Despre scris, intimitate şi decenţă

Adrian Ţiglea

23 March 2012

Scrisul ar trebui să fie, nu-i aşa, ca un buchet de trandafiri. Multe petale şi cât mai puţini spini. Buchetul îl compunem fiecare dintre noi. Atât cel care scrie cât şi cel care lecturează cuvântul scris. Responsabilitatea este de o parte şi de alta a sufletului.

Cum ajungi să scrii, să compui acest buchet? Scrii din înclinaţie afectivă, din iubire pentru cuvânt. Este un rod pe care ţi-l doreşti însămânţat şi născut. Asemenea maternităţii: creşti cuvinte aşa cum o mamă creşte copii. Scrisul îţi face bine, te bucură, este o rază de soare care cade peste plaja sufletului tău. Cum îţi educi cuvintele? Scrii gândindu-te la prezumtivul cititor sau scrii gândindu-te la tine? Scrii ceea ce eşti. Socializarea cuvintelor poartă amprenta atitudinii pe care o ai faţă de viaţă. Dacă ai scrie gândindu-te la reacţiile pe care le trezeşti în oameni, ai renunţa. Nu poţi să îi mulţumeşti pe toţi.

Da, este posibil ca scrisul să fie o formă de orgoliu. Scriu pentru a mă valoriza, pentru a-mi da un motiv să fiu mândru de propria mea fiinţă, pentru a spune: „da, domnule Camus, existenţa merită a fi vieţuită”. Orgoliu deşănţat, aşa cum se întreabă Liana? Deşănţat poate însemna, între altele, lipsit de decenţă. Decenţă, altruism, responsabilitate – un triumvirat al umanismului. Decenţa, corelată, aşa cum frumos observă Liana, cu gândurile şi sentimentele pe care le transmitem lectorului. Eu nu mi-am propus, prin ceea ce scriu, nici să măgulesc, nici să rănesc lectorul, să fiu, aşadar, indecent. Îmi dau seama că există multă durere în ceea ce scriu, dar nu aş merge până acolo încât să spun că eseurile mele modifică fibra personalităţii celui care citeşte sau îi rănesc sufletul. În cel mai rău caz, îl revoltă. Ceea ce nu e chiar grav.

Faptul că scrii este, din punctul meu de vedere, o formă de altruism. Oferi celorlalţi un bun spiritual. Valoros sau precar, folositor sau dăunător, neutru – asta depinde de aderenţa sau lipsa de aderenţă sufletească a celui care te citeşte. Cât piveşte responsabilitatea, nu pot să fiu de acord cu Mihaela (Amendiris) care spune că „sincer, nu cred că ceea ce scrii tu îi este de folos cuiva, ba dimpotrivă, cineva aflat intr-o dilemă, uşor neîncrezător, s-ar putea să fie perturbat în sens negativ”. Este o afirmaţie dură. Generalizarea este o eroare logică: nu poţi susţine, chiar dacă prin absurd ar fi adevărat, că nimănui nu îi foloseşte un anumit lucru, în speţă o sumă de idei. În acelaşi sens, nu poţi afirma nici că gândurile tale dăunează, in corpore, tuturor celor care le citesc. Fiecare lector receptează din ceea ce citeşte numai acele gânduri şi sentimente care i se potrivesc şi care îi sunt de folos. Gândiţi-vă de pildă la scriitori precum Cioran, Nietzsche, Schopenhauer. Au avut cititorii lor şi nu cred că cineva a avut de suferit frecventându-i. Suntem ceea ce suntem, citim ceea ce suntem, oamenii nu se schimbă. Dacă aş fi freudian, aş spune că un lector revoltat de ceea ce citeşte trebuie să caute motivele supărării în sine, nu în ceea ce a citit.

Trebuie să existe şi o altă soluţie în afară de această atitudine defetistă, spune Liana, analizând textul meu. Perfect de acord. În fapt, soluţia există deja: trăim. Faptul că, zi de zi, cu mai mult sau mai puţin succes, fiecare dintre noi oferim un rost vieţii, este un câştig. Sistemul de iluzii, cum spune Liiceanu.

Adevăratul medicament este, îndrăznesc să cred, iubirea. Şi când spun iubire, folosesc termenul în sens vast. De pildă, faptul de a omeni un cerşetor este o formă de iubire. Faptul de a scrie este o formă de iubire. Chiar şi atunci când direcţionezi către cititor „gânduri rele şi sentimente negative”. Îi dai LUI ocazia să transforme rana în lumină.

Luaţi ceea ce scriu ca pe un buchet de trandafiri şi daţi la o parte acei spini care nu au şansa să înflorească. Să înflorească în voi înşivă. Va fi bine, aveţi încredere.



Citiţi şi

Eu nu vreau să schimb lumea…

Scrisoare către un necunoscut

Pe toate cinci le-a înşelat cu mine

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,858 views

Your tuppence

  1. Cristean / 24 March 2012 11:49

    Nu-mi vine sa cred! Dincolo de faptul ca ce-ai scris tu pare un raspuns la ce ma intrebam eu zilele astea, exemplul cu cersetorul m-a dat peste cap complet, ca la relatia cu cersetorii ma gandeam cu un minut inainte sa ma apuc de textul tau. Trebuie sa bem o bere urgent.

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  2. Liana Oprea
    Liana / 23 March 2012 17:20

    Frumos, Adrian, un text care m-a făcut sa zâmbesc. Mai aștept de la tine astfel de povești luminoase despre speranță și încredere:)

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro