Zeci de persoane din SUA au experimentat un fenomen absolut ciudat săptămâna aceasta, după ce, din senin, au început să primească mesaje ce păreau a fi fost expediate în jurul zilei de Sfântul Valentin (14 februarie 2019).
Peste noapte, au ajuns în inboxurile destinatarilor SMS-urile despre care expeditorii nu aveau nici măcar cel mai mic indiciu că nu fuseseră trimise la vremea lor. Rând pe rând, oamenii au început să discute în social media despre acest fapt neobişnuit şi nu a durat mult până când s-a constatat că este o problemă serioasă, cu care s-au confruntat în special două companii de telefonie mobilă, T-Mobile şi Sprint, deşi se pare că şi AT&T sau Verizon ar fi fost de asemenea afectate.
Faptul că mesajele au fost trimise în preajma Zilei Îndrăgostiţilor poate duce cu gândul că majoritatea mesajelor conţineau texte siropoase, de amorezi, însă realitatea este cu totul alta. Mai multe persoane dintre cele care au primit SMS-urile întârziate au acuzat că incidentul le-a produs anumite traume sau a redeschis răni mai vechi.
Citiţi şi SMS cu ghinion
Spre exemplu, una dintre femeile afectate a primit un mesaj de la fostul ei prieten, care între timp a decedat, în timp ce o altă femeie a aflat veşti de la sora ei legate de starea de sănătate a mamei lor: “E optimistă şi se simte bine”. Din păcate, femeia a încetat din viaţă în luna iunie a acestui an.
Citiţi şi
Reacție la Macarena (Erika Isac)
System Crasher – Copilul problemă
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.