Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Prețul iubirii este însăși iubirea

16 March 2018

ANDRA TISCHER

Câte capete, atâtea păreri, și deci atâtea iubiri. Nu există doi oameni care să iubească la fel sau să simtă la fel. Mitul cu ”noi simțim la fel”, pus și pe melodie, rămâne ficțiune. De ce să nu credem că tocmai acesta este lucrul care ne diferențiază? Inclusiv de cei pe care îi iubim, pentru că a răspunde cu aceeași monedă este, cel puțin câteodată, periculos. Nu ne putem transpune în sufletul cuiva, așa cum nu putem de bună voie călători pe Marte. Întotdeauna, între întrebare (”Mă (mai) iubești?) și răspuns (da/nu/nu știu/tăcere/grimasă) e aceeași distanță, vezi mai sus. Replicile ”până la Soare/Lună și înapoi” au rămas în arsenalul de afecțiune pe care doar mamele îl pot exprima, între oamenii maturi fiind cel puțin iluzoriu, dacă nu chiar derizoriu.

De ce iubesc oamenii?

  • Pentru că e în natura lor, sălbatică sau divină, depinde de Darwin sau de teoriile teologice, iubirea fiind instinctul ”ce se-abate și la paseri de vreo două ori pe an”, spune și Eminescu. Iar Freud adaugă instinctului erotic și pe cel Thanatic, așezându-le la baza comportamentului uman. Adică ”te iubesc de mor”, expresia sublimă a instinctualității vii, autentice. Sănătate curată, s-ar putea spune, atitudine de om întreg la minte. Pentru o perioadă, e adevărat, care depinde de atât de mulți factori, despre care putem discuta altă dată, dacă vreți.
  • Pentru că sunt atrași de anumiți indivizi, datorită afinităților explicite sau implicite pe care le simt în apropierea lor. Având aceleași preocupări, frecventând același mediu, același loc de muncă, același tramvai, aceeași bancă din parc, oamenii se îndrăgostesc, iar dragostea aceasta născută poate duce la compatibilitate emoțională, afectivă, sexuală sau intelectuală, despre care s-ar putea spune că e cea mai profitabilă. Cu un om inteligent nu te poți certa, nu?, pentru că el are o înțelegere superioară a vieții, provenită dintr-o experiență culturală și spirituală (foarte) vastă. Un om citit simte în spatele oricărui gest motivația lui conștientă sau inconștientă și știe să discearnă intenția malefică de cea pripită, pardonabilă prin gestul firesc de a cere iertare. Filiațiile spirituale devin, pentru oamenii înzestrați cu rațiune, conștiință, luciditate și sinceritate (există și așa ceva, chiar dacă proporțiile sunt aleatorii) filiații sentimentale, pentru că ele antrenează vibrațiile superioare ale ființei și sunt explicabile în cauzalitatea lor.
  • Pentru că există ceva inefabil în oameni, o atracție tradusă prin ”chimie”, care produce acel coup de foudre sau ”dragostea la prima vedere” despre care cel puțin eu n-am mai auzit de multișor. Despre cât de complicată e dragostea de tipul acesta, numai francezii știu. Nu depinde nici de timp, nici de spațiu și nu cunoaște fluctuații. Mitologic, se poate vorbi despre refacerea androginului, iar filozofic despre armonia (coincidența) contrariilor, pentru că sentimentul este acela al cuplării a două jumătăți ce refac unitatea primordială. O privire care se scufundă aproape instantaneu în straturile cele mai profunde și se prinde iremediabil de suflet precum aricii de mare de stânci, o atingere abia simțită, dar capabilă să întoarcă pe dos întreaga construcție anatomică, inflexiunile vocii care pot atinge corzi sensibile, gesturi comune care se pot transforma în electroșocuri, creând inclusiv senzația de déjà vu… Îndrăgostirea se produce spontan și arde etape, transformându-se în pasiune, poate chiar în obsesie, dacă găsește în celălalt un teren propice de manifestare, încurajare și confirmare. Pericolul constă în hiperbolizarea însușirilor partenerului, care capătă proprietăți demiurgice, întemeind lumi în care cel căzut în beția simțurilor se perindă ca prin grădinile Paradisului, trăind deseori senzația că e unica iubire și norocul suprem pe care i-l oferă viața. Ați auzit, desigur,  expresiile ”un dar nesperat”, ”sufletul-pereche” sau ”sufletul meu”, ”viața mea” – e drept că ar putea suna cam ca în basme, dar așa se și explică genul acesta de iubire magică. El desfide orice explicație rațională și zădărnicește orice judecată logică. Pericolul? Pe cât de exacerbată este dimensiunea fericirii, pe atât de cumplită este deziluzia, momentul în care oglinda realității nu mai exprimă decât masca searbădă a unui artefact, și acela kitsch. Diferența de la cer (al nouălea, de obicei) la pământ (praf și pulbere) naște depresii, pierderea stimei de sine (cum am putut să iubesc un astfel de om?), negativismul dus până la (auto)izolare, chiar frigiditate sau impotență. Poate că dacă s-ar cunoaște mecanismul ei de montaigne-russe, oamenii ar putea alege să-și asume o scurtă ședere în Paradis, inevitabil urmată de căderea definitivă pe pământ, între muritori. Nici nu știu cum e mai bine.

9cfc5435f25e16fb199e4404772e6a42

Sursă foto: tumblr.com

  • Pentru că au un orgoliu care poate fi satisfăcut de prezența unui partener care să îi pună într-o lumină benefică, favorabilă, ideală. Cazuri nenumărate, mai ales în marile familii aflate în poziții sociale importante. A avea alături o persoană strălucitoare din cât mai multe puncte de vedere (să nu exagerăm totuși, am putea părea neverosimili) înseamnă o renovare a propriei imagini, care se contaminează de energia celuilalt. Știu, vă gândiți la Pretty woman, și eu la fel:). Dragostea se naște din admirație, iar sentimentul acesta aduce confort și sănătate psihică, dar va păstra mereu o umbră de inegalitate care în timp poate deveni sursa unei frustrări, sau chiar a unui complex de inferioritate. E foarte greu să cobori, e mai ușor să te înalți și, în același timp, să păstrezi aceeași recunoaștere a avantajului pe care celălalt îl are asupra ta. Ține de o anumită rectiliniaritate morală și de statornicie, de echilibru interior, decență și simț al proporțiilor. Da, decalajul ar putea fi depășit, toți oamenii au ambiții mari, dar puțini știu să privească spre locul din care au plecat și să fie recunoscători celor care i-au sprijinit în ascensiune, poate cu un preț usturător. Homo mensura, adică omul e măsura tuturor lucrurilor. Pericolul, în cazul acesta, este căderea în vanitate, iar prețul trufiei poate răscumpăra prețul investiției. Soluția? Tot la seminția latină: es modus in rebus, adică există o limită în toate.

6d99a3851a76cdbe0d037a54fa2c095d

Și poate că mai sunt și alte motive, care mie îmi scapă. Cert este că e minunat să îndrăgostești de un om în toată complexitatea lui, în toate nuanțele și în chiar în nonculorile lui, dar totul cum grano salis, fără a cădea în capcana idealizării sau a subjugării totale. Ar trebui să avem cu toții conștiința unei limite, chiar de la început.

De ce iubim, când știm că totul, inclusiv viața noastră se sfârșește, pentru că tot ceea ce se naște are o soartă efemeră, ați putea să mă întrebați, și vă dau dreptate. Pentru că existența noastră e o perpetuă călătorie spre frumusețe, care începe din marginea simțurilor, înaintează prin minte, stârnind vibrațiile latente ale subconștientului și atinge centrul, acea uriașă anima, sediu al trăirilor care dau sens vieții.

Dar aceeași cale întoarsă o poate face iubirea în momentul în care ea fie se transformă în prietenie, amiciție, se banalizează, epuizându-și substanța odată cu trecerea implacabilă a timpului, sau este distrusă de către hazard, și de ce nu, în multe cazuri, distrusă cu bună știință de oameni. Uneori din ignoranță, din frică, din incapacitatea de a iubi, din sentimentul prea-târziului sau al ridicolului, sau din alte inhibiții mai mult sau mai puțin conștientizate. Iubim până când încetăm să iubim, poate suna a loc comun, dar câte aventuri se cuprind în acest interval dintre (re)naștere și moarte (desigur, simbolică). Se spune că Everestul se vede cel mai bine din Groapa Marianelor și invers.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Fotografia și citatul zilei – Emil Cioran

… Și bucură-te de singurătate!

„Da, a meritat!”

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
3,247 views

Your tuppence

  1. Despărțiri (1) “Dragul meu, te întreb, care e înțelesul tăcerii tale?” – Yes or No | Catchy / 1 April 2018 2:54

    […] lumea și mișcă ”sori și stele”, cum spunea Dante… Prețul iubirii este însăși iubirea, iar acesta este un mare adevăr.  Cu cât îl deprindem și îl acceptăm mai devreme, cu atât […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro