Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

De scapă, o să se lepede de sarmale!

8 May 2018

REGISIliescoi Ionel era un bărbat ajuns în floare. Satisfacţie. Sângele din artere și vene devine mai vesel şi mai nebunatic odată cu intensificarea dorinţelor potolite, măcar cele fiziologice să fie saturate, restul pot aştepta, iar dacă ne gândim bine, celălalte nu prea au importanţă fiindcă nu se obţin uşor, instant, imediat, în două secunde. Şi natura-i sensibilă ca omul, prea mult rece duce-n frig, prea mult cald în deşertizare, restul e apă în care se oglindesc ori scaldă stelele. Bărbatul care ajunge la nectar înnebuneşte, ori se satură şi caută altceva păstrând iluzia nefondată a noutăţii.

Iliescoi avea un ţel. Satisfacerea, nimic altceva nu contează. De aceea singurătatea-i fascinantă pentru câţiva. Mulţumirea instinctuală începe cu puţin, în toate cazurile, firesc, însă uneori se transformă în dependenţe clare ce-s curmate, în mod tragic, prin obsesii plicticoase pentru toţi în afară de unul, împricinatul. Mai multul multului, sau tendinţa de a uita legea compensării: ce-i prea mult, nu strică, este stricat deja şi nu e vorba despre femei, droguri, distracţie, dezmăţ. Mai multul multului ca ţel prin care se doreşte depăşirea performanţelor anterioare. Asta este chiar mulţumirea atinsă, penetrată, violată, ceva de genu’! Visul trăit cu propriii ochi, american, slav, boreal, datoria îndeplinită faţă de tine însuţi, monarh, partid, alah ş.a.m.d. Pământul are o geometrie prin care încearcă să se autoprotejeze. Nu există cale fără întoarcere. De oriunde porneşti, dacă eşti hotărât, poţi reajunge înapoi. Dar mulţi se pierd pe drum atraşi de chiciuri. Adierea de suprafaţă deţine cea mai perversă forţă, împrăştie mizeriile peste tot, combină esenţele cu resturile impure pentru ca cele din urmă să devină esenţiale, un fel de consumatorism asumat şi acceptat.

Iliescoi era o forţă a naturii. Pentru insecte. Mereu contează referinţa evoluţionistă. Bărbaţii pot înghiţi orice, de aceea sunt în vârful trofic, mai ales politicienii care au cel mai dur stomac. Bestial, îşi spunea  uneori Iliescoi, poţi să te dai în vânt după o senzaţie, persoană, fragment din natură, fiinţă, specie de artă (asta nu, scuze!), o idee, un peştişor de aur sau normal. Toate acestea, mai ales ideile, sunt perverse şi pot să provoace mari nenorociri. Cred ca un tâmpit că mi-este sete, deşi am burta plină, dar mă chinui să înghit şi zic că e tare! Cred ca un bou că fericirea înseamnă distorsionarea realităţii şi mă strădui în fiecare secundă s-o anihilez. Cred că iubirea înseamnă şi altceva decât stima de sine şi mă prefac că-i respect şi pe ceilalţi. Aiureli.

Iliescoi Ionel era un bărbat ajuns în floarea vârstei, la maturitate deplină, convertit la o sectă neoprotestantă, nu că ar avea relevanţă, dar dădea bine, măcar în conştiinţa personală. Rotunjor, mediu ca înălţime, blond, aproape chel, detalii umaniste contextuale. Bunătatea întruchipată, cel puţin în aparenţă, nu se enerva în public, la ironii răspundea cu tăcere, presărat de citate ale Noului Testament. Vorbea apăsat şi calculat, îngrijit, uneori rar, alteori exploziv în funcţie de vârtejul mental care era degajat de subiecte. Cel mai mult îşi dorea să întemeieze o familie, să aibă o nevastă. Însă, fiind supraponderal, se complexa de multe ori când socializa cu ele. În realitate avea şi pretenţii, adică nu ar accepta în ruptul scalpului absent o prostuţă neintelectuală, fără diplomă, vezi Doamne, avea standarde implicite, clare şi precise. Femei cu studii medii ar fi găsit la biserica lui din mediul rural, o grămadă. Era virgin şi nu se lăsa uşor. Le respingea instant. Mai degrabă prefera să se satisfacă urmărind necunoscutele de pe internet, când avea pofte, şi avea cam des, ochii îi deveneau telescopici când empatiza după formele rotunjoare, bine închegate, recepţiona frumuseţea fizică prin corpuri, prin porcării, porcărioarele pe care erau în stare să le săvârşească, nicio imaginaţie nu le întrecea, pe scurt, îi trezeau apetitul! Conexiune bună la internet avea la slujbă, era prea zgârcit pentru plăţile suplimentare, deşi mai făcea excepţii. Să plătească angajatorii, şi aşa trag pielea de pe angajaţi!

Da. Pensule. Pendule. Poprite. Medita că femeile deştepte au serviciu, dar sunt şi măritate sau în relaţie cu alţii, altele. Ce să facă? Să aştepte să se nască o nevastă și pentru el, ca-n romanele naive şi comice. Răbdare. Devenea o arahnidă bipedă, handicapată locomotor. Alte evaluări îl depăşeau.

Femeile senzuale sunt sensibile mai ales la mirosuri şi haine. Iliescoi se îmbrăca conservator, de fiecare dată în costum. Nimic de spus. Transpira prea mult. Nu era grozav. Inclusiv lui i se părea că uneori transpira grăsimea care îi stimula aromele râncede, uşor mucegăite sau de ceapă fiartă. Aşa că, în minte i se dezvoltă o tragedie care se accentua în fiecare an ca să-şi ţină sub control greutatea, să respingă mâncarea, dar nu fizic, ci intelectual. Gurmand cum era, nu putea renunţa la mesele copioase pe care le savura. Băga în el multe, mai ales dulce. Trebuia totuşi să se prefacă îngreţoşat de mâncare. Atunci nu s-ar fi pus grăsime, ar fi ţinut-o sub control. Era cert că lucrurile stau întocmai, găsise multe studii ştiinţifice în acest sens. Nu trăieşti ca să mănânci, mănânci ca să trăieşti. Asemănător lui. Să ingore poftele cu bună-ştiinţă şi va redeveni atletic şi suplu.

Urâtul vânează constant frumuseţea. O invidiază. Nici în ruptul capului nu căuta să-şi reducă apetitul, într-o societate a abundenţei cum să-şi reducă consumul? Ar fi un idiot, la fel, nu ar lăsa deoparte masturbarea de-acasă sau de la serviciu de vreme ce era singur şi-i plăcea să se antreneze. Fie şi cu scârbă. Erau viciile lui tolerante. În realitatea nu prea râdea, nu avea motive, fiind introvertit. Dar în mintea lui se distra chiar, avea o sensibilitate internă ascunsă, doar şi-o freca subtil cu mâna vârâtă adânc în buzunarul drept al pantalonului, iar când se termina chiar îşi permitea să geamă imperceptibil. Era convins, se iluziona că ceilalţi nu se prind.  Ori îl ignorau. Aveau destule acte de făcut în format electronic, ori timp de pierdut, în rest.

Un libidinos nu atrage, nu respinge, cea mai bună strategie se reducea la ignorare. Uneori, când mergeau prin birou, vedeau că Iliescoi navighează pe situri pornografice, îl lăsau în pace. Colegul de vis-a-vis se declara îngreţoşat. Degeaba. Mai degrabă nu erau curioşi de ce o face. Până la urmă erau mulţumiţi că stăteau departe. În acele momente, Ilescoi stătea priponit pe scaunul din colţul biroului pe care strategic şi l-a ales aşa poziţionat, avusese şansa asta şi se bloca fascinat de frumuseţe. Era un fel de peşte torpilă al secolului XXI. Şefii îl tolerau şi nu credeau o iotă sau nu le păsau defel de activităţile infantile, fiindcă în şedinţe vorbea cumpătat ca un pastor, la obiect, ştia ce trebuie să se facă destul de bine, identifica punctual erorile ce pot fi comise, cel puţin verbal, fiind, prin urmare apreciat şi văzut drept persoană serioasă, inteligentă, de promovat. Chestie de marketing. Sau şefii, la fel de perverşi. Sau proşti. Invidiile erau vinovate. În realitate, Iliescoi Ionel nu făcea nimic bine în scripte şi nici la timpul indicat, astfel că trebuiau să suplinească şi nemunca lui. Au ajuns să-l vadă ca un obiect de decor greţos pe care este indicat să nu-l atingi, fiindcă nu ai cum să-l spargi sau să-l îndepărtezi. Nimeni nu dădea mâna cu el, nici la sosire, nici la plecare. Firesc. Totuşi se salutau, mai purtau conversaţii aproape banale, nu-l prea ironizau, fie şi din cauză că le era milă de el. Era disperat să se însoare, se vedea de la o poştă, însă nu găsea nici măcar o femeie mai în vârstă, intelectuală, disponibilă, oricât încerca să le facă curte. Chiar şi fetele bătrâne îl respingeau, femei cu 15, 20 de ani mai mari decât el. Tragic.

Lui Iliescoi Ionel îi plăcea mâncarea enorm, cotidian, şi sucurile dulci, cu îndulcitori, frişcă şi bezele în neştire. Îi era teamă de zahăr şi diabet. Totuşi, de când şi-a băgat în cap ideea că poate să mănânce orice, oricât, cu condiţia să nu o facă cu plăcere, nu se mai uita la cantităţi. Plăcerea este vinovată pentru obezitate, nu altceva, aşa gândea şi făcea publică informaţia respectivă. Revelaţii suicidale. Să nu mănânci cu plăcere! Aşa că, indiferent unde era, în mediu privat sau public, acasă sau la restaurant, în oraşul natal sau în delegaţii, când mânca, îţi lăsa impresia indubitabilă că înghite c*cat, nu ceva comestibil. Făcea o grimasă de rămâneai uimit, cum pot să servească aşa ceva unor oameni. Îndepărta clienţii. Colegii încercau să nu-l privească atunci când erau obligaţi să stea la masă împreună. Numai bucatele lui păreau stricate, râncede, fermentate. Arunca în gură, cu buzele arcuite în jos, bucăţile de carne comandate şi le înghitea cu dispreţ fără să le privească. Mânca ca un orb. Alteori, răsufla cu năduf, chinuindu-se ca şi cum ar fi fost pus cu forţa să golească farfuriile, el n-ar mai fi vrut. Dădea ochii peste cap, transpira cu tristeţe de ziceai că-i Isus – nu răstignit, ci crucificat pe grătare şi sărmăluţe. Dacă intrau într-un local unde în meniu existau şi sarmale le cerea în loc de desert, deşi, până la urmă, comanda şi ceva dulce. De băut alcool, niciodată. Nici ţigări, normal. Dar un cola zero era mană cerească. Cea din urmă era a doua strategie de slăbit pe care o respecta cu stricteţe. Hidratarea cu suc. Din câteva în câteva minute, dădea pe gât măcar o jumătate de pahar de suc. Apă mai rar. În condiţii obişnuite acest tabiet nu era deranjant, dar când aveau de trimis acte la nivel de urgenţă îşi zgâria pe creiere colegii cu peturile pe care le deschidea, le închidea, îngurgita cu zgomot, punea paharul pe masă, deschidea, închidea…  şi se făcea că lucrează, nu producea nimic de vreme ce nu existau repercusiuni.

man

Sursă foto: mdig.com.br

Într-o zi, obişnuită ca oricare alta, Iliescoi Ionel şi-a împlinit un vis. O aspiraţie. Un ţel. Obişnuite. A mâncat o oală de sarmale. Pofta ce-a poftit-o. De mic copil a visat asta. Să savureze cincizeci de sarmale o dată, odată. Medii. Nici mici, nici mari. Cu un litru de smântână. Şi chiar a făcut-o. Consecinţele au fost cam negative şi acute. Este drept. A ajuns la spital cu crampe stomacale imense, în miezul nopţii. Rezistase câteva ore bune, crezând că o să-i treacă. Nu avea cum să digere. Doctorii de la urgenţe l-au trimis imediat la secţia de interne. S-a certat cu medicul de gardă. Nu mâncase compulsiv, nu era hiperfagic, nu dorea spălături gastrice, nu se simţea în stare să înghită nici măcar un medicament, simţea că-i plin până pe trahee, de vomitat nu se punea  problema, nu era alcoolic, dimpotrivă. A fost lăsat în cabinet să se liniştească, doctorul plecase la un alt pacient. Tensiunea îi crescuse foarte mult, o asistentă a intrat, trimisă probabil de medic, şi a încercat să-i sugereze să-şi provoace voma. Săraca. Chiar se oferise să-i stimuleze ea actul reflex. A îndepărtat-o oripilat. Apoi a părăsit spitalul chircit, fără să-l poată opri nimeni, a luat un taxi şi a reajuns în casă. S-a aşezat pe wc cu stomacul arzându-i umflat, balonat, abia putea să respire şi se mira că nu plesneşte. Se ruga, murmurând, că dacă o să scape, o să se lepede de sarmale. Niciodată. Dar niciodată n-o să le mai bage în gură. Pieptul îl durea tot mai tare. Putea să aibă şi o insuficienţă respiratorie, sarmalele nedigerate îi apăsau diafragma, să ajungă la un atac cardiac. Poate mai bine rămânea la spital! Se chinuia să facă lipsa mare, nu reuşea. Urina nu curgea? Să fi făcut un blocaj renal? A luat tableta din baie, de pe coşul de rufe murdare, căutând să-şi mute gândurile în altă parte. Să nu facă şi un atac de panică. Asta i-ar mai lipsi. Scremetele nu produceau nimic. Tableta a produs ceva. Bine. Imagini cu femei goale. O semierecţie pe care încerca să n-o piardă, stimulând-o, strângând din dinţi, neputând să râgâie, sughită în acelaşi timp ca în unele fragmente literare americane, se simţea tot mai rău. Numai necuratul l-a pus să mănânce atâtea. El este vinovat! Desigur. S-a chircit de durere lângă vasul wc, neridicându-şi nădragii. Crampele se intensificau. Când şi-a lipit burta imensă de piciorul wc-ului, durerea a început să-i scadă în intensitate. Era rece şi-i făcea bine. Imaginile porno se derulau în continuare, în aceleaşi scenarii. De scapă, o să se lepede de sarmale! O să plece din ţara asta împuţită, şi-a mai promis. Deprimat. Numai sarmale. Nici limba n-o s-o mai vorbească, poate numai o să înjure în limba maternă, şi-a spus amintindu-şi vorbele marelui intelectual naţional pe care îl preţuia şi care detesta, ca şi el, cultura în care s-a născut. O să ajungă la civilizaţia unde trăiesc adevăratele doamne şi unde sarmalele lipsesc cu desăvârşire!

Pe Regis îl găsiți întreg aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Dreptul la o viață sexuală normală nu îl primim odată cu certificatul de naștere

Vremurile noastre, cu complicații sufletești plagiate

O fată numită Désirée

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,300 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro