Știi… nopțile alea în care visez? Viețile alea în care doresc fără să sper. Acele clipe în care mâna ta, deși în fugă, mi-a fost liniște, le mai știi? Momentul în care privirea ta mi-a fost promisiune, în timp ce buzele-ți spuneau “nu”, când ochii ziceau “să nu faci asta” …

„Vreau”. Sau, mai bine, „am chef”. Și „am chef” pentru că pot și nu mă interesează restul – și resturile. Promisiuni de cald. Rece. Aparent rece. Distanța, apărare – nerecunoscută – și încredere în sine, accentuată pentru a crea impresia de independență emoțională de orice. Rock și „cât alcool ai …

Te-aș fi așteptat. Știam amândoi asta când ai plecat către ce credeai a fi „mai bine”. Poate chiar îți este mai bine, un bine fluid și schimbător – de la anotimp la anotimp. Mi-ai tot repetat să nu te aștept și că nu se va întâmpla (dar, mai știi, nimic …

Și dă-mi vestea pe care nu o așteptai. Și curge-mi râurile de lacrimi, împunge-mi gândurile cu frica ta, iar atingerile pietrifică-mi-le în urme pe pielea arsă de cei ce-ți vor întina amintirea. Iar când sunetul liniștii îți va fi prea greu, când ghearele singurătății îți vor înșuruba în minte găurile …

– continuare de aici – Dimineața m-a prins gândind. Dacă noaptea trecută nu o aduceam aici, ar fi fost rău. Hotelul pe care mi-l sugerase când am vorbit, înainte să ajungă, fusese incendiat. Alex m-a trezit cu un mesaj pe telefon „Renata incendiat. 44 arestări. Avem și noi un rănit” …

Oamenii au ieșit în stradă. Sau au fost scoși. Din câte știu, câte puțin din ambele. Treaba mea e să știu, o să aflu. Nu asta contează acum. Ba, contează mereu. EA e aici. I-am zis să nu vină, dar, încăpățânată cum e, nu a ascultat. Ca la început, când …

Merg mai departe. “Departe”. Aiurea cuvânt! Îmi exprimă nu înaintare, ci alienare. Înstrăinare de… ce? Și chiar așa, de ce ar fi? Mi-am promis și am promis “pentru totdeauna”, fără a-mi fi cerut, și asta e ca mine, prezent, de neînlăturat, infernal de cald, luminos. Spui “totul se transformă”. Dah… …

Trezește-te din coșmarul ăla și spune-mi că mă iubești. Ultima dată când ai fost lăsată în urmă, mi-ai plâns pe umărul drept – cel stâng era ocupat de gândurile altcuiva. Ți-am strâns lacrimile și le am acasă, într-un bol în care peștii au murit de cât de sărate le-ai plâns. …

Sunt în același bar-terasa în care am întâlnit-o, în care a avut chef să mă întâlnească „întâmplător” în urmă cu un an. Mă întorsesem de la Szeged și nu am vrut să ajung direct acasă – până la urmă „acasă” era în orice loc, nu mă ținea nimic legat undeva. …

– continuare de aici – – Ți-am spus – încep, luându-i mâna în a mea – te-am căutat la Calcuta după ce am aflat că te-ai întors din Nigeria. Am fost și la El Aaiun, iarăși, atunci. M-am plimbat de… – Ți-o fi fost dor. Luminile mașinilor de poliție rămâneau …