot la vedere.

Un text despre falimentul educației media, impostura jurnalistică și succesul propagandei într-o societate obosită, agresivă și vulnerabilă la manipulare. De la „reportajul” cu cârnați la prime-time, la nostalgia comunistă ambalată în luminițe și sloganuri reciclate, propaganda nu creează prostia — o exploatează. Iar asta spune mai multe despre noi decât despre cei care o livrează.

Dacă Trump e simptomul unui sfârșit de ciclu, efectul lui secundar poate fi salut: o Europă obligată să se trezească, să-și coordoneze apărarea și să-și refacă reflexele economice. Între NATO care se clatină și o axă UE–Marea Britanie–Canada, România n-are luxul ambiguității: ori rămâne europeană, ori nu mai contează.

Pe 20 ianuarie 1993, Audrey Hepburn (63) pleca prea devreme. Un text despre felul ei de a lumina un cadru – și o viață întreagă – de la Holly Golightly și Breakfast at Tiffany’s până la partea finală, când a ales să fie aproape de copiii defavorizați, ca ambasadoare UNICEF.

Ideea că lumea noastră a început în 1989 este comodă, dar falsă. România de azi vine dintr-o istorie mult mai veche, post-otomană și post-comunistă, în care modernitatea a fost adesea mimată, nu asumată. Textul pune sub semnul întrebării miturile tranziției și sensul real al libertății câștigate în decembrie 1989.

Dincolo de caricatura unui președinte grotesc, există ceva mult mai grav: o cultură a forței ieșită de sub control democratic. Documentarele momentului nu mai lasă loc de iluzii. Fascismul nu vine cu cizme lustruite, ci cu badge, arme și discursuri despre ordine.