Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Cine sunt eu?

3 March 2019

Dezgolită de concepții, de măști care mi-au ținut de frig, de carapacea sub care m-am ascuns.. Eu, matricea originală, pe care Creatorul a admirat-o cu bucurie când a suflat peste ea Duhul Sfânt și a trimis-o în Univers să se dezlănțuie… Eu cine mai sunt?

Am primit această temă în urma unor lupte de negare și anihilare a propriei persoane, iar, la o primă privire fugitivă către mine, nu am văzut nimic. Dar nimic! Îmi venea să spun că sunt un mare gol. Am căutat mult pentru a putea spune cine sunt. Am uitat sau era ceață în jur sau n-aveam ochi pentru mine sau mă uram prea mult în acel moment.. și negam fiecare părticică din mine și astupam fiecare por prin care mai încercam să respir.

cine sunt eu

Te-ai întrebat vreodată sincer cine eşti cu adevărat?

Știu însă că SUNT. Am un munte în fața mea, iar în vârful muntelui este o parte din mine, “acea parte” fără de care “această parte” nu poate funcționa la parametrii maximi potențiali. Mă știu, mă văd, însă am rătăcit drumul de întoarcere și nu mai știu cum să mă adun toată la un loc.

Mi-e dor să FIU.. mi-e dor de mine și nu-i cinstit și corect față de nimeni și mai ales pentru cei care mă au ca exemplu pentru startul lor in viață, să nu mă pot bucura de mine așa cum m-a lăsat Dumnezeu.

Citeşte și:

Ne-am născut într-o școală în care cu toții primim lecții și avem teme de făcut

Între mine cea de aici și cea din vârful muntelui este o prăpastie imensă, un hău peste care nu pot să trec, un perete, o barieră aparent invizibilă, dar care totuși mă încătușează și mă ține departe de mine, deși… sunt atât de aproape.

Dumnezeu mă iubește mult mai mult decât o făceam eu în acel moment în care căutam cu disperare să văd cine sunt sau mai mult decât am făcut-o vreodată și mi-a adus aminte că nu s-a ostenit degeaba și mi-a dat înapoi un crâmpei de memorie să pot să-mi aduc aminte Cine sunt eu.

Sunt OM, sunt suflet, sunt viață, sunt aleasă și iubită de Dumnezeu, sunt o privilegiată și… lista e lungă dacă îmi dau voie să FIU și să-mi aduc aminte că am drepturi.

Sunt un întreg Univers, sunt o enclavă întrupată, venită pe pământ să se bucure de minunile pe care le oferă această școală și de încununarea de o absolvi, în cele din urmă. Mai cred că este singurul loc în care mă pot împăca cu mine însămi, apoi să-mi dau voie să mă iubesc și mai apoi să dau voie altora să iubească minunea din mine.

Sunt o glie plină de muguri, îmi simt inima ca un vrej care vrea să-mi spargă pieptul și să unească două lumi. Mă simt adesea pulsând și simt cum explodez și ies din mine valuri care sunt în stare să spargă munți.

Am mai spus asta, sunt o carte în biblioteca lui Dumnezeu, o enciclopedie ediție limitată, pe care mulți și-ar dori să o poată măcar răsfoi. Dar așa cum se întâmplă de multe ori și în școală, nu toți cursanții privilegiați prețuiesc importanța materiei care le-a fost dată spre studiere și rămân doar cu frecventarea prin prezență a unui curs din care nu au înțeles nimic. Rămâne la latitudinea fiecăruia cât și cum învață, examenul este același pentru toți.

Sunt o poezie, un roman de dragoste care ar putea fi citit pe nerăsuflate fără cea mai mică apăsare de a te numi jalnic și care nu și-a scris încă finalul fericit.

Sunt Iubire infinită! Sunt un copil și un om mare la un loc, un suflet care iubește tot ceea ce e frumos. Atunci când primesc dimineți însorite, sunt ca iedul care se bucură de firul ierbii, îmi vine să zburd și să îmbrățisez cerul. Simt cum urlă în mine dorul de viață și totuși îmi atârnă de mâini, de picioare, de gât.. greutăți care mă împiedică să trăiesc. Și atunci devin un strigăt, un țipăt de disperare care se îneacă în singurătate și care își dorește atât de mult să fie iubit.

Am dat filmul vieții mele înapoi și m-am uitat la mine, m-am văzut copil, apoi, încet, om mare. Peste tot m-am revăzut muncind, mereu am făcut ceva cu mâinile, chiar și atunci când mă jucam croșetam hăinuțe pentru păpuși, dar am făcut-o cu drag, tot timpul din dorința de a construi ceva. Am pus iubire în tot ceea ce am făcut. Am văzut însă și oamenii din jurul meu și m-am întristat. Pentru că majoritatea, începând cu părinți, prieteni și nu în cele din urmă soț, au pus pe umerii mei parte din munca ce li se cuvenea lor și nu au prețuit și respectat munca mea și pe mine. Mai mult decât atât, li s-a părut ceva firesc și m-au considerat și tratat ca pe un bun personal, fără termen de garanție, cu putere și energie nelimitată, în care nu au investit nimic pentru a-l întreține. Cât de săraci și nefericiți sunt acești oameni…

Desigur, nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat dacă Eu nu aș fi permis. Dar puiul de om știe să se apere când e încolțit de restul haitei? Oricât de mult ar protesta împotriva nedreptăților, balanța e înclinată de greutatea mulțimii…

Uitându-mă acum de Sus încep să prind drag de mine. Îmi vine să mă iau în brațe, să mă curăț, să-mi sărut mâinile și să-mi spun “Ajunge! Ai dreptul la mai mult!” și să țin departe de mine toți acei oameni care s-au perindat prin viața mea și nu au știut să iubească și să prețuiască omul din mine, care i-a iubit și care a uitat de el. Îmi vine să mă pun la loc de cinste, acolo unde ar fi trebuit să fiu dintotdeauna, în banca în care m-a trimis Dumnezeu la școală, dar din care m-am ridicat și m-am rătăcit.

Îmi vine să plâng și… plâng. Sunt ca o mamă care și-a pierdut copilul pentru că nu a avut grijă de el, l-a căutat toată viața și în cele din urmă l-a găsit. Mulțumesc lui Dumnezeu! Nu toți au șansa și bucuria revederii. Nu pot să dau timpul înapoi și să retrăiesc viața așa cum ar fi fost în legile firii, dar pot avea grijă de copilul pe care l-am regăsit și care m-a întâmpinat cu brațele deschise și să-i ofer de acum înainte grija și prețuirea de care nu a avut parte până acum.

Revenind la întrebarea “Cine sunt eu?”, mai Sunt o stea care strălucește și luminează pentru cei care știu să primească lumina ei; Sunt un stup plin cu miere la care ursul nu mai are acces. Și Azi iubesc și cinstesc ceea ce Sunt!

Tu, tu te-ai întrebat vreodată cine ești?

Guest post by Roxana Mihaela Hauta

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Iartă-mă… să nu mă cerți!

Fugiţi ca de dracu’ de bărbații care stau cu mamele lor!

În viața mea de aproape 28 de ani…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,756 views

Your tuppence

  1. Valentina / 4 March 2019 16:40

    Omul nu poate trai, in cele mai multe cazuri fara mecanisme de protectie psihica,iar in cazul tau se numeste dumnezeu, dar care nu functioneaza mereu.Chiar sambata la petrecerea de la restaurant a fratelui meu am stat langa o fosta vecina din Militari, careia pe 02.03.1996 i-a murit fata, la varsta de 24 ani, din cauza anevrismului cerebral, era jurnalista la evenimentul zilei.Pentru ea, ziua de 02.03 va fi mereu ziua mortii copilului.Ce era sa fac, sa ii spun ca este petrecere?A devenit ateista, nu mai crede in dumnezeu, decand copilul cel bun i-a murit, intr-o clipa, fara sa dea semne de boala.Ghici ce nu imi place la editorialul tau?Te consideri aia buna si aia din jur sunt aia rai.Este bine sa spui in fata oricarei persoane, sef, mama, tata,prieten, dusman ce ai de spus, pentru ca te vei consuma si nu este bine, iar in imaginatia tu nu ai nici o vina, iar ei poate au parere contrara.Asa ca trebuie sa clarifici toate detaliile, rupeti legatura, daca in prezenta lor nu te simti bine sau o continuati.Multi consideram greseala altora majora, iar a lor minora.Daca te-a afectat pe termen lung, da este majora si trebuie sa dezbati acest aspect.Eu am scris pe acest site, acum vreo 3 ani ca eu nu o sa pun un barbat sa o bata pe Dani, astept ca domnul cancer sa faca dreptate si in cazul meu.Stiinta ce spune ?Daca parintele a murit tanar de cancer, riscul ca sa mosteneasca copiii boala este ridicat.Mi-e greu sa cred ca Dani nu va face cancer , ea sau copiii ei, avand in vedere ca are cazuri in familie.Mi-a afectat sanatatea pe termen lung, prin loviturile in cap, pentru ea a fost o intamplare banala, era mandra de fapta ei, ma consider pe mine vinovata ca nu am stiut sa ma apar, atunci este normal sa ma bucur daca aflu ca a mostenit boala.Si pentru mine poate fi o intamplare banala faptul ca ai ei copii vor creste fara mama,daca mosteneste cancerul. ca na sunt atatia copii care cresc fara mama, cum sunt alti 2 copii in cartierul Militari, care nu si-au vazut mama de mai multe luni, din cauza domnului cancer.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro