Azi am fost ilegal de proastă

Mihaela Cârlan

5 January 2016

Pe-asta trebuie să v-o spun. Acum pot. Și vorbi, și scrie, și chiar zâmbi. Drept e că am băut ceva. Dar câteva ore din ziua de azi am murit și înviat de vreo sută de ori. Lacrimile curgeau fără sonor și când să vorbesc, că, da, trebuia să vorbesc, nu puteam sta mută și să fac o baltă sărată, ceva mă apăsa rău pe piept. Și fără aer nu poți face prea multe.

Deci, fuck it, comunicarea e a naibii de importantă! Lipsa unei delimitări clare între concluziile unui raport medical în urma unui RMN și legenda care explica sumar codurile BIRADS (Breast Imaging-Reporting and Data System), care oricum nu sunt diagnostice, te poate năuci de tot când ești implicat. Ca atunci când lipsește virgula între “nu” și “te iubesc”. Până te dumirești, îți sare inima. Da’ ce-ți sare!

Asta am pățit, dacă am sărit direct la concluzii și, de-acolo, setată deja pe nenorocirea vestită la prima oră – tot în urma unei citiri alandala – hop pe coduri, în căutarea verdictului – biopsie, caracter major de malignitate… Cine-a mai citit mai sus, mai atent, mai cu capul pe umeri? Că eu, una, nu. Și sun întâi, disperată, năucă, incoerentă, fără aer cum eram, căutând-o pe doctora care semnase raportul. Nu era (păi, cum să fie la ora 8 și-un pic, pe 4 ianurie, după Săbători?), dau de o asistentă amabilă și extrem de calmă la insistențele mele de-a afla numărul de telefon, care-mi promite, și o cred, că va cere permisiunea de-a mi-l da și va reveni.

angelina-jolie-double-mastectomy-pretty-girls-rock-dresses2

Între timp, scenarii din cele mai teribile se nasc cu viteză amețitoare, vorbesc cu cine cred eu că poate ține la o astfel de veste fără să se năruiască peste mine, îmi trag oarece sevă de speranță de la o supraviețuitoare, mai bag în boală vreo doi oameni, să nu mă simt singură, înroșesc linia încercând să dau de un specialist plecat după Moș Crăciun la propriu, fac orice, mai puțin să mă așez să recitesc raportul. (Panic, baaad! Don’t do it!)

Și, când primesc numărul doctoriței, mă recompun cu greu și încep conversația cu “la mulți ani!”, îi amintesc cine sunt, despre ce pacientă e vorba, că doar vede zeci de femei într-o lună, iar ea, liniștită, mă asigură că știe cu cine și despre cine vorbește și începe să-mi facă niște recomandări generale, de follow up, alea-alea, de ziceai c-am sunat la coafor. Femeie, îmi venea să-i strig, ce tot vorbești acolo?!? Și-i zic: păi, și cu riscul crescut, cu biopsia… Despre ce vorbiți, mă-ntreabă ea. Am citit în raportul dumneavoastră… încep eu. Nu cred, zice ea. Unde? Și abia atunci, cu ochii în raportul deschis pe calculator, îmi dau seama cât de pruastă am fost. (Dacă ești în același oraș cu doctorul, mișcă-ți fundul până la clinică! nu deschide raportul pe mail și nu-l citi singură!)

Dar dacă două femei cu carte au greșit, ceva nu e în regulă. Și ea, drăguță, s-a scuzat de inconvenient: vom pune o trimitere spre legendă după specificarea codului și vom separa cumva legenda de restul concluziilor pentru a elimina orice posibilă confuzie. I-am mulțumim cum n-am mulțumit cred nimănui în afară de Dumnezeu pe lumea asta și am închis.

Apoi am dat vestea cea bună începând cu “suntem două proaste cu carte!”, cu niște ultime forțe am liniștit toată furtuna pe care o stârnisem, după care, toată ziua, am fost ca după ce m-ar fi călcat trenul și supraviețuisem printr-un miracol. Totul mă durea surd, viața intrase într-un relanti bizar și eu eram propriu-mi spectator neputincios.

Acum mă simt ca antediluvienele strămoașe ale toantelor din povestea cu drobul de sare, în locul mamei-navă amiral, calmă și puternică. Dar trebuia să vă zic, să nu mai pățească și alții la fel. Că dai o veste de-asta cuiva mai slab de înger și nu mai ai cui să-i dai apoi vestea bună că ai fost cam… prost.

Sunt atât de recunoscătoare că, așa pripită cum am fost, am avut norocul de-a-mi fi infirmat coșmarul oricărei mame. Dar asta nu se poate întâmpla decât one time, mă gândesc. Și îl primesc, cu capul plecat, ca pe un semn că ceva trebuie schimbat. Acum, caut mesajul ce-a căzut din trenul care m-a lovit ieri. Când l-oi găsi, vi-l spun.

Până atunci, sănătate! 🙂

De la un biet fir de nisip care se mai credea uneori diamant…



Citiţi şi

Povestea unui refugiat

Nu vă imaginați că mama este un monstru!

Zece zile și zece nopți care mi-au schimbat viața

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
11,305 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro