– Mai știi… – Chiar nu poți lăsa trecutul deoparte? Mâna ei mică o cuprinde pe a mea și ne continuăm plimbarea pe strada Parlamentului. De câte ori te văd, te gândești la noi, îmi povestești despre câte cineva, de ce nu poți să fii doar aici? Am ajuns în …

Natura muncii noastre ne-a făcut să ne intersectăm de câteva ori. Mai mult țineam legătura prin mesaje despre activități, conferințe, invitații. Deja îmi părea ezitantă, rece și în căutare de permanent nou, cumva nu o suportam, însă abia așteptam ca inboxul meu să strige „Ai un mesaj nou de la …

Am vorbit la telefon o singură dată. Ne-am văzut o singură dată. Acum este cu mine, la cabana de la munte care nu este chiar a mea, dar unde pot merge oricând. Aici sunt lucruri de strictă nevoie, parcă ar fi refugiu. Acum, asta și este. Refugiu de lumea rea, …

Undeva în noapte e ea. Aici, lângă mine, în dreapta, și nu tocmai aici. Luminile orașului parcă o hipnotizează; în condiții normale, i-aș spune că e ca un iepure prins de farurile mașinii. Nu mișcă. Respiră, asta măcar aud. Dacă nu aș conduce, i-aș privi pieptul – sânii – ridicându-se …

– continuare de aici – Am plecat lăsându-mi sufletul la ea. Fără să-i spun, neștiind dacă o voi mai vedea. Câte o zi în fiecare stațiune mare de pe litoral, corpul mi-a fost însă fără gânduri, rămase în urmă. În ultima zi de vacanță mergem – eu, Adina și un …

– Te cunosc… Se întoarce și mă privește pe deasupra marginii paharului, aruncându-mi un zâmbet ca să fie. – Mă confunzi, o aud, cu tonul „mai nu vrea, mai se lasă”. Înghit în sec, îmi vine să renunț, după ce o urmărisem de când a venit. Mă așez pe fotoliul …

Sunt de o moralitate înfiorătoare. Groaznică. Cumplită. Deşi aş extermina anumite categorii, sunt moral. Da. Am hotărât că secolul ăsta nu e pentru mine şi am încercat – a câtă oară? – să mă întorc în timp. Nu ţine. Pe atunci mi-ar fi placut, cu siguranță, să profit de orice …

– Nu vom şti niciodată – mi-a spus, atingându-mi mâna a regret. Plângea, dar nu m-a lăsat să văd; am simţit pentru că eram, de mult, în mintea şi sufletul ei; ne eram. Prima lacrimă atârna de rama ochelarilor de soare şi în fereastra-oglindă a catedralei părea diamant neşlefuit, de …

Nu mai ştiu când ţi-am scris ultima dată. Probabil, nicicând. Nu ţie, personajului. O să-mi spui că demult, că vreau să fiu Pygmalion. Să-ţi spun o noutate: sunt, pentru personajele mele. Există după ce le imaginez. Aşa cum tu exişti după ce te-am dorit, visat şi creat în minte. M-ai …

Mi-am pierdut tinereţile prin iubiri, împărtăşite şi neîmpărtăşite, avute sau numai dorite, „formative” – atunci când am ajutat pe cineva să se ridice -, prin iubiri adevărate ori numai proiectate (asta am învăţat-o târziu), prin iubiri care au rămas doar la stadiul de pasiune unidirecţională, până am ajuns, nu ştiu …