Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Despărțiri (4) – “Firul roșu”

28 April 2018

ANDRA TISCHER

Nu există o dimensiune mai provocatoare în existența umană decât cea sentimentală, și totodată un teren mai labil decât cel al legăturilor între doi oameni care se iubesc. O întreagă mitologie s-a construit în jurul dragostei și al erotismului, încă din cele mai vechi timpuri, începând de la primul epos al omenirii, celebra scriere ”Epopeea lui Ghilgameș”, datând de la începutul mileniului al III-lea î.Hr, și până la romanele postmoderne actuale, această temă literară fiind, cu ceritudine, cea mai prolifică. De la androginul din scrierile lui Platon, cel care vorbește despre acea entitate perfectă pe care zeii au hotărât s-o doboare din cutezanța și superbia ei despărțind-o în două jumătăți pedepsite să se caute indiferent de timpul și spațiul vreunei existențe lumești, literatura a exploatat cu o sârguință demiurgică  frământările, căutările, iluziile, dezamăgirile, înălțările și căderile omului, fiecare epocă din cultura umanității dovedindu-se extrem de inventivă: iubirea curtenească a înseninat sobrietatea rigidă a Evului Mediu, Dante a sanctificat-o, ridicând-o la rang de principiu cosmic, Renașterea a idealizat-o, lărgind dimensiunile ei iconice până la rangul perfecțiunii picturale, clasicismul i-a oferit profunzimea morală și etică a modelului eroic, romantismul i-a tentat în așa fel limitele, încât a făcut din omul care iubește un monstrum per excessum, capabil să transgresele limitele umanului.

Ultimele secole, extrem de frământate și dinamitate de evenimente istorice, politice și sociale de proporții uriașe, au reconfigurat harta ontologică în sensul unei așezări sub lupă a societății și apoi, în plan secundar, a individului și a vieții sale interioare. Firul roșu s-a păstrat, chiar dacă a fost puțin ascuns sub tiv, iar croitorul a schimbat tiparul. Omul înțelesese de mult că sursa fericirii și/sau a nefericirii lui, ascensiunea și decăderea lui stau în miticele resorturi ale iubirii, scară între infern și paradis. Disciplinele recente în studiul ființei umane, psihologia, psihanaliza, sexologia, completează mai degrabă știința despre om, iar tabloul rămâne totuși incomplet, în ciuda tuturor strădaniilor. Nu există nicio metodă de cercetare exhaustivă a acestei realități a sufletului nostru, nu există scheme de vindecare, medicamente și nici operații chirurgicale de modelare a ei, pentru că iubirea reprezintă suma tuturor constantelor și a tuturor relativităților din noi, depășind iremediabil capacitatea noastră de a prelua controlul asupra ei. Ea este în fiecare dintre noi și totodată în afara noastră, conectându-ne la ceilalți ărin fire invizibile, imposibil de manipulat. A vorbi despre iubire e ca și cum ai vorbi despre Dumnezeu, niciodată pe săturate. Spuneam în articolele anterioare cu același titlu că ne vine ușor să fim fericiți și să ne înfruptăm din ”deliciile” unei relații împlinite (dacă există așa ceva în absolut), dar întâmpinăm reale dificultăți în a conștientiza, asuma și orchestra o despărțire. 

233bcbe84f37188a262eab30a90f3694

Sursă foto: tumblr.com

În articolul acesta, despre ”firul roșu” sau despărțirile imposibile. Nu despre iubirile imposibile, ci, exact așa, despre despărțirile imposibile, cele al căror scenariu nu stă în mâinile noastre. În culturile estice, cu rădăcini în China sau în Japonia, originea rămânând incertă, se spune că destinul unește cu un fir roșu două persoane care și-au fost hărăzite încă de la naștere, iar ele rămân într-o conexiune mistică indiferent de distanța sau timpul care îi separă. El se poate întinde sau comprima, dar nu se va rupe niciodată, pentru că o putere mai presus de ființa umană a hotărât legătura, fără a oferi vreo soluție întru dezlegarea ei. Fie că îl poartă la glezne sau la inelar, nodul firului roșu nu se va putea rupe niciodată, în niciun fel de circumstanță. Oamenii sortiți se întâlnesc absolut din întâmplare, se despart prin puterea neprevăzutului care acționează ca un fel de lege a evoluției interioare, schimbându-le radical viziunea despre viață, dar se vor regăsi negreșit, prin aceeași forță oarbă a hazardului, indiferent în ce parte a lumii îi vor fi purtat cărările, sau după cine știe cât timp. Poate fi chiar o viață de om. Dacă vă amintiți, e chiar ideea din celebrul roman ”Dragoste în vremea holerei” de Gabriel Garcia Marquez (ecranizarea avându-i pe Giovanna Mezzogiorno și pe Javier Bardem e excepțională!), sau din pelicula cu același nume, ”El Hilo rojo” (un film argentinian din 2016, cu  Eugenia SuárezBenjamín Vicuña), despre care nu pot avea decât cuvinte de laudă prin felul în care a pus în practică această idee a despărțirii imposibile, despre care am mai scris, atingând tangențial subiectul în cronica altui film pe aceeași temă. Finalurile, asemănătoare, din ce motiv, veți vedea. Nu poți decât să te emoționezi profund și să accepți că matematicile superioare sunt nimic pe lângă o simplă ecuație a vieții.

Veți spune că e literatură sau artă, ceea ce e de domeniul ficțiunii, voi spune că inclusiv ele se hrănesc din realitate. Veți susține că nu există decât mare singură iubire, așa cum susține, de altfel, și Beigbeder: ”În viaţă nu ai decât o unică mare dragoste; toate cele care o precedă sunt amoruri de rodaj, iar toate cele care o urmează sunt amoruri de recuperare…”, alții vă vor putea replica faptul că fie sunteți norocoși, fie că vremea e înainte, pentru confirmare sau infirmare. Veți spune că există un singur suflet pereche, Paul Ferrini va ridica un mare semn de întrebare, afirmând: Într-un anumit sens, toate relaţiile anterioare vă pregătesc pentru participarea deplină în relaţia cu sufletul pereche. Complicat, nu-i așa? 

Dar nu și pentru Paulo Coelho, creatorul de mituri erotice: ”Se spune că în viață vei avea două mari iubiri: una este persoana cu care te căsătorești sau cu care vei trăi pentru totdeauna, și care ar putea deveni mama sau tatăl copiilor tăi.. persoana cu care îți vei trăi întreaga viață.

Se spune și că există o a doua mare dragoste, persoana pe care o vei pierde întotdeauna . De acel cineva cu care de la naștere ai fost conectat, atât de puternic încât  forțele chimice sfidează orice rațiune, și, totodată, împiedică și finalul fericit. (Da, aici e cheia celor două filme despre care v-am pomenit).

Într-o zi, ne spune Coelho, vei renunța să mai încerci… abandonezi lupta și vei căuta o altă persoană, cu care vei rămâne. Dar ia seama că niciodată nu vei mai avea o noapte liniștită, în care să nu te ardă dorul de atingerea ei, de sărutul și de dorința de a mai schimba o vorbă cu ea vreodată.

Știi prea bine despre cine vorbesc, pentru că, citind aceste cuvinte, ai minte numele acelei persoane. Se prea poate să o fi lăsat în urma ta, în încercarea de a pune capăt suferinței și de a-ți găsi liniștea (care va veni în final), dar nu va exista nicio zi în care să nu-ți dorești să apară înaintea ta încă o dată.

Și nu în ultimul rând, se pare că lupta cu persoana pe care o iubești cu adevărat consumă mult mai multă energie decât starea de a fi cu aceea de care îți pasă, pur și simplu.”

love

Sursă foto: pensieri-sbiaditi.tumblr.com

Concluzia: Omul construiește mituri, spre a se scuti de acele deziluzii și suferințe pe care nu le poate nici explica, nici evita. Desenează peisajele în funcție de culorile care îi stau la îndemână, nu acelea în care și-ar dori să se trezească în realitate. Niciunul nu e mai presus decât celălalt în iubire, cum nu e nici în durere. Lucrurile care nu pot fi înțelese din capul locului, rămân eternă enigmă, dar constituie un pas înainte în evoluția spirituală, destinată ființelor alese. Există forțe mai presus de puterile umane, iar intensitatea lor o dă însăși vulnerabilitatea umană.

Și încă ceva, de data aceasta numai despre femeiRol dificil, dar frumos, îl interpretează femeia care suportă cu eleganță o despărțire. (Simone de Beauvoir)

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

După ce am făcut primul pas în afara zonei de confort, am avut parte de una din cele mai bune partide de amor din viața mea

Ce ai tu, nu mai găsesc în altă parte, ce am eu, tu știi de mai găsești, dar…

Luna Nouă în Balanță pentru toate cele 12 zodii

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,587 views

Your tuppence

  1. Povestea care se repetă la nesfârșit – The Happiness Project | Catchy / 18 August 2018 8:00

    […] Nu e o reclamă, e povestea care se repetă la nesfârșit, de când e lumea și pământul, mereu aceeași, dar totuși atât de diferită pentru fiecare dintre noi! Infinitul într-un sâmbure de realitate care se rostogolește printre oameni, legându-i cu firul roșu. […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro