Cum am reuşit să șochez fără să îmbrac o rochie din antricoate de vită

Alexandra Pistol

6 October 2016

alexandra-pistolAm primit o replică dură. Dură „ca un calendar ortodox”, cum ar spune „Paraziţii”. De fapt, am primit mai multe. Ceea ce mă flatează cumva.

Să o luăm punctual, ca la şcoală. Da, da! Aia tradiţională!

Părearea mea a fost una generală, nu am nominalizat şi da, admit şi ştiu că există şi oameni culţi. La fel cum şi voi, cele cu veleităţi pedagogice „de casă”, trebuie să admiteţi că sunt foarte mulţi proşti. Care ce credeţi? O să-şi dorească să se alinieze şi ei cu „lumea bună”. Ba, mai mult, sunt absolut convinsă că se vor trezi câţiva părinţi-pedagogi să ceară şi câte o recompensă bănească de la frumosul stat român. Cum pentru ce? Pentru că sunt PROFESORI.

Cele care au sărit de c*r în sus când am menţionat faptul că mulţi dintre aceşti amatori de chestii „cool” nu au bacul luat, se simt  probabil cu musca cu tot cu c***t pe căciulă. Sau pălărie, că poate sunt nişte doamne.

home-school

Însă ce mi-a atras cel mai mult atenţia într-un „articol-răspuns”, scris puţin incoerent, probabil din cauza şocului la care am supus autoarea cu părerea mea, a fost că, în şcoala tradiţională, disciplina copilului se rezumă la respectul pe care trebuie să îl acorde profesorului de la catedră, chiar dacă el este, citez, „prost îmbrăcat”. Sper din suflet că toţi cei care împărtăşesc astfel de idei au şifonierul doldora de branduri de nişă. În caz contrar, vor avea congelatorul plin de carne. Adevărul este că, în ziua de azi, respectul este un handicap.

Un al doilea aspect pe care l-am reţinut din articolul-răspuns a fost că, tot în şcoala tradiţională, copilul învaţă să se pi*e din picioare. Aici am început să o văd pe doamna sau domnişoara cu alţi ochi. Dacă ea, femeie fiind, a învăţat şi a reuşit asta, o rog, o implor, de fapt, să-mi spună secretul. Recunosc cu mâna pe inima că una dintre frustrările mele cele mai mari în viaţă, este că nu pot să mă p*ş din picioare. Iar voi, doamnelor şi domnişoarelor, ştiţi cât de nasol e să găseşti o poziţie confortabilă şi sigură din punct de vedere igienic, ca să poţi să-ţi satisfaci astfel de nevoi fiziologice. Din picioare, totul pare mai simplu.

Aşadar, aştept cu nerăbdare şi cred că şi alte cititoare o fac, secretul şi, eventual, un tutorial. De acasă… gen home-schooling.

În fine, ce vreau eu să vă mai spun (evident, cu scopul de a vă „şoca”) este că aştept cu deosebit interes momentul în care veţi da una peste bot şi sistemului medical. Mai ales că şi sistemul medical din România este de c***t, la fel ca şi sistemul de învăţământ. Ştiu că aveţi varianta Olivia Steer, dar mă refer la momentele alea în care, ferească Bunul Dumnezeu, vă rupeţi o mână, un picior sau aveţi nevoie de vreo intervenţie chirurgicală. Sper să fiţi la fel de deschişi către nou, nu aşa înguşti la minte ca mine şi să găsiţi varianta „home” şi pentru aceste probleme. În plus de asta, medicii au urmat şcolile tradiţionale româneşti şi tot ce au învăţat în „haptişpe” ani de studii a fost să se p*şe din picioare. Sau să-şi ţină echilibrul pe colac.

După ce faceţi şi acest pas, evident că îi aşteptăm şi pe următorii. Să dăm la cap SISTEMULUI de c***t din România şi să facem totul „home”. O să fim o naţie de multilateral-dezvoltaţi. O să fim profesori, medici, poliţişti, judecători. În general, o să îi substituim pe toţi ăştia la care dăm fuguţa când ne e greu.

Altfel, mă bucur că, pentru prima oară în viaţa mea, am reuşit să şochez pe cineva. În sinea mea, sunt un fel de Lady Gaga şi dorinţa fiecărei dimineţi în care mă trezesc să plec la birou este să şochez. În sfârşit, ieri am reuşit asta fără să îmbrac o rochie din antricoate de vită!!

P.S: Şi voi faceţi parte din SISTEM. Deci, cum rămâne?!

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Nu-i dați bunicilor, bonelor, în săptămânale și-apoi în internate, ca pe-o povară a tinereții voastre

Până și demonii mă respectă!

Accepți să vă mutați împreună, dar să plătești și jumătate din chirie?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,001 views

Your tuppence

  1. Rita / 6 October 2016 8:30

    Hidden due to low comment rating. Click here to see.

    Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 3 Thumb down 8
    Reply
    • Pistol Alexandra / 6 October 2016 9:26

      Este si asta o forma de abordare, dar cel mai important, este un STIL. Stil care nu este usor de digerat de oricine. Mesajul trimite catre efectul de turma si nu neaparat catre educatia in sine. Altfel, va multumesc pentru gandurile bune si vi le intorc inzecit.

      Thumb up 5 Thumb down 2
      Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro