O declarație de dragoste pentru Lisabona – orașul destinului, al fado-ului, al marilor descoperiri și al melancoliei care hrănește sufletul. Un text poetic despre libertate, memorie și chemarea Atlanticului.

Un text-tăios despre Bucureștiul care nu se mai recunoaște: între mizerie, cinism şi spectacolul grotesc al unei capitale locuite de cetăţeni care nu-şi mai iubesc oraşul — şi cu ochii pe următorul primar.

Victoria lui Zohran Mamdani la New York ne întoarce la realitate: la temele care contează, la soluțiile reale, la curajul de a vorbi limpede despre echitate. Nu despre frici, ci despre fapte. Nu despre ideologie, ci despre oameni.

Pe 29 octombrie 1930 se năștea Radu Cosașu, cel care a scris fără granițe între viață și literatură. A rămas viu în cuvintele sale, în felul său de a privi lumea — curios, lucid și tandru, „în general demn”.

O catedrală mai mare decât credința. Un popor care confundă aurul cu mântuirea și nostalgia cu identitatea. Despre iluzii, fală și ratare colectivă.

O reflecție amar-ironică despre felul în care trăim, gândim și alegem. Despre șmecherie, neglijență, educație și prețul neimplicării.

Un comentariu fără menajamente despre degradarea morală și socială, despre hoți, lași, kaghebiști, idoli falși și popoare care îi urmează orbește.

Rusalka, filmul lui Claudiu Mitcu, surprinde fragilitatea și frumusețea vieții în amurg: prietenii care se sting, nostalgia zmeielor de altădată, tăcerile care dor. Andrei Crăciun scrie un eseu despre îmbătrânire, memorie și emoția unui timp ce nu mai poate fi regăsit.

Un text tăios despre felul în care Rusia lui Putin își duce războiul hibrid împotriva lumii și despre cât de ușor cad românii în capcana propagandei. Între expirați reciclați, pseudo-patrioți și nostalgii toxice, se conturează un peisaj dezolant al neputinței și al manipulării.

Un jurnal poetic al verii: călătorii, orașe, iubiri și lacrimi, între Sicilia și Mykonos, între nostalgia trecutului și dorul de ceea ce urmează.