Dar și când cresc…

Corina Ozon

17 September 2014

Corina OzonŞtiu că despre primii ani de maternitate s-a scris si vorbit mai mult în culori roz, despre sentimentele înălţătoare şi gânguritul de porumbel al bebeluşului. Sigur că legătura mamă-copil este magică şi atât de misterioasă, încât nici oamenii de ştiinţă nu au putut nici până acum să o explice cu subiect şi predicat. Oricum, mamele nu au nevoie de explicaţii ştiinţifice, setarea este acolo, de la naştere şi până la moarte. Marele miracol ăsta este, suntem copiii şi părinţii cuiva deopotrivă.

Revenind la culorile roz şi norii pufoşi ai maternităţii, pentru mine au fost rare momentele acestea. Mi se pare foarte greu să pui pe picioare un pui de om. Dureros şi pentru el, adesea, transformările din lumea placentei în cea de sub lumina soarelui parcurg un drum plin de oboseală şi temeri. Sunt şi momente de bucurie, resimţite la puterea a zecea, tocmai pentru ca sunt presărate asemenea unor tufe de flori frumoase pe marginile unui drum cu pietriş. Te bucuri de vederea lor, deşi te dor tălpile de nu ma poţi şi te-ai aşeza lângă ele să te odihneşti. Însă ştii că trebuie să mergi înainte.

Perioada grădiniţei a fost smulgerea de la piept. Atunci încă am sperat că mai pot sta un pic cu copilul meu. Colicii erau o amintire veche, dinţii îi ieşiseră, mânca la masă cu noi, folosea toaleta, vorbea, pe scurt aveam un omuleţ în casă. Tocmai când ne obişnuisem noi unul cu altul, a trebuit să-l las altora în îngrijire. Ţara mă voia în câmpul muncii. Patronul era stăpân pe laptele din sânii mei, cărora le interzisese de multă vreme să mai producă. Bunica a înlocuit creşa.

mama și fiica

Începutul şcolii nu a fost pentru mine o bucurie. Am conştientizat imediat că, gata, inevitabila înregimentare a copilului meu s-a produs şi nu îmi va mai putea aparţine aşa ca altădată. Nu, de vină nu a fost amintirea primei mele zile de şcoală, când mă plimbam mândră prin curte cu ciorapii mei albi noi, iar un copil mai mare m-a împins într-o baltă cu noroi (urmau să sădească pomi). Am clipit şi a trecut şi şcoala generală. Cel mai intens îmi amintesc de clipele devorate împreună cu copilul meu, weekendurile cu plimbări în parc sau exploratorii prin cartier, muzee. Multe, multe plimbări. Aşa am simţit că nu îl împart cu nimeni. Nu agream nici sălile de cinema şi teatru, pentru că nu eram singuri. Mergea destul cu şcoala şi avea dvd acasă.

După intrarea la liceu, a urmat o perioadă frumoasă, dar scurtă. Copilul începea să se maturizeze. Nivelul discuţiilor noastre se ridică în fiecare zi. Trăiam un spectacol de senzaţii şi reacţii provocate de întrebări şi răspunsuri ce nu-mi trecuseră vreodată prin cap. Apoi puiul meu, adică o fetişcană pe cinste, şi-a găsit un prieten sau el a găsit-o pe ea. Cert e că s-au găsit bine (până când şi mie îmi place băiatul!). M-am bucurat, dar m-am şi întristat. Cordonul ombilical nevăzut se zbate la fiecare impresie că o pierd câte puţin.

Dar înţeleapta mea fiică, nu ştiu cum, dacă a citit ea asta în vreo carte sau a văzut într-un film, mă simte. Îmi citeşte temerea ruperii cordonului nevăzut şi vine ea cu iniţiative, împărtăşite şi de prieten, de a sta cât mai mult cu mine. Mesele luate împreună sunt o tradiţie.

Acum e infinit mai bine. A meritat si etapa grea a bebeluşeniei, şi ruperea sufletului la înregimentarea în şcoli, şi plimbările nesfârşite. Gata. Am pus un om pe picioare, am un prieten şi un sprijin. E bine să ai copil mare. Pot să întârzii liniştită acasă, mă poate însoţi la ieşeli, am cui să cer un sfat ca să nu fiu demodată. Acum orele nedormite din etapa de bebeluş le convertesc în distracţie şi linişte. Liniştea că o am aproape oriunde merg. Şi mulţumirea că va putea împărtăşi, fără ca eu să roşesc, bucuria primei mele cărţi, „Zilele amanţilor” (editura Herg Benet Publishers).

Pe Corina toată o găsiţi aici.



Citiţi şi

Am fost o generaţie de handicapaţi emoţional

O poveste adevărată despre dragoste și răzbunare

Dragostea pe vremea mea

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,449 views

Your tuppence

  1. Romina / 18 September 2014 12:07

    Ai o fiica superba,sa-ti traiasca ! oricum cu o mama ca tine nu putea sa fie altfel!Felicitari inca o data pentru tot ce ai realizat! Ma bucur ca am privilegiul sa te citesc,si ca o sa am in curand o carte, care iti poarta semnatura in biblioteca

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro