De ce ne urâm jobul – înţelepciune marca Fight Club

Georgiana Voinea

12 April 2012

Zi de zi, văd prea mulţi oameni grăbiţi, cu figuri obosite și triste, a căror viață e limpede că gravitează în jurul jobului ce le ocupă cea mai mare parte din timp. Nu spun că nu există şi oameni cărora chiar le place ce fac, dar intuiția și experiența mă fac să cred că reprezintă mai degrabă excepția. Cineva care e împlinit la locul de muncă nu are o problemă să stea o oră peste program, nu se simte eliberat când se face ora să plece acasă şi nici nu pare că tocmai a pierdut pe cineva drag când se urcă în metrou spre serviciu. 

Aşa că, nu există vreo zi în care să merg prin oraș la oră de vârf și să nu mă gândesc la Fight Club. Mai exact, la ce a spus Tyler Durden. “Advertising has us chasing cars and clothes, working jobs we hate so we can buy shit we don’t need. We’re the middle children of history, man. No purpose or place.” (Publicitatea ne face să ne dorim mașini și haine, să avem joburi pe care le urâm pentru a ne cumpăra mizerii de care nu avem nevoie. Suntem copiii mijlocii ai istoriei, cei care nu au un loc sau un scop al lor.) Deștept băiat, Tyler! Am fost fanul lui numărul unu până în clipa în care a început să pună bombe în clădiri și să elogieze anarhia, dar deh, nimeni nu e perfect!

Deci, de ce acceptăm joburi pe care le urâm? O jurnalistă a discutat cu sute de psihologi și de profesioniști din întreaga lume şi iată care sunt cele cinci motive pentru care ajungem să ne resemnăm într-o carieră lipsită de satisfacții.

1. Nu ne cunoaștem pe noi înșine

Mulţi oameni nu se cunosc mai deloc. Dacă ar fi întrebați “care este prioritatea ta în viață și în carieră, pentru care ai renunța la orice?” sau “ce ai schimba în viața ta?” nu ar ști ce să răspundă. Motivele pentru care oamenii nu se mai cunosc pe ei înșiși? Lipsa de timp, mutarea autocunoașterii undeva la coada listei de priorități sau pur și simplu teama de ceea ce ar putea descoperi.

2. Nu sunt fericit, dar trebuie să fiu recunoscător

Cei care au văzut Anastasia (cine are nevoie de Kant sau de Proust când există Disney ?) își amintesc probabil replica bătrânei de la orfelinat “Get yourself a life and a job. And be grateful too!” (Găsește-ți un rost în viață și o slujbă. Şi fii recunoscător!) Dacă vă imaginați şi accentul rusesc corespunzător, vă este clar la ce se referă acest punct – consideră-te norocos că ai un loc de muncă! Ei bine, dacă vă încearcă gânduri de schimbare, nu vă spuneţi că a vrea mai mult de la viaţă ar fi o greşeală, pentru că e anormal să fii recunoscător pentru ceva care te face nefericit.

3. Nu avem curaj să acționăm

Mulți dintre cei care știu ce vor nu au curaj să ia măsuri. Am fost seduși de ideea greșită că viața trebuie să fie ușoară. Oare cum am ajuns la concluzia asta? Schimbările majore nu sunt niciodată ușoare – e nevoie de curaj, forță și angajament, însă sunt foarte satisfăcătoare pe termen lung, mai ales dacă nu ne place situația în care ne aflăm.

4. Prioritizarea avantajelor financiare

Rămâi la un job pe care îl urăști doar pentru că este singurul care îți oferă un anume salariu? Dacă da, și dacă realizezi că degeaba ai bani, dacă n-ai timp să te bucuri de ei, este momentul să-ți reorganizezi lista de priorități și să te gândești de câți bani ai de fapt nevoie. Este stilul de viață pe care îl ai în clipa aceasta suficient de important încât să conteze mai mult decât sănătatea sau fericirea ta?

5. Prejudecata care ne spune că nu putem să ne iubim job-ul

Există un mit în prezent potrivit căruia serviciul trebuie să fie dificil și nesatisfăcător. Îi privim cu ciudă pe cei care se bucură de joburile lor și găsim scuze: au fost norocoși, de bani gata, ajutați de felul în care arată etc. Pe de altă parte, ne gândim la zeci de motive pentru care noi nu o să putem vreodată să fim în aceeași poziție și vrem ca ideea de carieră fericită să fie una utopică, pentru că pare imposibil de atins de către noi.

Vi se potrivesc sau nu cele de mai sus, aţi reuşit sau nu să ieşiţi din impas, eu, una, ştiu că dacă ai curaj, se poate. Oameni ca noi au renunţat la joburile lor sigure ca să facă plăcinte, să călătorească , să joace poker profesionist sau, revenind la motivul Fight Club, am avut colegi care s-au lăsat de jurnalism ca să facă… săpun. A ieșit sau n-a ieșit, asta este, măcar au încercat și nu s-au resemnat. Până acum, nu am cunoscut nicio persoană care a regretat decizia de a părăsi o carieră sau un stil de viață care nu-i aduceau satisfacții și care, dacă ar putea să dea timpul înapoi, nu ar face exact același lucru.



Citiţi şi

Trăiește!

Curajoșii de lângă noi

Nu trebuie să pozezi tot timpul în oaia roz, ca pe Facebook

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
732 views

Your tuppence

  1. Bogdan / 14 January 2015 21:35

    Multi oameni nu risca, au aspiratii, dar nu risca. E greu sa gasesti ceva ce iti place, dar, cum am spus, multi nu risca, unii din motive financiare, in timp ce altii pur si simplu sunt prea lenesi. Nu sunt un exemplu, doar imi expun parerea, care are la baza experiente din trecut.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Nu suntem roboţi… dar nici oameni normali nu suntem! – Talk Tabu | Catchy / 6 January 2014 10:00

    […] exemple de oameni “anormali” printre noi. Cum altfel îi putem cataloga pe cei care vin la birou la 7 şi pleacă tot la 7, însă 12 ore mai târziu; pe cei care stau chirciţi în scaune din […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro