Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Blestemul

17 June 2020

Când era tânăr, o cerșetoare bătrână așezată la colțul magazinului Universal îi propusese lui nea Iorgu să-i ghicească viitorul. Nea Iorgu acceptase. Nu credea în tâmpenii, dar bătrâna cerșetoare nu părea escroacă.

Bătrâna îi spusese lui nea Iorgu că-l paște un blestem care-i va schimba viața.

– Și să știi c-așa a fost, Irimio, îi spusese, ani după, nea Iorgu lui Irimia.

Apoi îi povestise despre visul lui de a-și construi o casă, undeva, la marginea unui sat, să scape de încăperea mică și strâmtă în care-și petrecea zilele.

– Să miroasă a verde, băi, Irimia, asta îmi doream. Mă săturasem de praful mărunt al cărților. Îmi plac cărțile, dar totul are o limită.

Apoi nea Iorgu îi spusese mai multe despre casa de la poalele dealului. Pe la douăzeci de ani, nea Iorgu moștenise de la un unchi bătrân din partea mamei o coliba mică așezată în mijlocul unui teren de cinci sute de metri pătrați. Despre unchiul bătrân, nea Iorgu știa doar că nu avea copii și murise singur, de inimă. Îl descoperisera vecinii după o săptămână, întins cu capul pe masă. Numărul 256 al ziarului Scânteia, la vremea aceea abonament obligatoriu la doctrina comunistă, zăcea mototolit sub capul unchiului deschis la rubrica de decese. Faptul făcuse ceva vâlvă la vremea respectivă, gurile rele susoteau că unchiul moștenise blestemul care copleșea familia de câteva generații încoace. Nimeni nu știa cu exactitudine cine și în ce împrejurări declanșase seria de nenorociri care urmaseră. De-a lungul timpului mințile plictisite sau doar curioase ale babelor din sat născusera câteva scenarii care, cu timpul, deveniseră certitudini și fuseseră transmise mai departe, din generație în generație.

Se zvonea, de exemplu, că blestemul fusese născut dintr-o ceartă cruntă dintre bunicul unchiului celui bătrân și vecinul din deal. Se spunea că ar fi fost un cal la mijloc. Un cal de rasă pur-sânge care fugise pe poarta larg deschisă și nu se mai întorsese. Calul vecinului. Bunicul jurase că n-avea știință de ce i se întâmplase calului. Nu lăsasese el poarta dinspre drum deschisă. Și, chiar de-ar fi fost s-o lase, era dreptul lui, moșia sa, doar gardul stătea să cadă de atâta amar de vreme. Poate c-o fi uitat s-o închidă, i se mai întâmpla în ultima vreme să uite. Sau, poate, o fi fost doar o rafala de vânt, din acelea de care se tot ițeau în ultima vreme. Vina, dacă era să fie musai vina cuiva, era a gardului care stătea să cadă.

Bunicul unchiului bătrân spunea povestea de fiecare dată când cineva era dornic să-l asculte: el reparase gardul din vale, dinspre Toma popii și basta. De ăl din deal nu era treaba lui să se preocupe. Și totuși vocile șoptite ale babelor din sat spuneau că de la gardul ăla pornise totul. De la gard și de la cal.

Vecinul din sat îi ceruse babei Tia, vrăjitoarea satului, să facă o legătură strânsă bine de tot, pe care nici popii să n-o poată dezlega. Și legătura fusese strașnică. Bunicul fusese călcat de tren, fratele ăl mare al mamei lui nea Iorgu sfârșise la azilul de nebuni, fratele ăl mic murise cu capul pe ziar și putrezise acolo, uitat de lume și nea Iorgu moștenise pământul acela blestemat pe care începuse, un pic după Revoluție, să-și construiască o casă.

– Una mică, mai, Irimia, cât să nu ne împiedicăm unii de alții, așa îi spusese nea Iorgu lui Irimia când i se destăinuise. O casă cu acoperiș înclinat, să nu ție zăpada. Tablă roșie cățărată pe niscai bârne.

De acolo începuse totul. De la bârne. Dar asta nea Iorgu n-o aflase de la început.

La început, când terminase casa și se mutase în ea, ziceai că umblă dracii prin pod, așa se auzea în fiecare noapte. Pași apăsați, ca de om, treceau de colo-colo de nimeni nu putea pune geană pe geană. În fiecare noapte, pe la trei, începea nebunia și nu se termina decât în zori, la cântatul cocoșilor. Se cățărase nea Iorgu în pod și căutase peste tot. Nu găsise nimic, doar praf și câțiva găinați de porumbei. Adusese nea Iorgu cinci preoți să sfințească casa, dar nici măcar rugile și citirea din Sfânta scriptura nu reușise să facă pașii să tacă. Apoi murise mama lui nea Iorgu călcată de un camion și soră-sa lui nea Iorgu născuse un copil cu bot de iepure.

Știa nea Iorgu că de la casă i se trag toate, dar parcă nu-i venea să renunțe la ea. Până într-o noapte, în care avusese un vis ciudat. Fusese atât de cuprins de vis, încât se trezise într-o sudoare rece, lipicioasă, care îi lipea pijamaua de trup și șosetele de degete. Apoi începuse să tremure necontrolat cu imaginea unei bârne groase de lemn în fața ochilor. Se trezise brusc scuturat de o vorbă abia șoptită: exista o explicație. De la bârna groasă de lemn care străbatea casa i se trăgeau toate necazurile. Construise casa cu niște țigani din Harghita care suduiseră zile în șir de neputință. Bârna era prea lungă, prea grea și nu se așeza nicicum la locul în care scria în schițe că ar fi trebuit să se așeze. Suduiseră țiganii timp de cinci zile încheiate și apoi renunțaseră. Nea Iorgu nu-i mai găsise a doua zi de dimineață și fusese nevoit să caute altă echipă.

Doar suduielile lor rămăseseră impregnate în bârna groasă. Atât de groasă, încât mai urmaseră și alte întâmplări nenorocite.

Pe Daniela o găsiți toată aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

3 august 2020, Luna Plină în Vărsător – schimbări radicale

Când știi că locul în care ești e chiar locul unde ar trebui să fii

Ca și când nu ar fi existat…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro