Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Cea mai frumoasă declarație de dragoste

23 February 2020

Crescându-și fiul în țară străină, sora mea s-a străduit cât a putut să nu-l îndepărteze pe micuț de rădăcinile sale românești. Așa că, într-una dintre vacanțele mele petrecute în Franța, acolo unde Paul, nepotul meu, se născuse și creștea armonios, mi-a fos dat să aud cea mai frumoasă declarație de dragoste.

Pentru că eram în țara lui și nu voiam sa-l bulversez, deoarece mergea acolo la grădiniță, vorbeam cu Paul în tandem. Adică, cel mic nu mai era obligat să vorbească în română, ca atunci când ne vizita în țară. Nu l-ar fi obligat nimeni nici în România, doar împrejurările. Căci altfel nu l-ar fi înțeles mai nimeni: nici verișorul, nici prietenii de joacă și nici bunicii.

Nimic mai simplu așadar să vorbim în tandem, întrucât el nu realiza nicidecum, la cei trei ani pe care abia îi împlinise, că, deși el îmi punea întrebări în franceză, eu îi răspundeam în română. Și invers.

Așa că, îmi amintesc cu amuzament ziua în care am fost doar eu cu el la plajă și, pentru că nu reușeam să-l învăț să fie mai ordonat și să-și aibă grijă de jucării, am hotărât să le “sacrific”. Nu pierdeam mare lucru: o găletușă, o lopățică și câteva forme de nisip, pe care i le puteam înlocui cu succes a doua zi. În schimb, el se alegea cu una dintre primele lecții de viață. Și anume, că  trebuie să-ți asumi responsabilități și să dai dovadă de disciplină, chiar dacă minimă, specifică vârstei, altfel suporți consecințe neplăcute.

Zis și făcut: i-am dat mici instrucțiuni, în limba română, în timp ce el mă privea cu atenție. I-am explicat că, din cauza valurilor, nu-și poate ține jucăriile lui frumos colorate chiar pe mal, pentru că o să rămână fără ele. Valurile o să i le ia și o să i le ducă în larg și nu o să mai aibă cu ce se juca.

Nu sunt adepta unei educații spartane. Așa că, în primele două ore, i-am tot adunat din apă jucăriile. Abia când m-am convins că micuțul a înțeles pe deplin ce avea să pățească, dacă nu e atent, am hotărât că e timpul să mă relaxez și eu. Până la urmă era și vacanța mea și nu aveam de gând să mi-o petrec “pescuind” găletușe și lopățele din mare.

Am început să răsfoiesc câteva reviste franțuzești, băgându-i din nou în ceață pe vecinii mei de șezlong, care mă priveau pe furiș, neînțelegând în ce limbă îi vorbesc copilului și cum de ne înțelegem între noi, în modul ăsta ciudat.

Atenția mea era împărțită între revistele franțuzești și zulufii blonzi ai nepoțelului meu, pe care îl urmăream îndeapoape. Căci îmi permiteam să las valurile să-i înghită doar jucăriile…

Așa cum bănuisem, rând pe rând, jucăriile i-au fost luate de valuri și, abia când s-a trezit fără niciuna, Paul a venit la mine supărat, cerându-mi să i le recuperez.

I-am explicat că e imposibil, jucăriile nu mai sunt. Dar că îi voi cumpăra mâine altele, dacă îmi promite că va fi mai atent. Copilul plânge și lovește cu piciorul în pământ, vorbind într-o franceză precipitată, semn că nu-i convine deloc ce-i aud urechile.

Vecinii de șezlong mă întreabă în ce limbă îi vorbesc și exclamă, cu admirație:

-Ce copil deștept! Atât de mic și înțelege deja două limbi!

Lui Paul nu-i pasă de complimentele primite. Continuă să plângă, iar eu nu reușesc să-l liniștesc decât când îi promit o înghețată.

Nu-s convinsă că “lecția” mea mersese prea bine. Dar măcar avusesem parte de câteva clipe de relaxare, căci durase destul de mult până ce copilul pierduse și ultima lopățică.

Odată ajunși acasă, Paul le povestește părinților ce bine s-a distrat. Se pare că uitase cu desăvârșire de “pierderea” suferită. Ah, ce bine-i să fii copil! Și, deși eu sunt destul de obosită după o zi de baie de soare, el își continuă, cu energia specifică vârstei, poznele.

O aud, așadar pe sora-mea, că i se adresează copilului cu o voce ascuțită, semn că îl dojenește. Ce mă miră e că o aud vorbindu-i în franceză! Nu o mai auzisem niciodată vorbindu-i în franceză. Când lucrurile se mai liniștesc, o întreb:

-Cum de i-ai vorbit lui Paul în franceză? Nu mi-ai zis tu că o să-i vorbești numai în limba română, ca să nu uite vreodată că e, pe jumătate, român?

Și atunci am văzut-o cum se luminează și îmi răspunde, zâmbind:

-Ba da! Îi vorbesc în română. Doar că acum îl certam. Nu îl cert niciodată în limba română! Nu vreau să o asocieze cu vreun sentiment negativ. Vreau să ne iubească limba, așa cum o iubesc eu. De asta, cuvintele de alint le știe doar în română…

Recunosc, aceasta a fost cea mai frumoasă declarație de dragoste pe care am auzit-o! Ce lecție frumoasă de iubire față de limba noastră am primit tocmai de la sora mea, într-o zi banală de vară, petrecută pe meleaguri provensale, cu miros de lavandă, adieri de Mistral și cântec de cicade…

Aici, toate articolele Ramonei.

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Nu ne pasă!

Ca și când nu ar fi existat…

Baia dăunează grav sănătății

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro