În 2019, Stanford a arătat că vârsta poate fi estimată surprinzător de bine dintr-o semnătură de proteine din plasmă (după ce au măsurat aproape 3.000, au construit un model cu 373) și că îmbătrânirea pare să aibă „valuri”, cu praguri în jurul vârstelor 34, 60 și 78. Update: Între timp, proteomica a crescut: în 2024 au apărut ceasuri proteomice antrenate pe zeci de mii de oameni, iar „vârsta proteomică” începe să se lege serios de riscul de boli și chiar de mortalitate. Concluzia de azi e mai nuanțată: nu există o singură „oră” universală, pentru că alte studii văd alte accelerări (de pildă în jurul mid-40s și începutul anilor 60), dar ideea rămâne – corpul nu îmbătrânește liniar.
Site-ul Stanford Medicine a publicat pe 5 decembrie o veste pe care încă încerc s-o înțeleg. 🙂 Mai acu’ câțiva ani am aflat că mai avem un al doilea creier, creierul enteric, acum aflu că pe lângă ceasul biologic mai avem încă unul – ceasul fiziologic, care dă ora îmbătrânirii: nivelul a 373 de proteine care circulă prin sânge.
Adică, fără să te vadă la față (care putea fi un avantaj, pentru că acum o putem întineri credibil), un medic îți poate afla vârsta reală doar dintr-o picătură de sânge! Ca să nu mai spun că descoperirea asta a americanilor aduce vești pe care, cum spuneam, nu știu cum să le folosesc, dat fiind că mi-a mai rămas doar un prag, dacă-l ajung: cică îmbătrânirea nu e un proces continuu care decurge lin, ci există trei praguri când nivelurile proteinelor o iau în sus sau în jos semnificativ – la 34, 60 și 78 de ani: adultul tânăr, sfârșitul vârstei de mijloc și bătrânețea. Vă amintiți că scriam despre bătrânețea care începe mai târziu, după 70 de ani? Iată încă o confirmare. 🙂
©Nur Moo
Se știa că anumite proteine dau informații despre starea de sănătate (de exemplu, lipoproteinele pentru sistemul cardiovascular), dar acum s-a aflat că nivelurile unei treimi dintre proteinele analizate se schimbă considerabil odată cu înaintarea în vârstă. Iar îmbătrânirea, ca fenomen, ar putea fi cauzată tocmai de migrarea proteinelor din țesuturile corpului în circuitul sanguin.
Proteinele sunt caii de povară ai celulelor care constituie corpul uman și când nivelurile lor relative suferă schimbări substanțiale asta înseamnă că omul s-a schimbat și el. Iar când un cercetător se uită la miile de proteine din plasmă vede ce să întâmplă în tot corpul.
Ideal, ți-ai dori să știi cum, practic, orice ai luat sau ai făcut îți afectează vârsta fiziologică. Un astfel de test de sânge ar putea identifica un ritm mai rapid de îmbătrânire sau un risc crescut de a face Alzheimer sau o boală cardiacă. Sau ar putea contribui la identificarea medicamentelor sau a altor factori care încetinesc sau accelerează îmbătrânirea.
Practic, un astfel de test va putea fi folosit clinic în 5-10 ani. Până la validarea lui, aveți grijă de voi și fiți atente la pragurile alea, să nu vă împiedicați! Iar când va fi să-l faceți, să dea o eroare de măcar 5 ani, semn că ați citit și cum inteligența încetinește îmbătrânirea. 🙂
Între timp, faceți-vă la timp analizele comune, ca să nu vă ia prin surprindere vreun killer din ăsta silențios. La mulți ani! 🙂
Aceste informații au fost prezentate într-un comunicat de presă oferit de autorul principal al studiului, Tony Wyss-Coray, codirector al Centrului pentru Cercetarea Bolii Alzheimer de la Universitatea Stanford din California. Analizele s-au făcut pe eşantioane de plasmă sanguină prelevate de la 4.273 de persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 95 de ani, bărbați și femei.
Update 2026
Proteomica a ieșit din „studiu fascinant” și a intrat în epoca biobăncilor. În 2024, o echipă a construit un ceas proteomic pe zeci de mii de participanți din UK Biobank (peste 45.000), cu mii de proteine măsurate, și a arătat că diferența dintre „vârsta proteomică” și cea din buletin (age gap) se leagă de risc pentru boli comune, multimorbiditate și mortalitate. Pe scurt: nu e doar un truc de ghicit vârsta; începe să arate ca un instrument de stratificare a riscului.
„Pragurile” nu vin cu aceleași cifre în fiecare lucrare, pentru că depind de ce măsori (doar proteine vs. multi-omics, microbiom etc.) și cum modelezi datele. De pildă, un studiu Stanford din 2024 a vorbit despre două valuri pronunțate în jurul vârstelor de mijloc și începutul deceniului al șaselea (mid-40s și early 60s). Corpul nu îmbătrânește uniform, iar „orele” pot să difere ușor de la o metodă la alta, însă ideea de accelerări în anumite decade rămâne consistentă.
Testele de tip „ceas proteomic” există în cercetare și în platforme specializate, însă nu sunt încă analize de rutină în medicina de familie. În schimb, direcția e clară: se merge spre „vârste biologice” mai fine, inclusiv estimări pentru îmbătrânirea unor organe/sisteme, tot din sânge, cu asocieri tot mai solide cu riscul de boală.
Citiţi şi
Mai bem cafea sau luăm direct paraxantină?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
