Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Despărțiri (1) “Dragul meu, te întreb, care e înțelesul tăcerii tale?”

1 April 2018

ANDRA TISCHERCred că a iubi e foarte simplu. Fericirea e la îndemâna oricui, indiferent de timp și spațiu, atâta vreme cât există disponibilitate, înțelegere, răbdare, pasiune, atracție, și ele sunt reciproce. Starea de iubire amplifică starea de fericire și, împreună, dau oamenilor senzația paradisului. Pentru cât timp? Aici intervine marea întrebare, marea frământare, marea deziluzie. Ca orice stare, dragostea e finită, cel puțin în forma ei ideală, care naște fluturi în stomac, răstoarnă lumea și mișcă ”sori și stele”, cum spunea Dante… Prețul iubirii este însăși iubirea, iar acesta este un mare adevăr.  Cu cât îl deprindem și îl acceptăm mai devreme, cu atât ne scutește mai mult de suferință. Dacă toți oamenii iubesc la fel, de ce sunt despărțirile atât de diferite? Și, în definitiv, de ce ne despărțim? Care sunt efectele și cine rămâne să închidă lumina peste lumea altădată vie? Există despărțire fără revoltă, fără resentimente, fără dorința de răzbunare, fără inimi zdrențuite? Ce soluții avem să evităm dezastrul, dacă încă mai suntem captivi în legătura cu celălalt? Ce și până unde cedăm? Există viață după despărțire? Întrebări legitime, pe care orice om și le pune, la un moment dat, pentru că, așa cum nu ne putem sustrage manifestării iubirii, nu putem evita nici despărțirile.

Înainte de a trage niște concluzii, am căutat răspunsuri în scrisorile unor scriitori celebri, cu gândul că ei vor fi știut mai bine să explice și dea glas unor sentimente atât de contradictorii pe care le provoacă ruptura dintre oamenii care, la un moment dat, au crezut, au trăit, au fost capabili de orice sacrificiu pentru o legătură (pretins) indestructibilă.

Astăzi, despre Edith Wharton și W. Morton Fullerton

Ea – scriitoare, romancieră, poetă și traducătoare americană, câștigătoare a unui Premiu Pulitzer și de trei ori nominalizată la Premiul Nobel pentru Literatură, celebră pentru proza scurtă și romanele în care descrie, în maniera unui realism autentic, moravurile societății aristocrate americane de la sfârșitul secolului al XIX-lea, o fire sensibilă și poate puțin prea profundă pentru vremurile tulburi în care a trăit… Singura șansă a femeilor, pe atunci – o căsătorie aranjată, prin care să pătrundă în rândul celor din ”înalta societate” – , pune capăt ”vârstei inocenței” (titlul faimosului ei roman cu care a câștigat premiul Pulitzer, pentru prima oară în literatură, pentru prima oară atribuit unei femei!), adică a idealurilor și a proiecțiilor luminoase asupra iubirii și dreptului la fericire.

 

edith wharton 1907

Edith, 1907

El – jurnalist, corespondent al ziarului The Times. Celebru datorită poveștii de iubire cu Wharton, sursă de inspirație pentru romanul ”Vara” (”Sommer”), în care este vorba despre revelația erotică și deziluzie…

Morton-Fullerton-in-1909

Morton Fullerton, 1909 

Povestea – ”Afacerea Worthon”. Cunoscându-se prin intermediul lui Henry James, Wharton și Fullerton păreau că se iubesc încă din 1907… Ea avea 45 de ani, el, 42. În 1908, scrisorile lui încep să se rărească, fapt care îi prilejuiește femeii care îl  iubește intens o criză sentimentală, aducând-o în situația de a-și călca pe orgoliu. Iată un fragment dintr-o scrisoare ce pregătește vizibil despărțirea:

”Dragul meu, te întreb, care e înțelesul tăcerii tale?…

Am recitit de curând scrisorile tale și nu pot concepe că omul care le-a scris nu a și simțit aievea, necunoscând iubirea și curajul femeii căreia i le-a adresat și a lăsat-o, în schimb, pradă unei dureroase incertitudini… Ce a provocat schimbarea asta, accept orice explicație, doar atât – vorbește cu mine! Aș putea să-mi recapăt viața cu mai mult curaj dacă aș înțelege cât de cât; lunile petrecute  împreună au fost un dar, o împlinire extraordinară pentru care îți sunt recunoscătoare! Ai reușit să mă trezești dintr-o lungă letargie, pentru că o parte din mine zăcea în adormire… […]

Da, dragul meu, așa cum te-am iubit atunci te iubesc și acum, așa cum ți-ai dorit tu însuți; am învățat că există momente în care trebuie să-ți concentrezi toată fericirea și mi-am promis că niciodată n-o să te mai iubesc ”cu tristețe”, din moment ce asta îți displace… Mi-ai spus și că ar trebui să descriu mai bine această experiență a iubirii noastre, și dintr-o dată m-am umplut de o dorință nestăvilită de a-ți face pe plac! Dar tăcerea ta, venită între timp, indiferența față de tot ceea ce are de-a face cu mine, m-au distrus. A fost totul atât de neașteptat!

Este ultima dată când îți scriu, dragul meu, până când misterul nu se va elucida. Iar prin ultimul meu cuvânt îi transmit toată dragostea nu numai prietenului pe care îl iubesc, ci și iubitului pe care l-am venerat.

