Avem un copil. Îl înnebunim de cap?

Oana Dușmănescu

24 July 2013

Acasă unii dintre noi au mici locotenenţi, mici soldăţei în pantaloni scurţi sau, şi mai şi, în fustiţe colorate. Au trei, patru, cinci ani şi provin din familii din stratul de mijloc al societăţii noastre. De mijloc către sus. Sunt copii obişnuiţi cu un soi de militărie urbană, cea a programului impus cu stricteţe de părinţi, de la care nu se abat niciodată. Am văzut mame ridicându-şi odrasla de la restaurant, în mijlocul desertului, numai pentru că era deja ora 9 şi la 9 şi jumătate începea, fără putinţă de amânare sau de negociere, bucata de somn nocturn. Care se termina a doua zi la 7 dimineaţa. În fiecare dimineaţă. Chiar şi în timpul vacanţei.

Am văzut copii care cresc fără televizor, tabletă sau telefon, deşi părinţii le deţin şi le folosesc cu largheţe, chiar sub nasul celor mici. Desigur, pentru formarea şi dezvoltarea unui copil televizorul nu reprezintă un reper, ba uneori chiar dimpotrivă.

Dar oare aceste obiecte, aşa superficiale şi cronofage cum sunt ele, nu fac parte din viaţa de azi, nu sunt jucării şi mijloace de informare în acelaşi timp? Nu e suficientă limitarea accesului la ele în loc de interzicerea totală?

Am auzit o femeie care povestea cum face armată cu băieţelul ei de 3 ani. Aşa s-a exprimat. „Că altfel nu se poate. Crede-mă, uneori l-aş lua în braţe şi l-aş pupa când face câte o trăsnaie, dar nu am voie să procedez aşa. Trebuie să mă asculte. Trebuie să-l educ. Şi numai cu armata se poate. Aşa am constatat, altcumva nu merge cu ăştia mici. Ţi se urcă în cap cât ai clipi”, aşa mi-a spus. Mi-am aprins repede o ţigară. În acest timp, fie-mea, pe plajă, îşi turnase cu nemiluita nisip în păr şi găsise că lucrul logic de făcut era să se spele pe cap în mare. Logic mi s-a părut şi mie.

„Faci pian, faci motociclism, faci pictură. Faci ce spun eu”. Sigur, încercăm să oferim o educaţie, mai bună poate decât cea primită de noi, după ce ni se pune pata nouă, ca părinţi, pe un domeniu sau altul, unde ni se pare că progenitura ar face carieră.

Copii trăgând de instrumente, copii fără chef la tot soiul de ateliere, la tot soiul de activităţi interesante de altfel. Dar poate pentru alţii. Un geniu în muzică va fi geniu şi dacă începe vioara la 7 ani, nu la 4.

În ochii mei, excepţii sunt copiii care cer să participe la un anumit cerc, care solicită de la mama natură o dezvoltare neîntârziată a unui talent care fierbe şi dă pe dinafară. Orice altă înregimentare îmi pare aiurea.

Astă-iarnă, am dus-o pe fie-mea, pe vremea aceea 3 ani şi jumătate, la trei lecţii de pian. Mi se părea că e muzicală. Ceea ce şi e, doar că nu suficient de fiartă pe subiect încât să-i umble Rahmaninov prin cap şi să nu ştie de unde să-l ia.

Cele trei ore de pian la care am supus-o au fost oribile. Un chin. Copila nu voia să pună mâinile pe clape. Profesoara se dădea de ceasul morţii s-o convingă. Eu încercam să-i explic că trebuie să asculte, dacă vrea să ajungă să cânte şi ea, într-o bună zi, „Melc, melc codobelc”.

Apoi m-am trezit. Copilul meu nu era pe sistem soldat. Nu era învăţat, la 3 ani, cu „trebuie”. Singurul lucru pe care urma să-l obţin era ura faţă de pian şi, după o vreme, un soi de ură ascunsă faţă de mine, mama cu pianul în cap. Hai, mamă, acasă, că acolo nu avem pian!

Dar unii părinţi cred că armata e bună. Totul să se desfăşoare programat, aranjat dinainte. Nu riscăm însă să creăm nişte indivizi lipsiţi de flexibilitate şi spontaneitate? Nişte oameni pe care îi deranjează orice schimbare? Nişte oameni corecţi, dar fără imaginaţie şi fără toleranţă, până la urmă, faţă de alţii? Nu se instalează acolo o răceală pentru vecie?

Am văzut copii ai căror mame le aruncau o simplă privire şi puştii îngheţau. Şi am văzut şi unii cărora li s-a năzărit să se ducă în pijama la grădiniţă. Şi s-au dus. Şi au fost fericiţi, mai fericiţi în ziua aceea, decât în cele în care au purtat salopetă sau rochiţă. Nu ştiu cum e mai bine şi unde ar trebui să se situeze linia de demarcaţie între a-ţi struni copilul pentru a-l face om şi în a-l lăsa liber pentru exact acelaşi scop.

Dar sunt sigură că ea ar trebui să existe.

 Și tu poți scrie pe Catchy!  🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro. 



Citiţi şi

Auzi, da’ cu mine ai vreo treabă?

S-a încheiat „Săptămâna Mondială a Alăptării”…Amin! Sau nu…

Există viață după Brad Pitt

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
7,574 views

Your tuppence

  1. Care au fost cele mai viralizate articole de pe bloguri si site-uri de stiri in 22-28 iulie? | refresh.ro / 29 July 2013 12:41

    […] Avem un copil. Il innebunim de cap? – catchy.ro84 shares 40 comments 243 likes 1 tw. trackback 43 tw. followers […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Anita / 29 July 2013 10:54

    Vedeti aici ce efecte are televizoruk asuora creierului copiilor
    http://nazone.ro/2013/07/copiii-si-televizorul.html

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  3. Belle d”Imagination / 25 July 2013 16:08

    Depinde pe ce merge te-ve-ul. Dacă-s Discovery/ Nat geo nu cred că îi strică şi mai mult, în fundal, în timp ce fugăreşte papagalul prin casă.
    Dacă-s ştiri, s-ar putea să îi coacă aiurea creierul.

    Milităria-i bună pentru unii, pentru alţii e crimă. Iar fericirea copilului nu se poate cumpăra cu nimic.

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  4. Roxana / 24 July 2013 23:04

    Frumos si amuzant articolul 🙂 Am trait si eu multe momente de deruta, neputinta si frustrare cand copilul nu ma asculta si tentatia era sa strang surubul.. ca doar puteam nu? eram mai mare si mai puternica decat un copilas de 1 an jumate, apoi 2, acum a crescut si mai mult. Mereu m-am gandit ca trebuie sa fie o cale mai buna prin care copii fac lucruri de placere dar am constatat ca nu-i deloc usor de gasit insa se poate. Foarte pe scurt spus, televizorul poate debusola un copil mic, il transporta intr-o lume mult prea stimulanta pentru el si cu timpul ii va fi foarte greu sa se adapteze intr-un mediu mai linistit, adica in realitatea care il solicita sa stea atent la ore plictisitoare uneori la gradinita si la scoala. Parerea mea este ca un copil are nevoie sa stie despre toate, sa le testeze, sa le foloseasca dar mai ales sa le inteleaga cat de mult se poate. Toata tehnica moderna ii poate folosi daca exista niste limite clare si daca nu exista interdictii absurde, doar pt. ca adultul poate. Ceea ce cred eu ca-i cel mai important pentru un copil este sa il ajuti sa gandeasca singur, sa inteleaga ce vede si de ce si la ce-i poate folosi ce vede, aude, lucreaza. Chiar si jocurile pe computer sunt folositoare, antreneaza diverse abilitati. Si ca in orice, echilibrul este cheia si este cel mai greu de gasit 🙂

    Thumb up 6 Thumb down 0
    Reply
  5. goya / 24 July 2013 16:56

    conteaza mult si caracterul copiilor, nu poti proceda cu toti la fel ( una din greselile mamelor cu mai multi copii ) , unii au nevoie de motivare, altii de incurajare … unii stiu singuri ce vor si cer cu toata gura , altora trebuie sa le arati ce mai e in lumea asta ( lectii de sport, muzica etc ) – probabil nu vor excela dar ar putea fi un bun hoby pentru viitor …

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
    • Oana Dusmanescu / 24 July 2013 19:46

      sigur ca trebuie sa le arati. doar ca nu trebuie sa insisti in pofida protestelor copilului si a silei.

      Thumb up 1 Thumb down 0
      Reply
  6. Victor / 24 July 2013 16:38

    La partea cu libertatea sunt total de acord.
    Mai ales la partea cu dormitul la ore fixe. Am incercat de cateva ori sa o facem (aveam impresia ca e obosit si ca e ora de culcare), dar ne-am lamurit repede ca daca nu vrea sa doarma mai mult ne enervam toti.
    E adevarat si ca daca e foarte obosit va adormi mai greu si cu ceva scandal pana se relaxeaza … :).
    Asa ca daca la intrebarea “facem nani?” raspunde cu aplecat capul pe canapea/picior… mergem la culcare. Daca nu, ne mai jucam…

    La partea cu televizorul, nu sunt de acord. Televizorul nu e o pierdere de vreme, e o pierdere de creier.
    Mai ales pentru cei mici, al caror creier inca nu e copt. Se coace “incorect”.
    Si nu conteaza ce vede, ci faptul ca se uita. Adica, e ca un fel de drog, copiii sunt apoi atenti doar la stimulii de tipul delor de la televizor…

    Totusi, si aici exista nuante: daca un copil este antrenat in jocuri/activitati care nu implica televizorul, faptul ca se mai uita si la televizor 20-30 de minute pe zi nu e chiar asa de grav (desi cica unii medici sustin ca pana la 2 ani copilul nu ar trebui sa se uite deloc la televizor).

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro