„Îmi privesc viața și îmi amintesc de acel băiat nepriceput și mă întreb: Cum s-a întâmplat toate acestea?”, scrie Anthony Hopkins în cartea sa de memorii We Did OK, Kid, publicată la începutul lui noiembrie de Simon & Schuster. În cele aproape patru sute de pagini, actorul traversează opt decenii de viață, de la copilăria într-un orășel galez la platourile de la Hollywood, cu aceeași luciditate care i-a definit interpretările: fără milă, dar cu un soi de tandrețe încruntată.
Criticul Anthony Lane notează în The New Yorker că volumul e scris „în ritmuri sacadate, cu judecăți scurte și necruțătoare” și că proza lui Hopkins e „becketiană, redusă la esențial, ca și cum fiecare cuvânt ar fi fost testat pentru necesitate”. Actorul nu-și glorifică trecutul, ci îl privește drept în față, „ca pe o cicatrice vindecată, dar încă vizibilă”. Iar în centrul tuturor amintirilor se află tatăl lui, brutarul Dick Hopkins, un om „plin de energie care nu ducea nicăieri”, după cum scrie fiul.
„Când eram copil, mă lua cu el în mașina de livrare pe care scria A.R. Hopkins and Son Ltd. Îl vedeam doar din profilul stâng. Uneori mă temeam, auzind motorul și ștergătoarele, pentru că nu puteam scăpa de ideea că tata are doar o jumătate de față. În copilărie visam că nu e real, doar un profil care merge.” Este una dintre cele mai tulburătoare pagini ale cărții — imaginea unui tată perceput ca jumătate de prezență, jumătate absență.
©RGR Collection / Alamy
Hopkins s-a născut pe 31 decembrie 1937, la Margam, lângă Port Talbot, într-o familie modestă. Elev slab, tachinat de colegi drept „Cap de Elefant”, n-a dat semne că ar avea un talent deosebit până când, la un internat din Țara Galiilor, a văzut pentru prima dată Hamlet, filmul lui Laurence Olivier. „O forță a pătruns în centrul a tot ce eram”, își amintește. A fost momentul care i-a schimbat viața. Ani mai târziu, pe patul de moarte, același tată i-a cerut să recite Hamlet. „Am spus monologul și nu mă puteam opri. Când am terminat, tata s-a ridicat puțin și a spus: «Cum ai învățat toate cuvintele astea?»”
Dincolo de aceste episoade intime, cartea urmărește formarea actorului. Hopkins povestește cum își învăța rolurile „ridicând pietrele de pe o stradă pavată, una câte una, studiindu-le și punându-le la loc”. Aceeași meticulozitate l-a transformat într-un profesionist temut: la prima zi de filmare, știa replicile tuturor. În paginile dedicate filmelor sale, de la The Remains of the Day la The Father, se simte fascinația pentru oameni „deopotrivă îndepărtați și treji” — expresie pe care o folosește despre Hannibal Lecter, dar care pare să-l descrie și pe el.
Lane observă că Hopkins „nu se confesează cu voluptate, ci cu o voce uscată, muzicală, ca un actor care și-a redus emoțiile la ritm și respirație”. „A trebuit să închid toate simțirile. Fără lacrimi, fără durere. Prea multă agonie”, scrie el despre anii de tăcere emoțională care i-au urmat succesului. În alt loc, cu o ironie amară: „Mi-am cumpărat un whiskey, care devenea masa mea preferată.”
Cartea descrie și ruptura de fiica sa, eșecul primei căsătorii, călătoria între Arizona și Los Angeles făcută în plin blackout alcoolic — și momentul de trezire din 1975, când a renunțat definitiv la băutură. „După toate regulile logicii, ar fi trebuit să fiu mort de decenii”, scrie Hopkins. Dar n-a murit. A învățat să trăiască simplu, fără drame, cu o recunoștință aproape copilărească. „We did ok, kid nu e o laudă, ci o binecuvântare”, scrie Lane.
Epilogul volumului este poetic. Hopkins include treizeci și cinci de pagini de versuri – Auden, Yeats, Longfellow, Gerard Manley Hopkins – și povestește cum, copil fiind, a fost rugat să citească o poezie cu voce tare în clasă. Profesorul l-a lăudat, iar acel moment, uitat, revine acum ca o primă confirmare. „Poate că nu întâmplător încheie cartea cu același episod povestit deja în primele capitole”, scrie The New Yorker. „Poate că repetiția e, la urma urmei, forma lui de rugăciune.”
La aproape nouăzeci de ani, Sir Anthony Hopkins pare să-și fi găsit propriul ton al împăcării. „Nu glorific trecutul, doar îl privesc.” Îi vorbește băiatului de pe plajă, celui care se temea că nu e destul, și îi spune, cu un zâmbet abia schițat: am făcut bine, puștiule.
Volumul We Did OK, Kid este disponibil în limba engleză din 4 noiembrie 2025. Ediția românească va apărea în decembrie, la Editura Nemira, în colecția de non-ficțiune contemporană.
Citiţi şi
Editura Nemira si Mihaela Nicola lanseazǎ un nou volum- “Din priviri”
Elizabeth Gilbert revine cu o carte de memorii tulburătoare: All the Way to the River
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