Adio, dragul meu! Oh, nu, nu vreau să-mi înapoiezi scrisorile, la ce aș mai avea nevoie de ele dacă ție nu-ți servesc la nimic?…”

Un an mai târziu, în 1909, Wharton descoperă că locul ei fusese ocupat de o altă femeie. Scriind această ultimă scrisoare, lucrurile erau deja clare, din nefericire… Cu toate acestea, scriitoarea nu pregetă în a-și devoala sentimentele încă arzând, și o face cu o naturalețe dezarmantă, chiar dacă nu mai crede în vreun reviriment al fostei iubiri.

”M-am întors de trei zile și mi se pare că nu contez pentru tine. Nu înțeleg. Dacă aș mai putea găsi în tine vreo fărâmă de emoție – cel puțin de prietenie loială, dacă altceva nu este – aș putea merge înainte, aș putea suporta mai ușor ceea ce mi se întâmplă, aș mai putea să scriu sau să-mi fac planuri de viață… Acum mă zbat fără încetare din cauza comportamentului tău din ultimele șase luni, căutând câte o iluzie, fără a mai putea găsi vreun punct de sprijin. Nu mai știu ce vrei, sau cine sunt! Îmi scrii ca un îndrăgostit, mă tratezi ca pe o cunoștință întâmplătoare! Care e adevăratul tu – și ce sunt eu, în definitiv?

O cunoștință întâmplătoare, nu; o prietenă, da. Întotdeauna ți-am spus că întrevăd această soluție, pe care am acceptat-o în avans. dar o anumită doză de consistență afectivă mi se pare esențială pentru o prietenie. Trebuie să știi pe ce să te bazezi. Și acum, când am impresia că am ajuns tocmai în acel punct, te-ai implicat abrupt în cealaltă relație, presupunând că nu observ schimbarea, că nu mă uimește sau că nu sufăr, și că mi-am continuat viața într-o senină nebăgare de seamă, până cânt te hotărăști să te întorci la mine. Am suportat toate fluctuațiile acestea cât am putut de mult, pentru că te iubesc atât de mult și totodată regret că, în viața ta, lucrurile sunt complicate și istovitoare- dar eu nu am fost niciodată capricioasă și nici exagerat de pretențioasă, nu cred că am îngreunat lucrurile, dar am încercat să le compensez printr-o prietenie sinceră și aducătoare de speranță. Acum însă, respectul față de mine însămi și sentimentul că nu mai pot duce mult timp povara aceasta mă determină să-ți scriu. Nu mai vreau să primesc de la tine scrisori cum mi-am trimis pe vremea când mă aflam în Anglia.

Este o încântare crudă și capricioasă- ce bine ar fi fost să nu mă rănești așa! Am avut un an dificil – dar durerea dinăuntrul meu, ultimul lucru care a răsucit cuțitul în rană a fost  imposibilitatea de a ști ce ți-ai dorit de la mine și ce ai simțit pentru mine – atunci când mi se părea atât de firesc faptul că, dacă ai avut acele sentimente sincere pentru mine, trebuia să fi simțit că tot ceea ce îmi doream era o prietenie dulce, caldă, echilibrată – nu o să o numesc iubire, pentru că iubirea nu se face la comandă – ci, mai degrabă, tânjeam după tandrețea  de care orice prieten simte nevoia, trecând prin momente dificile. Viață mea era mai bună înainte să te cunosc. Am ajuns la această dureroasă concluzie după un an plin de tristețe și deziluzii. Mai amar este, însă, a recunoaște lucrul acesta în fața celui pe care l-am iubit mai presus de orice.”

Cazul clasic de relație din care bărbatul preferă retragerea ”rece”, fără explicații compensatorii. Tăcerea induce una dintre cele mai perfide game emoționale și afective din câte există, pentru că afectează capacitatea rațională, siluind înțelegerea cauzelor și inadecvarea dintre imaginea idilică a ceea ce a fost și prezentul suspendat în indiferență. De cele mai multe ori, femeia ajunge la a pretinde un minim de atenție pentru care își jertfește orgoliul, dar, tot la fel, nu primește nici măcar consolarea unor cuvinte care să niveleze gravitatea actului în sine. Că ea trăiește la cote înalte sentimentul rupturii se datorează, pe de-o parte, intuiției și sensibilității specifice, dar și intensității cu care a trăit povestea, în toate sinuozitățile ei. Poate că orice bărbat ar trebui să-și facă o datorie morală din a asigura decența și ”confortul” (dacă se poate spune așa) unei despărțiri, având toate prerogativele autorității. Poate că atunci nu s-ar mai pune problema lașității lor și a lipsei de responsabilitate, a imaturității sau a răzbunării în care unele femei își caută vindecarea.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Femeia adulmecă s*xul de la o poștă! Nu te juca cu nasul ei!

Ne vedem joia viitoare!

După ce am făcut primul pas în afara zonei de confort, am avut parte de una din cele mai bune partide de amor din viața mea

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,893 views

Your tuppence

  1. Despărțiri (4) – “Firul roșu” – Featured, Yes or No | Catchy / 28 April 2018 20:08

    […] A vorbi despre iubire e ca și cum ai vorbi despre Dumnezeu, niciodată pe săturate. Spuneam în articolele anterioare cu același titlu că ne vine ușor să fim fericiți și să ne înfruptăm din […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Despărțiri (3) „Îngăduie-mi să rămân în inima ta” – Women R Us | Catchy / 15 April 2018 19:53

    […] despărțire, numai de bine, mi-a venit în minte celebrul dicton „De mortuis, nil nisi bene” și cred că […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro