Damele din pălărie ale lui InimăRea

Alexandru Petria

3 March 2014

Alexandru PetriaPrin ’94-’95 lucram la Cotidianul. S-a nimerit într-o perioadă în care eram în pană de subiecte. Fiica din prima căsătorie a soției vine intrigată acasă de la o colegă de şcoală. Și-mi povestește că fata respectivă e foarte supărată de câte ori s-a mutat cu părinții prin țară, că și-au schimbat de mai multe ori numele de familie. Dacă la început cuvintele îmi treceau pe lângă urechi receptate cu intermitență, dintr-o dată au început să-și întindă gâturile a curiozitate piticii mei de pe creier. Și fiica mea a continuat cu inocență cum colega i-a arătat dulapul cu haine al tatălui, unde erau uniforme de la diferite arme, și că aceasta i-a zis că n-are voie să spună nimănui unde-i lucrează tatăl, care merge des în străinătate, ca femeile sperioase la ginecolog sau păroasele la epilat. Desigur, am priceput mersul trenurilor, era lesne de înțeles. Am scris un articolaș în Cotidianul. Nici 1000 de semne, apărute pe prima pagină a ziarului, unde vorbeam despre practica schimbării numelor la ofițerii de informații provenind din Securitate. Desigur, n-am pomenit de unde am datele, nimic exact. Ehei, și a început jocul – printr-o colegă, de care eram sigur c-o ardea prin zona ciripitorilor, am fost invitat de un domn, care susținea că l-au dat afară din SRI, la un vin într-un bloc unde cică-i stătea un prieten. Dar numai a apartament locuit nu aducea, prea erau acolo toate stass. În fine, n-o lungesc, după timpul în care a încercat să mă aburească și a realizat că nu cred în povești, mi-a mărturisit că sunt interesați de unde am informația cu schimbatul numelor și dacă nu m-ar tenta să câștig un salariu și de la ei, ca destui colegi. I-am dat cu flit înainte de-a umple cu aer butelia cu vin.

InimaRea

După această experiență, când mi-a căzut în mâini, am citit pe repede Damele din pălărie.Pseudospionologykos, roman apărut la Adenium în 2013 sub semnătura InimăRea. Se referă la șeful Biroului de Presă al uneia dintre continuatoarele Securității. Volumul e prefațat entuziast de Liviu Antonesei. Autorul (pe numele adevărat George Tudor) s-a născut în 1950 și este absolvent de filologie, promoția 1974. După ceva profesoreală, un popas de redactor la editura Militară, s-a pensionat din rezervația de spioni de la SIE, cu gradul de colonel. Cică a lucrat analist acolo, însă pe oamenii ăștia nu știi niciodată cum să-i iei. Iar cu analiștii ne-au învățat filmele cum se aruncă zarurile.

Cine vrea dezvăluiri din culisele serviciilor secrete o să rămână cam mofluz. Nimic peste ce se găsește și în arhivele ziarelor. Cu siguranță că nici autorul n-a intenționat să vândă din casă, cred că a scris Damele din pălărie din plăcere, fără o țintă precisă, chiar fără să se gândească la un public anume, nișat. Nu e de neglijat că a scontat să-și și clăbucească în Ariel imaginea.

Om

După cum, probabil, v-ați dat seama, romanul are o tușă autobiografică de netăgăduit. Lipsa unei intrigi e suplinită de aglomerarea de întâmplări centrate pe colonelul căruia amicii îi zic Theo. Theo în șerparul de intrigi spionești, Theo la băut, și se bea fără cruțare în text, Theo nemulțumit că-i securist, dar mulțumit de solda obeză, Theo la dezapretat cearşafuri cu o doamnă descrisă ca apetisantă. Limbajul autorului e savuros, fără perdea, comic, pe alocuri de cazarmă, se jonglează neașteptat cu cuvintele.

Stilul aduce cu al lui Ion Creangă în privința sfătoșeniei. All inclusive. Cu Povestea poveștilor. Pasionații netului au întâlnit comentariile ocoșe ale lui InimăRea în subsolul unor articole de pe Voxpublica, Cotidianul, Observatorul cultural ori pe blogurile lui Dorin Tudoran și ale lui Liviu Antonesei, așa că nu or să obosească realizând ce-i așteaptă, dacă încă n-au dat banii pe acest op.

Antonesei pariază pe proza lui InimăRea. Și io.



Citiţi şi

Nu reușise niciodată să iubească mai mult decât suferise

Cât ne costă nomenklatura post-comunistă

Bărbații de azi nu sar în apărarea nimănui. Și-ar strica manichiura

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
678 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro